Îl cunosc studenţii de la litere ca autor al Istoriei literaturii române vechi, iar astăzi a sosit timpul să-l cunoaştem şi noi. În 4 decembrie 1883 s-a născut Nicolae Cartojan:
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
4 decembrie 2022, 00:00 / actualizat: 4 decembrie 2022, 9:37
Îl cunosc studenţii de la litere ca autor al Istoriei literaturii române vechi, iar astăzi a sosit timpul să-l cunoaştem şi noi. În 4 decembrie 1883 s-a născut Nicolae Cartojan:
A urmat Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe Ion Bianu, o mare influenţă intelectuală în viaţa lui. Nici la facultatea de litere nu a învăţat de la nume mai puţin ilustre, printre profesorii săi numărându-se Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. După absolvire, a lucrat la secţia de manuscrise a Academiei Române şi a fost profesor la mai multe şcoli, culminând cu Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. În perioada interbelică şi-a început cariera universitară la catedra de istorie a literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti, ocupând chiar funcţia deţinută anterior de maestrul său, Ion Bianu. A fost cel mai dedicat exeget al cărţilor populare, acoperind în studiile consacrate acestora originile, motivele, temele, filiaţia, circulaţia, mediile sociale de receptare în Europa și Peninsula Balcanică.
A fost membru al Academiei Române din 1941. Tot atunci a fost distins cu semnul onorific Răsplata muncii pentru 25 de ani petrecuţi în serviciul statului.
Andrea Nagy
Foto: Wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.