7 ianuarie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
A fost profeţit din Vechiul Testament ca fiind îngerul care este înainte mergător al Domnului şi care strigă: Pregătiţi căile Domnului, drepte faceţi cărările Lui.
Articol editat de cristina.rusu, 7 ianuarie 2023, 08:41
Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creştinismului și islamului; predicător și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus cel mai mare dintre cei născuți din femei iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui).
Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.
Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza SFÂNTUL IOAN, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară aasupra lui Iisus în chip de porumbel iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.
Tradiţii de Sfântul Ioan
Potrivit tradiţiilor, în ziua Sfântului Ion se încheie perioada Sărbătorilor de iarnă începute de ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie).
Se zice că dupa Sfântul Ion se botează gerul, adică gerul începe să nu-şi mai facă simţită prezenţa. Sfântul Ion este considerat ocrotitorul pruncilor iar mamele se roagă lui pentru a naşte copii sănătoşi, fără malformaţii. Se zice că cine nu se veseleşte în Ziua Sfântului Ion va fi trist tot anul.
Ioan este un nume iudaic: Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Aproape două milioane de români poartă numele Ion, Ioan sau Ioana sau derivate din aceste nume: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionuţ, Onuț, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România.
Este bine să respectăm această zi, pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
Tot tradiţia spune că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.
În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli, ca să se păstreze această veselie tot anul.
În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită Udatul Ionilor. În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică purificaţi, prin stropire cu apă.
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Aproape două milioane de persoane îl au ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit sâmbătă, 7 ianuarie, potrivit datelor oferite de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor.
La prenume masculine, cele mai întâlnite sunt: Ioan – 447.697, Ionuţ – 361.680, Ion – 336.421, Ionel – 134.570, apoi Nelu – 20.302, Ivan – 7.482, Jan – 4.491, Ionică – 4.460, Jean – 3.411 şi Ioniţă – 1.865.
La femei, numele de botez cele mai cunoscute sunt: Ioana – 390.970, Ionela – 148.141, Oana – 72.012, Ionica – 19.241, Nela – 10.783, Ionelia – 6.785, Jana – 4.811, Ionuţa – 582, Onuţa – 134.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.