S-a crezut că din cauza timpului lung de expunere: ar avea sens, pentru că nimeni nu poate să zâmbească întruna câteva minute, dar explicaţia e alta.
Greu găseşte omul fotografii din secolul 19 în care oamenii să zâmbească. Ne gândim iniţial că motivul e timpul lung de expunere: atunci când minutele trec şi trec până când e gata fotografia, orice zâmbet se va transforma în rictus, aşa că e mai înţelept să se păstreze o faţă serioasă. Asta e valabil însă doar pentru primele fotografii, de prin anii 1820. Aparatele foto s-au dezvoltat foarte repede, iar deja prin 1860, în condiţiile potrivite, se puteau face fotografii cu un timp de expunere de câteva secunde. E drept, procedura rămânea oarecum complicată, dar nu într-atât încât să nu se poată îndura cu zâmbetul pe buze. Şi totuşi, până prin 1930, feţele din poze au rămas tot serioase. De ce?
Există mai multe teorii, dar explicaţia cea mai simplă e şi cea mai plauzibilă: pur şi simplu zâmbitul în poze nu era la modă. Oamenii se gândeau la fotografii ca la picturi, în care trebuiau să prezinte o imagine demnă şi serioasă posterităţii. Un zâmbet discret se mai permitea, dar rânjetul larg era asociat cu nebunia, cu beţia, cu toate tipurile de comportament strident. Să ne gândim că de cele mai multe ori, omul avea parte de o singură fotografie în viaţă, trebuia aşadar să aibă mare grijă de felul în care era imortalizat.
Mai există o explicaţie incomodă: faptul că oamenii aveau o dantură proastă, de care se jenau în fotografii. Explicaţia aceasta e privită cu o doză de îndoială: dacă toată lumea avea o dantură proastă, s-ar putea ca factorul de ruşine să nu fi fost atât de ridicat. Dar, după cum spune muzeograful Angus Trumble, care a scris o carte despre istoria zâmbetului:
„Faptul că dantura proastă era comună, nu înseamnă că era de dorit.”
Punctul lui de vedere îl confirmă oarecum un pasaj din romanul Mândrie şi prejudecată, în care detractorii unei domnişoare fac referiri şi la dantura ei atunci când îi descriu înfăţişarea. Zâmbitul a intrat în poze atunci când fotografierea a încăput pe mâinile amatorilor. Prin 1900 oamenii au început să zâmbească şi în picturi, iar până prin anii ’40-’50 s-a format acel reflex prin care omul zâmbeşte imediat ce vede un aparat de fotografiat.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.