Radio Cluj… la modă: A fi sau a nu fi… elegantă? (partea I)
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 decembrie 2022, 06:00 / actualizat: 29 decembrie 2022, 9:07
Dacă s-ar face un sondaj de opinie public cu întrebarea ce înseamnă eleganța pentru fiecare din noi, rezultatul nu ar fi, neapărat, unul edificator.
Poate am răspunde cu imagini care ne-au populat mintea, imaginația, conștientul dar și subconștientul – de ce nu?
Am găsi de cuviință s-o pomenim din nou pe Audrey Hepburn, pe Grace Kelly sau pe Jackie Kennedy ca icon-uri vehiculate de mult timp ce însumează eleganța prin definiție.
Eleganța este, pe scurt, ceva ce scapă unor definiții precise dar o putem recunoaște vizual.
Prima piesă nemuritoare considerată elegantă, fără putința de a da greș dacă e purtată, a fost considerată mica rochie neagră, care din momentul popularizării sale, în anul de grație 1926, de Coco Chanel a suferit numeroase metamorfoze și a ajuns din mică și neagră, lungă și neagră, apoi sexy și neagră apoi impunătoare și neagră, sau nu neapărat în această ordine.
Negrul pare a fi o rețetă de succes dacă vrei să fii elegant cu orice preț și să nu dai greș.
Aducem în discuție altă imagine iconică ce o are protagonistă pe frumoasa Rita Hayworth în filmul Gilda din 1946.O rochie bustieră, mulată pe corp, într-o linie provocatoare cu un șliț profund ce lasă mult din picioare la vedere când protagonista dansează.
Sau rochia cu acele de siguranță aurii bijuterie, tot neagră, creație Versace purtată de Liz Hurley în 1994.
Tot neagră era și celebra rochie purtată de lady Di, dup scandalul mediatic din 1994 ce atesta relația adulterină a soțului său. Denumită în multe feluri – Vengeance Dress, Revenge Dress, I’ll Show You Dress, sau Serpentine Cocktail – rochia a fost păstrată în garderoba prințesei timp de trei ani după crearea sa de către Cristhine Stambolian, designera de origine greacă.
Lady Diana a considerat-o prea îndrăzneață pentru a putea fi purtată- deasupra genunchiului, asimetric drapată, mulată, decoltată dar totuși elegantă pe anatomia prințesei, a reprezentat un șoc vizual la vremea respectivă, mai ales în contextul de care am pomenit.
Este considerată de mulți dintre teoreticenii modei ca exemplul perfect de strategie adoptată de o femeie în timpurile moderne pentru a-și preciza o anume poziție ideologică.
Tot în această categorie a eleganței declinată în negru, am putea situa o altă creație atemporală, versatilă și strategică deopotrivă.
Smokingul lui YSL, ce apărea pentru prima oară în colecția Pop Art din 1966. Preluat din garderoba masculină, dar adaptat la silueta feminină, într-o perioadă socială esențială pentru emanciparea femeii, acesta a reprezentat un leitmotiv în creația lui YSL, fiind prezent în numeroase colecții și reinterpretări, realizat din diferite texturi și declinat în variante infinite.
Succesul său se datorează, așa cum YSL a recunoscut la un moment dat, nu hainelor în sine ci faptului că era promotorul unei atitudini, al unui anume fel de a fi, perceptibil prin purtarea sa.
‘’Pentru o femeie smokingul este un veșmânt indispensabil, cu care se va simți mereu la modă pentru că este un veșmânt de stil, nu de modă. Moda trece dar stilul este etern.” avea să declare creatorul.
Dacă cumva v-am dat idei pentru noaptea trecerii dintre ani este minunat, iar dacă nu, vom continua, oricum, plimbarea prin labirintul eleganței în anul 2023, numai bine pentru a seta un început favorabil de an.
Până atunci: La Mulți Ani și Un Nou An fericit 2023!
Cu bine!
Fotocopii după cartea Sublime Elegance de Maria Maccari, White Star 2015, Fashion Designers from A-Z, Taschen 2018
Călina Langa, fashion designer
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.