Ascultă Radio România Cluj Live

Ce spun picioarele despre sănătatea noastră: sfaturi de la medicul specialist podolog

Foto: cottonbro studio/Pexels

Picioarele, atât de importante pentru fiecare dintre noi, pot fi afectate de o mulțime de boli. Din păcate, multe din aceste boli sunt trecute cu vederea atât de către pacienţi, cât şi de catre familiile acestora sau chiar de medici.

Ce spun picioarele despre sănătatea noastră: sfaturi de la medicul specialist podolog
Foto: Foto: cottonbro studio/Pexels

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 decembrie 2022, 12:13

Picioarele, atât de importante pentru fiecare dintre noi, pot fi afectate de o mulțime de boli. Din păcate, multe din aceste boli sunt trecute cu vederea atât de către pacienţi, cât şi de catre familiile acestora sau chiar de medici.

Cel mai frecvent, picioarele sunt afectate de bolile arterelor si ale venelor, dar şi de diferite leziuni ulcerative cum ar fi rănile şi diferite boli ale unghiilor de la micoze la panariţii şi unghii încarnate. În primă etapă, cea mai importantă este autoinspecţia mi-a spus Terezia Mureşan, medic primar chirurg specializat în flebologie și podologie.

T.M. Autoinspecţia presupune inspectarea periodică de către pacient a picioarelor sale. Acest aspect mai mult educaţional trebuie să vină ca recomandare şi instruire din partea medicului de familie. El este cel care trebuie să educe pacientul cu privire la această procedură şi tot ceea ce presupune ea.

Bineînţeles că nu neglijăm rolul medicilor specialişti, însă de obicei pacienţii ajung la medicul specialist când au deja probleme serioase de sănătate, când bolile lor sunt în stadiul de complicație, în majoritatea cazurilor.

Aşadar, pacienţii trebuie instruiţi, mai ales cei care se cunosc cu diverse afecţiuni cardiovasculare sau sunt diabetici. Examinarea picioarelor se face zilnic. Sunt astfel verificate posibilele răni apărute sau modificarea culorii la nivelul pielii. Acestea sunt primele semne care ar trebui să îndrepte pacientul către medical de familie.

Mă refer cu precădere la cele două categorii de pacienţi (diabeticii şi cei cu probleme de circulaţie) deoarece, periferic, nivelul de sensibilitate poate fi foarte redus şi, astfel, ei nu simt deloc sau simt la un nivel foarte redus fiecare mică leziune care poate apărea sau poate fi cauzată la nivelul tălpii piciorului.

Rep: Haideţi să ne oprim puţin asupra pacienţilor cu diabet. Ei sunt principala categorie de pacienţi cu picioare “sensibile”.

T.M. Pacientul diabetic poate fi privit de către medical specialist, în unele situaţii, ca fiind o “bombă cu ceas” sau, dacă vreţi, ca un ou cu coaja subţire. Prin definiţia diabetului zaharat, pacientul este predispus la dezvoltarea unei palete foarte largi de afecţiuni ale picioarelor. Ne referim la obstrucţii ale arterelor de la picioare, la diverse leziuni şi ulceraţii tegumentare care se vindecă foarte greu, la diverse afecţiuni ale unghiilor-onicomicoze (“ciuperca” unghiei), panariţii-inflamaţii ale ţesuturilor moi periunghiale, unghii incarnate sau deformări ale unghiilor de la picioare care rănesc ţesuturile moi şi pot provoca infecţii, onicogrifoze, acele unghii foarte groase.

Mai mult, pacienţii diabetici sunt cei care vor dezvolta, cu precădere, obstrucţii ale vaselor arteriale de la picioare, ceea ce se traduce, în plan clinic, prin necroze şi gangrene ale membrelor inferioare. În fapt, în stadiul de complicaţii, mulţi din pacienţii diabetic ajung la amputaţii ale membrelor inferioare, la diferite niveluri, ceea ce aduce după sine, automat, un grad de handicap.

Rep: Varicele sunt, de asemenea, o cauză frecventă a îmbolnăvirii picioarelor şi nu numai.

T.M. Da, picioarele sunt afectate şi de varice, dilataţii ale venelor de la picioare. Insuficienţa venoasă cronică este o afecţiune care ar trebui diagnosticată precoce, în stadiile incipiente, în care poate beneficia de tratament curativ. În astfel de situaţii se poate interveni cu forme de tratament precum scleroterapia, o procedură medicală sigură, minim-invazivă,care se execute de medicul specialist cu anestezie locală şi care este folosită pentru eliminarea venelor superficiale vizibile.

Metoda aceasta de tratare a venelor vizibile şi uneori dureroase presupune injectarea în venele dilatate a unui agent sclerozant-aetoxisclerol, care produce o iritare a pereţilor venosi, ceea ce duce, în timp la închiderea lor. Marele avantaj al metodei este reprezentat de faptul că pacientul pleacă acasă după efectuarea procedurii, nefiind nevoie de spitalizare.

În stadiul de complicatii ale varicelor, discutăm despre tromboflebita varicoasă, adică sângele se coagulează în venele varicoase şi cheagurile formate prezintă riscul de a migra spre alte organe unde pot determina complicaţii severe de genul accidente vasculare cerebrale, embolii pulmonare şi altele. Ulcerele varicoase sunt leziuni ulcerative dezvoltate în zona venelor varicoase şi, care, datorita permanentei aprovizionări cu sânge care stagnează, se vor vindeca foarte greu.

Am vorbit cu Terezia Mureşan, medic primar chirurg specializat în flebologie și podologie. Referitor la stilul de viaţă corespunzător al pacienţilor cu diabet şi probleme circulatorii, recomandările nutriţionistului trebuie şi ele respectate zilnic şi cu stricteţe.

 

Alina Nechita

Foto: cottonbro studio/Pexels

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Cursuri pentru tinerii medici gastroenterologi
Sănătate marți, 18 februarie 2025, 16:15

Cursuri pentru tinerii medici gastroenterologi

Tinerii medici gastroenterologi vor participa în 21 și 22 februarie la Cluj-Napoca la un curs de abilități practice în endoscopia digestivă...

Cursuri pentru tinerii medici gastroenterologi
Este nevoie de cel puţin 50.000 de asistenţi medicali în România
Sănătate luni, 17 februarie 2025, 13:12

Este nevoie de cel puţin 50.000 de asistenţi medicali în România

Acest lucru face ca profesia de asistent să devină una dintre cele mai căutate în următorii ani, în condiţiile unui decalaj demografic...

Este nevoie de cel puţin 50.000 de asistenţi medicali în România
Organele unei femei aflate în moarte cerebrală vor salva mai multe vieți
Sănătate vineri, 14 februarie 2025, 12:59

Organele unei femei aflate în moarte cerebrală vor salva mai multe vieți

Suferința unei familii se transformă în speranță pentru alți pacienți aflați în lupta pentru viață.   Familia unei femei de 38 de...

Organele unei femei aflate în moarte cerebrală vor salva mai multe vieți
Rezultatul anchetei epidemiologice de la ”Balul Însuraților” din Reghin
Sănătate joi, 13 februarie 2025, 16:08

Rezultatul anchetei epidemiologice de la ”Balul Însuraților” din Reghin

Ancheta epidemiologică declanșată de Direcția de Sănătate Publică Mureș, în urma raportării a 37 de cazuri cu simptome specifice unei...

Rezultatul anchetei epidemiologice de la ”Balul Însuraților” din Reghin
Sănătate joi, 13 februarie 2025, 11:02

Discuții despre utilizarea canabisului în scop medical

Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a discutat, miercuri, 12 februarie, despre schimbarea regimului juridic pentru utilizarea canabisului...

Discuții despre utilizarea canabisului în scop medical
Sănătate miercuri, 12 februarie 2025, 13:43

Probleme grave în sistem, care blochează investigațiile și eliberarea rețetelor!

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) a atras atenția, miercuri, 12 februarie, asupra disfuncționalităților...

Probleme grave în sistem, care blochează investigațiile și eliberarea rețetelor!
Sănătate luni, 10 februarie 2025, 14:39

Ziua Leguminoaselor, să le mâncăm în sănătatea noastră!

Avem o zi mondială a leguminoaselor și pentru că sunt alimente extrem de valoroase pentru nutriția noastră, dar mai ales pentru că aceste...

Ziua Leguminoaselor, să le mâncăm în sănătatea noastră!
Sănătate luni, 10 februarie 2025, 10:43

Anchetă epidemiologică la restaurantul din Reghin | UPDATE

Inspectorii DSVSA au sechestrat 100 kg de alimente din restaurantul din Reghin. Este posibil ca un aperitiv să fie cauza toxiinfecției mai multor...

Anchetă epidemiologică la restaurantul din Reghin | UPDATE