A inaugurat primul curs de algebră modernă ţinut la o universitate românească. A contribuit la introducerea primelor calculatoare în ţara noastră. Matematicianul Grigore Moisil s-a născut la 10 ianuarie 1906:
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
10 ianuarie 2023, 06:00 / actualizat: 10 ianuarie 2023, 10:34
A inaugurat primul curs de algebră modernă ţinut la o universitate românească. A contribuit la introducerea primelor calculatoare în ţara noastră. Matematicianul Grigore Moisil s-a născut la 10 ianuarie 1906:
Şi-a făcut studiile la Bucureşti (devenind doctor în matematică în 1929), cu completarea pregătirii academice la Paris şi la Roma. În 1939 a primit un post de profesor la Universitatea din Iaşi, la catedra de calcul diferenţial şi integral. Chemat în 1942 la Universitatea din Bucureşti, a predat la Facultatea de Ştiinţe, la Facultatea de Matematică – Fizică şi la Facultatea de Filosofie. A organizat Centrul de calcul al Universităţii bucureştene, fiind numit director onorific. De asemenea a fost şef de sector pentru Algebră aplicată la Institutul de Matematică al Academiei Române. Între 1946-1949 a fost ambasadorul României la Ankara.
A fost un pionier al aplicării analizei funcţionale în mecanică şi în geometria diferenţială, din 1960 ocupându-se de un domeniu nou: lingvistica matematică – traducere automată prin calculator, preocupat fiind de modelele logice ale limbii, de indexarea şi publicarea lucrărilor apărute. A obţinut titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe din Bratislava, iar în 1964 a fost distins cu titlul de Om de Ştiinţă Emerit şi, în acelaşi an, a fost laureat al Premiului de Stat.
În aprilie 1973, profesorul Grigore Moisil a plecat însoțit de soţia lui, Viorica Moisil, într-o călătorie de o lună şi jumătate în Canada şi Statele Unite ale Americii, pentru a ţine un şir de conferinţe. A fost invitat, ca în alte dăţi, la universităţi de renume pentru a vorbi despre subiectul său preferat: logică matematică. În timpul acestei călătorii, pe 21 mai 1973, după ce vizitase o expoziţie de artă eschimosă la Ottawa, a decedat subit, la 67 de ani. În 1996, societatea internaţională a inginerilor în electronică i-a acordat distincţia rară de Computer Pioneer Award.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.