Ascultă Radio România Cluj Live

Moş Ion Roată, ţăranul care a votat Unirea, trimis în lanţuri acasă după ce a cerut pământ

Moş Ion Roată

Moş Ion Roată a intrat în memoria colectivă datorită poveştii lui Ion Creangă, în contextul Unirii Principatelor Române, dar personajul istoric apare conturat în documentele vremii şi prin alte acţiuni civice în urma cărora a fost arestat şi trimis în lanţuri, păzit de jandarmi, la Câmpuri.

Moş Ion Roată, ţăranul care a votat Unirea, trimis în lanţuri acasă după ce a cerut pământ
Foto: Moş Ion Roată

Articol editat de Andreea Leonid, 24 ianuarie 2023, 00:00 / actualizat: 25 ianuarie 2023, 9:16

Moş Ion Roată a intrat în memoria colectivă datorită poveştii lui Ion Creangă, în contextul Unirii Principatelor Române, dar personajul istoric apare conturat în documentele vremii şi prin alte acţiuni civice în urma cărora a fost arestat şi trimis în lanţuri, păzit de jandarmi, la Câmpuri.

Moş Ion Roată este important nu doar pentru Vrancea, ci pentru întreaga Românie, ca un simbol al vremurilor sale. Înaintea Unirii, după Războiul din Crimeea, statele occidentale au vrut să facă din Ţările Române un stat puternic în faţa expansiunii ruseşti. Şi atunci ne-au susţinut pe noi să ne unim, iar pentru a da acestei uniri un aspect de voinţă a maselor, au venit cu ideea unei consultări populare. Şi pentru a nu întreba doar boierii, pentru a-i convinge pe turci şi pe ruşi că e dorinţa poporului, au invitat în Divanele Ad-hoc şi reprezentanţi ai ţăranilor din judeţele Moldovei şi Munteniei. În acest context a ajuns Ion Roată, clăcaş pe moşia Câmpuri, moşia unui boier din Focşani, deci nu un ţăran liber, în Divanul Ad-hoc. Şi l-au chemat la Iaşi, împreună cu ceilalţi reprezentanţi, l-au îmbrăcat, l-au aranjat şi cel mai probabil i s-a sugerat ce să spună. Moş Ion Roată a înţeles ce i s-a explicat şi a făcut partea sa. Dar ce este cu adevărat spectaculos este ceea ce s-a întâmplat mai apoi la Iaşi. A fost votată Unirea celor două Ţări române, dar la Iaşi s-au întâlnit ţăranii din toate judeţele şi au avut ocazia să vorbească unii cu alţii, să se descopere, să afle, pentru că vă imaginaţi că acum 150 de ani nu erau mijloace de comunicare performante, să afle că problemele lor erau aceleaşi. Şi pentru ţăranii din Putna, şi pentru cei din Botoşani, din Tutova sau alte ţinuturi ale Moldovei. Iar după ce au votat Unirea şi dregătorii i-au trimis acasă, ţăranii nu au vrut să plece din Iaşi şi au organizat chiar un fel de acţiune civică pentru a-şi cere drepturile. Ce voiau ei? Voiau pământ. Astfel încât aceşti ţărani au fost arestaţi şi trimişi cu jandarmi, în lanţuri, în judeţele lor. Ion Roată a fost dat în primire ispravnicului de judeţ şi mai apoi trimis la Câmpuri şi eliberat numai după ce i s-a pus în vedere să nu se mai revolte. Practic, oamenii puternici ai vremii l-au folosit, dar când acesta şi-a cerut drepturile sociale, când a cerut pământ, i-au spus că nu e momentul pentru acest lucru. Acestea sunt lucruri care se cunosc mai puţin. Comuniştii au făcut din Moş Ion Roată o conştiinţă socială, dar imaginaţi-vă că ţăranii trăiau rău şi înaintea de unire, au trăit rău şi după‘, a povestit managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Episodul arestării lui Ion Roată este documentat şi consemnat şi în ”Monografia comunei Câmpuri”, scrisă de Costică Drîstaru Andreiaşu şi Doina Sturzu Năstase, care ne dezvăluie, printre altele, faptul că cel mai cunoscut ţăran al Vrancei a murit sărac.

La 26 octombrie 1857, alegătorii din Focşani trimit în Divanul Ad-hoc de la Iaşi doi delegaţi din partea orăşenilor, iar ca deputat al ţăranilor pontaşi pe Ion Roată. La 6 ianuarie 1858, Ion Roată trimite unui prieten o scrisoare prin care îl înştiinţa despre dezbaterile din Divanul Ad-hoc, în care scria că ‘într-o lună sau două o să cadă boierescul’, şi ‘omul o să fie domnitor în casa lui’. Descoperind scrisoarea, poliţia îl arestează la Iaşi şi îl trimite sub escortă la starostie. Abia pe 17 februarie este eliberat pe încrederea localnicilor din Câmpuri, cărora li se cerea să garanteze că ‘numitu nu se va mai abate la urmări stricătoare liniştii’. Se cerea, de asemenea, să fie sub supraveghere poliţienească şi, dacă mai face agitaţie contra ordinii de stat, să fie arestat. La 1859, după unirea din 24 ianuarie, Moş Ion Roată a fost chemat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 5 spre 6 februarie, în casele lui Ştefan Dăscălescu din Focşani, pentru a se sfătui cu acesta în privinţa răzeşilor. (…) După Războiul de Independenţă, Moş Ion Roată este decorat cu ‘Steaua României’. Până la sfârşitul vieţii trăieşte însă în sărăcie‘, aflăm din ”Monografia comunei Câmpuri”.

Foarte probabil, astăzi Moş Ion Roată nu ar fi fost celebru dacă Ion Creangă nu ar fi cules povestea sa. Ion Creangă a făcut din el un personaj de poveste, a intrat în mentalul colectiv, iar lumea a cunoscut mai multe despre ţăranul pe care ulterior Mihai Eminescu l-a numit cel cu ‘ghîdilici la limbă’, referindu-se la faptul că acesta ‘spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea cineva la inimă’.

Aşa se face că astăzi cunoaştem mai mult despre omul din poveste decât despre povestea lui Ion Roată din arhive.

Aflăm din documentele de arhivă mărturii importante ale votului dat la alegerea acestuia în Divanul Ad-hoc, dar şi despre căsătoria ţăranului de la Câmpuri.

Un document edificator aflat în depozitele Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale prezintă date despre viaţa familială a celui poreclit Moş Ion Roată, susţinătorul cel mai simplu, dar şi cel mai înţelept al Unirii Principatelor, prin alegerea sa ca deputat pontaş din partea districtului Putna şi prezent la lucrările Adunării Divanului Ad-hoc al Moldovei. Actul de căsătorie din anul 1869 luna decembrie (în mediul rural, căsătoriile se încheiau în special pe perioada anotimpului de iarnă, când nu era sezon de muncă la câmp), între Năstase Roata în etate de 28 de ani, de profesie cultivator, născut şi domiciliat în comuna Câmpurile la anul 1841, fiu major al lui Ion Roată, în etate de 62 de ani (acesta fiind moşul Unirii Principatelor, care avea, la 1869, 62 de ani, anul naşterii sale fiind 1807, aşa cum se ştie din toate studiile şi materialele) şi al doamnei Măriuţa Ion Roată, în etate de 52 de ani, deci cu 10 ani mai tânără decât Moş Ion Roată. Meseria lui Ion Roată era trecută aceea de cultivator, iar el cu soţia figurau ca domiciliaţi în Câmpurile. Cei doi au fost de faţă şi au consimţit ca fiul lor să ia în căsătorie o anume domnişoară Maria Pleşu. Documentul este semnat prin punere unui x, atât Ion Roată, cât şi soţia Măriuţa, dar şi fiul său, Năstase Roată, şi noua soţie a acestuia, părinţii soţiei şi toţi martorii. Fapt care dovedeşte, fără nicio tăgadă, că deputatul pontaş al judeţului Putna, Ion Roata, cunoscut prin efectul anecdotelor lui Creangă ca Moş Ion Roată, era total neştiutor de carte, dar suficient de isteţ în ochii cetăţenilor judeţului ca pe 14 iulie 1857, cu 12 ani mai înainte de această căsătorie a fiului său, să fie ales deputat al Divanului Ad-hoc al Moldovei printr-un vot acordat într-un cerc restrâns de şapte alegători direcţi, el nefiind alegător, dar totuşi a adunat cinci din cele şapte voturi. Numirea sa este comunicată la Ministerul de Interne al Moldovei de către starostele prefect Iordache Pruncu, maleficul anti-unionist care respecta o sarcină de serviciu, dar îl introduce pe Ion Roată în manualele de istorie ca personaj pozitiv în comparaţie cu el‘, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Dârdală, cercetător la Arhivele focşănene.

În arhive se mai păstrează şi alte documente în care apare numele acestuia, dar actul de deces al ţăranului s-a pierdut.

La Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale se mai află încă o căsătorie a altui vlăstar al lui Moş Ion Roată, anume Neculai Roată, din anul 1876, pe când moşul Unirii se apropia de 70 de ani. Actul de deces al lui Moş Ion Roată s-a pierdut, dar se consemnează în diverse tratate istorice că a decedat în anul 1882. Se mai aminteşte prin acestea că a participat la lucrările de Reformă agrară (reforma lui Cuza) în comuna Câmpurile şi plasa Zăbrăuţi şi că a murit sărac şi fără niciun ajutor de la nimeni. Doar Kogălniceanu s-a mai interesat într-o perioadă de el‘, susţine Florin Dârdală.

Pentru a repara memoria celui mai cunoscut ţăran vrâncean, Muzeul Vrancei va tipări în curând prima monografie a lui Moş Ion Roată, iar anul viitor un bust va fi amplasat în faţa casei memoriale a acestuia din Câmpuri. Demersul Muzeului Vrancei este cu atât mai important cu cât, recunoaşte managerul muzeului, deşi Moş Ion Roată ar putea fi un brand pentru localitatea Câmpuri şi implicit pentru judeţul Vrancea, există copii din comună care nu ştiu cine a fost Ion Roată sau rolul pe care acesta l-a jucat în Unirea Principatelor Române.

 

Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Etichete:
Primul episod de iarnă afectează serios traficul rutier în ţară | UPDATE
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 11:55

Primul episod de iarnă afectează serios traficul rutier în ţară | UPDATE

UPDATE, ora 13:00 – Situația drumurilor din Maramureș sub cod portocaliu de ninsori În contextul condițiilor meteo extreme generate de...

Primul episod de iarnă afectează serios traficul rutier în ţară | UPDATE
Autostrada A1, tronsonul Sibiu – Boița, SE ÎNCHIDE!
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 10:42

Autostrada A1, tronsonul Sibiu – Boița, SE ÎNCHIDE!

Autostrada A1 tronsonul Sibiu – Boița se va închide din cauza rafalelor de vânt extrem de puternice, sub incidența codului roșu emis de...

Autostrada A1, tronsonul Sibiu – Boița, SE ÎNCHIDE!
Traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 09:36

Traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş

Traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş şi se desfăşoară cu probleme pe DN 1 şi DN 7. Șoferii sunt sfătuiţi să circule...

Traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş
Prima zăpadă a dat peste cap rețelele electrice din 10 județe
Social joi, 21 noiembrie 2024, 18:01

Prima zăpadă a dat peste cap rețelele electrice din 10 județe

Peste 70 de echipe de intervenție ale rețelei de distribuție a energiei electrice acționează joi, 21 noiembrie, pentru limitarea efectelor...

Prima zăpadă a dat peste cap rețelele electrice din 10 județe
Social joi, 21 noiembrie 2024, 17:34

Ambulanţe noi pentru intervenţii în zone greu accesibile

Două ambulanţe noi pentru intervenţii în zone greu accesibile au intrat în dotarea Crucii Roşii Române filiala Alba.   Acestea au fost...

Ambulanţe noi pentru intervenţii în zone greu accesibile
Social joi, 21 noiembrie 2024, 16:42

Comitet de urgență întrunit din cauza vremii severe

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud s-a întrunit joi, 21 noiembrie, în contextul avertizărilor meteo de cod...

Comitet de urgență întrunit din cauza vremii severe
Social joi, 21 noiembrie 2024, 16:32

Bulevardul Decebal din Oradea, deschis circulației mai devreme | FOTO

Vineri, 22 noiembrie, traficul auto și tramvaiele vor reveni pe Bulevardul Decebal, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a zonei de...

Bulevardul Decebal din Oradea, deschis circulației mai devreme | FOTO
Social joi, 21 noiembrie 2024, 13:22

Pe toate drumurile din județul Sibiu se circulă în condiții de iarnă | UPDATE

Peste 23.000 de persoane din municipiul Sibiu și din alte 70 de localități din județ sunt afectate de întreruperi ale alimentării cu energie...

Pe toate drumurile din județul Sibiu se circulă în condiții de iarnă | UPDATE