Universitatea Cluj – meci în deplasare la Sf.Gheorghe (UPDATE)
Unicul gol al „șepcilor roșii” a fost marcat de Mamadou Thiam, în minutul 75, din penalty, în vreme ce gazdele au înscris prin Păun și Tudorie.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 decembrie 2022, 12:06 / actualizat: 18 decembrie 2022, 9:57
După 21 de partide scurse din actuala ediție a campionatului intern, Universitatea Cluj a adunat doar 19 puncte și se află, cel puțin momentan, pe locul 14.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Universitatea Cluj va evolua, sâmbătă, 17 decembrie, pe terenul formației Sepsi Sf. Gheorghe, într-un meci din etapa a 21-a a SuperLigii României la fotbal.
Partida dintre cele două grupări va începe la ora 15:00 și va fi arbitrată de o brigadă condusă de Iulian Dima din București.
Înaintea acestui joc, „șepcile roșii” se află pe locul 14, cu 19 puncte, în vreme ce gazdele de azi ocupă poziția a noua, cu un total de 29 de puncte.
Universitatea Cluj și Sepsi s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în turul sezonului regulat curent, atunci când covăsnenii s-au impus pe Cluj Arena, scor 1-0. La finalul acelui joc, Erik Lincar a fost înlocuit pe banca tehnică a clujenilor cu Eugen Neagoe.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.