Prima pagină » Cultural » Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2022

Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2022

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 decembrie 2022, 00:00 / actualizat: 27 decembrie 2022, 13:05

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,

iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Nașterii Domnului este în fiecare an o întâlnire a noastră cu bucuria. E o întâlnire de care avem nevoie mai mult decât de aer, fiindcă e momentul în care sufletul nostru se umple de prezența lui Dumnezeu, de iubirea și pacea Lui. În felul acesta, reușim să ne ridicăm deasupra norilor acestei vieți pentru a ne aduce aminte că Soarele dreptății continuă să strălucească, chiar dacă nu întotdeauna percepem prezența Lui.

Acest Crăciun are o semnificație cu totul particulară pentru noi, deoarece trăim de câțiva ani într-un context marcat de pandemie, de crize și mai recent de un război ce bântuie la doar câțiva kilometri de granița țării noastre. Toate aceste evenimente au capacitatea de a fura bucuria din sufletele noastre, dacă nu le privim și nu le trăim la lumina Spiritului Sfânt, stând aproape de Mântuitorul Cristos și ținând strâns mâna protectoare a Maicii Sfinte. Deși sunt situații ieșite din comun, ele nu fac decât să ne aducă aminte că întreaga noastră viață și tot ceea ce se întâmplă de-a lungul existenței umane trebuie să fie înțelese în aceeași logică spirituală. Sfânta Liturghie ne amintește acest adevăr atunci când toți împreună cântăm Heruvicul și spunem: „toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm!”. Ori de câte ori intrăm într-o biserică pentru a fi mai aproape de Domnul, suntem invitați să scoatem afară din templul sufletului nostru și să exorcizăm toate acele lucruri care aparțin lumii în care trăim, care ne preocupă sau ne sperie, făcând astfel spațiu Celui care are puterea să ne mântuiască de toate fricile, dăruindu-ne pacea și bucuria Lui.

Însăși identitatea noastră creștină este caracterizată de bucurie deoarece suntem invitați să trăim în harul lui Dumnezeu. Harul, potrivit etimologiei grecești, însemnă tocmai bucurie, indicând o stare de bine, de întărire și de speranță, care vine din întâlnirea noastră cu Fiul lui Dumnezeu. Dacă societatea în care trăim ne oferă atât de multe motive de întristare, spiritualitatea creștină ne învață că singura întristare ziditoare pentru suflet vine din căința pentru păcate, care, deschizându-ne inima spre Dumnezeu, se transformă într-un izvor de bucurie lăuntrică. De aceea, Sfântul Pavel ne îndeamnă să trăim neîncetat în bucurie (1Tes 5,16), dar imediat ne indică „cifrul” care ne deschide intrarea în bucuria Domnului: „Rugați-vă neîncetat!” (1Tes 5,17). Într-adevăr, numai în rugăciune, în dialogul intim de iubire cu Dumnezeu, dobândim darul de a trăi cerul în tumultul vieții pământești: „Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți” (Rm 12,12).

Să nu uităm că și noi, cei de astăzi, suntem moștenitori ai făgăduinței pe care Isus a adresat-o apostolilor: „voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16, 22).

Iubiți frați și surori în Cristos,

Izvorul bucuriei noastre se dezvăluie în scena biblică a Nașterii Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria. Textele liturgice ale Sărbătorii Crăciunului prezintă atât de sugestiv acest adevăr, evocând măreția evenimentului cu simplitate și smerenie: „Taină străină văd și minunată: cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea locaș, în care s-a culcat Cel necuprins, Cristos Dumnezeu, pe care lăudându-L, Îl mărim” (Catavasie, Cântarea IX). Dumnezeul atotputernic vine între noi sub chipul blând și fragil al Pruncului, în condițiile potrivnice ale timpului și în sărăcia peșterii. Acolo este primit cu dragoste și duioșie de Preasfânta Fecioară Maria și de Sfântul Iosif, fiind adorat de îngeri și de păstori.

Prezența Pruncului Dumnezeiesc este însoțită de semne simple și umile: „veți găsi un prunc culcat în iesle” (Lc 2,16), le spune îngerul păstorilor. Pentru magi, steaua se oprește „deasupra, unde era Pruncul” (Mt 2,9), iar ei văd același semn ca și păstorii: „și intrând în casă au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui” (Mt 2,11). Întotdeauna, însă, semnele exterioare sunt însoțite de unul interior: prezența bucuriei. Același înger spune păstorilor: „iată vă vestesc vouă bucurie mare” (Lc 2,10), iar despre magi Sfântul evanghelist Matei ne spune că „s-au bucurat cu bucurie mare foarte” (Mt 2,10).

Este interesant de remarcat că atât păstorii, cât și magii, erau într-o situație în care, omenește vorbind, nu ar fi putut să trăiască în mod deplin bucuria. Primii erau o categorie desconsiderată în Israel, pentru că nu puteau participa așa cum se cuvenea la ritmul spiritual al poporului. Nu puteau merge la Templu în zilele de sărbătoare, așa cum făceau ceilalți, fiindcă își păzeau oile pe câmp. Magii, pe de altă parte, înștiințați de înger, în vis, despre intențiile răuvoitoare ale lui Irod, nu prea aveau motive de liniște și de bucurie. De aceea, ei se și întorc pe altă cale în țara lor, de frica celui care căuta să omoare Pruncul. Cu toate acestea, și unii și alții au sufletele pline de bucurie, deoarece ceea ce ei trăiesc este un cadou al Cerului și nu un sentiment izvorât din realizări umane, personale. Așa cum pacea pe care Mântuitorul Înviat o va lăsa ucenicilor nu depinde de lumea în care trăim, la fel și bucuria Nașterii Domnului este darul lui Dumnezeu.

Această realitate poate părea ieșită din comun, însă, dacă privim cu atenție, descoperim aceleași daruri reînnoite de-a lungul istoriei Bisericii, în viețile sfinților din toate timpurile. Noi, creștinii greco-catolici, nu trebuie să privim prea departe. În perioada persecuției comuniste, mărturia episcopilor martiri ne revelează darul păcii și al bucuriei în condiții în care acestea ar fi trebuit să lipsească cu desăvârșire. În întunericul temniței și în răceala „negrei”, acea cruntă celulă de izolare, episcopii noștri dau mărturie despre prezența Mântuitorului ce aduce în mijlocul lor bucuria și pacea divină:

„Te-am simțit în mijlocul nostru; ai făcut din ocară mărire, din întristare bucurie şi mângâiere fără nume, ai făcut arzândă inima noastră pe calea Emausului și ne-ai tâlcuit zi de zi Scripturile cele despre Tine și întru Tine; Te-am avut de față la frângerea zilnică a pâinii de robi și nu ne-ai părăsit o clipă, Doamne Isuse, Mântuitorul nostru” (Fericitul Cardinal Iuliu Hossu).

Irodul vremii încerca să omoare Pruncul Dumnezeiesc în sufletele lor, însă ei, scumpii noștri ierarhi, împreună cu Maica Sfântă și Sfântul Iosif, îl ocrotesc și îl ascund în adâncul inimii pe micul Isus, acolo unde Cel rău și slugile lui nu au acces.

Oamenii timpului nostru, asemenea magilor, au nevoie de semne care să-i îndrume în viața lor, pentru a nu rătăci în drumul către Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur, reflectând asupra stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi spre Betleem, observă că în timp ce aștrii se mișcă pe bolta cerească de la răsărit spre apus, steaua magilor se deplasează dinspre sud spre nord. De asemenea, apare apoi dispare, strălucește atât ziua cât și noaptea, se mișcă atunci când magii pornesc și au nevoie de lumina ei. Înțelegem, astfel, că Dumnezeu ne oferă mereu semne care să ne întărească credința, iar acestea pot fi cunoscute cu ajutorul harului și prin discernământ spiritual. Ele, de multe ori, se deplasează în sens contrar mersului lumii contemporane, care este dictat de egoism și interese, de materialism și de violență. Strălucesc în viața noastră ziua și noaptea, în seninătatea și în tulburarea sufletului, atunci când lucrurile merg bine și atunci când trecem prin încercări. Dumnezeu ne poartă pașii întotdeauna pe calea cea bună! El este mereu prezent în viața noastră pentru a ne susține și pentru a ne călăuzi la mântuire, dar noi trebuie să ne deschidem inimile pentru a vedea semnele prezenței Sale. Le vom percepe dacă trăim cu adevărat credința și îl urmăm pe Isus Cristos, dacă pornim la drum.

La rândul nostru, suntem meniți să fim „lumina lumii” (Mt 5,14), lumină din Lumină, dând mărturie despre Isus prin gânduri, cuvinte și fapte. Purtându-L în inimi pe Pruncul Dumnezeiesc, devenim și noi semne vii ale prezenței Sale în lumea de astăzi. În felul acesta, îi vom face și pe alții părtași bucuriei noastre, însoțindu-i spre inima plină de iubire a lui Isus.

Iubiți credincioși,

Celebrăm solemn în fiecare an Nașterea Domnului, însă noi trebuie să trăim taina acestui eveniment în fiecare zi. La fiecare Sfântă Liturghie, Pruncul Isus vine pe altar așa cum a venit în Betleem. Noi auzim glasul Îngerului la fel ca păstorii, atunci când glasul clopotelor ne cheamă și ajungem la biserică cântând doxologia: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Venim cu problemele și suferințele noastre pe care le lăsăm la picioarele Pruncului Dumnezeiesc, primind în schimb și noi, precum magii și păstorii, darul bucuriei. Mai mult decât ei, noi nu doar Îl contemplăm pe Cel Născut, ci Îl primim în sufletele noastre, atunci când ne cuminecăm cu Trupul și Sângele Domnului, primind așadar nu doar bucuria și pacea, ci pe Cel ce le dăruiește. Sfânta Liturghie ni se dezvăluie astfel ca un adevărat Banchet al Bucuriei, un Banchet al Familiei lui Dumnezeu. De aceea, ne întoarcem la casele noastre pe o altă cale decât cea pe care am venit, mult mai luminoasă și mai plină de haruri, ascultând cu atenție glasul îngerului pentru a ști să ne ferim de Irozii de azi. Și ascultăm cu adevărat ori de câte ori ne rugăm, ori de câte ori citim Sfânta Scriptură, ori de câte ori și doar pentru câteva clipe ne desprindem din vârtejul preocupărilor zilnice, ridicând gândul nostru înspre Dumnezeu. Maica Sfântă și Sfântul Iosif ne însoțesc mereu și ne învață să transformăm viețile noastre în profeție. Dacă ne trăim cu adevărat credința, viața ne va fi un continuu pelerinaj înspre biserică, adevărat Betleem al nașterii Domnului, pregătire pentru pelerinajul cu adevărat important, ce va marca încheierea vieții pe acest pământ și intrarea în Împărăția Cerurilor, acolo unde bucuria noastră se va împlini.

Vă doresc tuturor Sărbători pline de har și un An Nou binecuvântat, asigurându-vă de rugăciunea și de binecuvântarea mea! Uniți în credință și în bucurie, să cântăm și în acest an din toate puterile noastre, împreună cu Fericitul Cardinal Iuliu Hossu:

„Isuse Doamne, Prunc ceresc,

toți îngerii Te preamăresc,

primește și al nostru cânt,

trimite pace pe pământ!”.