Personalitatea zilei: Mihai Eminescu [VIDEO]
Articol editat de cristina.rusu, 15 ianuarie 2023, 00:00 / actualizat: 16 ianuarie 2023, 8:12
Guilelm Şorban a fost compozitor şi pianist, născut în 1876. A compus peste 100 de cântece, multe pe versurile unor poeţi precum Mihai Eminescu, Octavian Goga sau George Coşbuc. Lui îi datorăm melodiile pentru Mai am un singur dor şi Pe lângă plopii fără soţ, aici în interpretarea Mariei Răducanu.
Angela Gheorghiu a cântat pe scene din lumea întreagă, din Viena şi până la New York. Criticii îi descriu uneori vocea ca o combinaţie dintre Maria Callas şi Renata Tebaldi. Interpretarea ei după Şi dacă ramuri bat în geam e o compoziţie în stil de operă, pe o melodie de Nicolae Bretan.
Versurile pline de umor ale poeziei Vreo zgâtie de fată au inspirat-o pe interpreta Margareta Pâslaru. Piesa, lansată iniţial în 1979, a fost inclusă pe albumul Bucuria de a cânta apărut în 2008, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de radio în România.
Vasile Popovici a compus muzica pentru Sara pe deal, pe care o ascultăm în interpretarea lui Tudor Gheorghe. Maestrul a colaborat cu Corul Naţional de Cameră Madrigal şi cu Orchestra Naţională Radio pentru a produce sonoritatea maiestuoasă.
O, rămâi… a fost scrisă de Mihai Eminescu în 1879. În versiunea muzicală a cunoscut poate cele mai multe prelucrări, de la artişti din Republica Moldova şi Cernăuţi şi până la Nicu Alifantis.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.