Prima pagină » Reportaje » „O viață într-o valiză și un rucsac” [AUDIO/ FOTO]

„O viață într-o valiză și un rucsac” [AUDIO/ FOTO]

Toate schimbările mari încep cu pași mici, făcuți zi de zi, constant și conștient. Astfel a ajuns la obiectivele pe care și le-a propus asistenta socială Teodora Boda, de la Asociația Caritas Eparhial Oradea.

Articol editat de cristina.rusu, 13 februarie 2023, 12:35

Teodora Boda este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, în cei patru ani de activitate impunându-se în cadrul comunității din Oradea și câștigând respectul nu doar al beneficiarilor Asociației Caritas Eparhial Oradea, ci și al cetățenilor din orașul în care activează.

Pentru că îi pasă și pentru că își face cu pasiune și determinare meseria, Teodora a reușit metode ingenioase pentru ca beneficiarii asociației să se îndrăgească, să se sprijine și să se ajute reciproc.

Teodora a intrat în asistența socială în urmă cu patru ani, la început fiind angajată de Asociația Caritas Eparhial Oradea la Serviciul Cantina Socială a acestuia. De atunci și până acum lucrează cu oamenii străzii. O vreme scurtă a activat și pe lângă Centrul Rezidențial „Casa Frențiu” al aceleiași organizații, fiind alături de seniorii cazați aici. De jumătate de an, activează ca asistent social și în cadrul Centrului de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea – o structură a Asociației prin care se oferă ajutor specializat și profesionist persoanelor refugiate care au ajuns la noi în contextul războiului din Ucraina.

O provocare continuă

Pentru Teodora, asistența socială este o provocare continuă de a-și depăși limitele, de a rămâne empatică și umană la nevoile declarate ale beneficiarilor cu care lucrează. Într-o lume obișnuită să vorbească mai mult despre ce nu-i place și să promoveze exemplele negative, ea pune zilnic câte o cărămidă la o comunitate mai implicată, mai tolerantă și mai unită.

Progresele se văd nu atât în plan statistic, în sensul că avem un număr mai mare de beneficiari, ci mai degrabă în planul relaționării. Beneficiarii au încredere în noi, ne cer ajutorul, sunt deschiși să-și mărturisească vulnerabilitățile și problemele cele mai personale. Căutăm să răspundem în mod profesionist și să îi ajutăm să se ajute singuri, să-și depășească situația de dificultate pe care o au și să ofere la rândul lor suport pentru semenii lor. Pentru că dacă un grup de beneficiari, așa cum este cel de la cantina socială, atunci când am ajuns eu aici, era un grup dezorganizat și oamenii se atacau și se loveau și aveau loc conflicte foarte frecvent între ei, astăzi ei merg împreună pentru depunerea cererilor pentru eliberarea de documente de identitate, merg împreună la comisii de evaluare și au ajuns să fie ei la rândul lor oameni resursă pentru semenii lor. Ceea ce pentru mine este o satisfacție pentru că am reușit să-I interconectez și să îndepărtez sentimentul de preferențialitate sau de concurență care exista între ei. I-am făcut, practic, să înțeleagă că fiecare este bun și este util pentru ceilalți și să încerce să ofere un ajutor la rândul lor dacă este cu putință, a spus Teodora.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cazuri marcante

Teodora Boda a un plus de atitudine, de lumină și culoare în viața comunității din care face parte. Ea este în permanenţă conectată cu lumea şi acționează ca atare, prin implicare în acţiuni civice.

Cazul care a impresionat-o cel mai mult până acum a fost al unei femei care a ajuns să doarmă la subsolul unui bloc. Femeia a vândut tot ceea ce a avea pentru a satisface nevoia impusă de fiul ei cel mai mic.

A fost prinsă într-un moment de vulnerabilitate maximă, pentru că soțul îi decedase, iar fiul cel mare al doamnei nu a putut să suporte această dramă și la doar o zi după decesul soțului acesta și-a luat viața. Nu a mai reușit să se redreseze nici moral, nici material, nici emoțional. Era și este dărâmată. Nu a avut persoane în jurul ei care să o ajute să se ridice, cu atât mai mult cu cât fiul dânsei a profitat de această situație. Probabil că și fiul cel mic era tulburat cumva. A profitat de situația aceasta, a constrâns-o pe mama sa să vândă tot. Astfel că, în prezent el este undeva prin Cipru cu soția sa, iar mama locuiește într-un subsol de bloc în condiții improprii. Mă întreb mereu până unde poate să meargă sacrificiul unei mame. L-a căutat în Cipru, dar el nu a primit-o și i-a spus să nu-l mai caute. În încercarea de a-și ține aproape copilul rămas a mers până la imposibil. Și, din păcate, se pare că tot nu este suficient pentru cei dragi. Drept urmare copilul a neglijat-o, copilul o reneagă. Noi am încercat să luăm legătura la un moment dat cu el, dar ni s-a zis să nu-l mai deranjăm, pentru că pentru el nu există, culmea, mama care i-a dat viață, a spus Teodora Boda.

Din om al străzii, om demn

Un alt caz impresionant este al unui om al străzii pe care Teodora a reușit să-l împace cu fiul lui și să ducă o viață demnă.

Un domn care dormea sub cerul liber, fără nicio formare profesională, fără nicio școală, a rămas singur în urma unui divorț, în urmă cu 15 ani. Fiul său i-a reproșat că nu l-a căutat cât a fost mic, că nu s-a implicat în educația lui și toate aceste motive clasice. S-a trezit singur, fără nimic. În 2020, am reușit să luăm legătura cu fiul beneficiarului. I-am explicat situația în care era tatăl lui. Am aflat astfel că fiul este în Germania, că lucrează la o fabrică de ambalat mâncare pentru animale de companie. Și l-a luat pe tatăl lui cu el. I-a făcut pașaport, a venit după el și acum sunt împreună. Din om al străzii a ajuns un om cu loc de muncă, este înapoi cu fiul său și am reușit cumva să reparăm o situație ruptă de timp și de conflicte și de greutăți. Sunt bucuroasă că fiul a putut să ierte absența tatălui, dar și că tatăl său a cedat la orgoliul acela și s-a lăsat cumva ajutat. Ca asistent social, mi-a umplut sufletul de bucurie și mi-a dovedit cumva că merg în direcția bună – chiar dacă uneori îmi ia mai mult timp decât în mod obișnuit. Avem și persoane care ne închid telefonul în nas când le sunăm. Totuși, pentru aceste mici progrese, merită să încercăm, să facem lumea mai bună în jurul nostrum, crede Teodora.

O viață într-o valiză și un rucsac

Teodora și-a adus aportul și în gestionarea eficientă a crizei refugiaților Ucrainei la Centrul de Primire și Consiliere a Refugiaților din Ucraina de pe lângă Asociația Caritas Eparhial Oradea.

Situațiile cu persoanele refugiate care m-au marcat sunt multe și sunt delicate, foarte sensibile. De la ei am învățat că oricând că viața poate să înceapă de la 0. Am avut ore întregi de stat în gară și de așteptat beneficiari care se îndreptau spre nicăieri. Nu știau unde au coborât, nu știau pe unde să caute, am văzut cum o viață de om poate să încapă într-o valiză și un rucsac. Și am văzut cele mai sincere îmbrățișări și lacrimi de revedere pe care le puteam vedea, spune cu emoție tânăra.

Într-unele dintre familiile refugiaților sunt câte cinci, șase sau șapte copii, din care unii cu autism sau alte boli de acest gen. Caritas Eparhial Oradea le-a oferit o speranță într-un moment în care în viața lor totul s-a năruit: o viață întreagă, idealuri, visuri, planuri de viitor s-au dus, totul s-a dărâmat într-o dimineață.

Sunt mame care au ales să-și înscrie la noi copiii la programele educaționale pe care le avem aceștia pentru a putea lucra câte 12 ore. Unele sunt cameriste, altele vânzătoare te miri unde, chiar dacă aveau studii și un alt statut social în țara lor (asistent medical, contabil etc.), explică Teodora.

Bucurie din lucruri mărunte

Aceasta a relatat că multe dintre femeile din Ucraina s-au arătat mulțumite că pot să le ofere condiții decente copiilor lor.

La întrebarea noastră: «cum vă simțiți aici?» sau «de ce tip de ajutor aveți nevoieֿ», ele au răspuns: «eu pentru copiii mei sunt fericită, chiar dacă mă dor tălpile și îmi sunt umflate de cât alerg într-o zi. Faptul că am ce să le ofer aici, în țară străină, mie îmi dă putere să merg mai departe». Și iarăși ajung la sacrificiul pe care noi, ca părinți, îl facem pentru copiii noștri. Am văzut mame care-și plimbă copiii în scaun cu rotile pe la Spitalul de Recuperare din Băile Felix. Ne trimiteau poze și ne spuneau: «mulțumim pentru faptul că suntem aici», adică pentru că sunt într-un spital și că pot să le ofere sprijin copiilor sau soților care a avut un accident și au rămas imobilizați în scaune cu rotile. Erau atât de bucuroși că au reușit să ajungă la un medic, a dezvăluit Teodora.

Ea este de părere că nici ei, nici noi nu am fost pregătiți pentru amploarea nevoilor pe care le au – de la siguranța unui loc de dormit și până la a a avea ce pune pe masă și până la nevoi de integrare într-o colectivitate nouă, străină.

Tot ce a ținut și ține de mine, am încercat să fac: să interconectez beneficiarii între ei. Pentru că mult mai bine pot primi ajutor concret de la cineva care a trecut prin aceeași experiență și a găsit o rezolvare, decât să vină din partea mea și să zic: «uite, mergi acolo și faci asta, eu neștiinnd faptic cum se derulează tot procesul», mai spune ea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Realități sociale

Pentru activitatea profesională deosebită, pentru felul în care este conectată la realitățile sociale ale urbei de pe Crișul Repede, pentru implicare, viteză de reacție și monitorizarea cazurilor sociale, Teodora Boda a fost remarcată de mai multe instituții din țară care a invitat-o să participe la diferite conferințe.

Aceasta a prezentat mai multe materiale despre modele de bună practică utilizate la nivelul municipiului Oradea.

Ținem legătura cu Direcția de Asistență Socială Oradea, cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și cu toate instituțiile de profil. Mă marchează, totodată, în sens bun fiecare încercarea ucrainenilor de a uita drumul până la noi, până în România. Este un subiect despre care ei nu vor să vorbească sau vorbesc foarte puțin. Avem trei beneficiare care au născut aici la sfârșitul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie. Dacă persoanele acestea au venit atât de vulnerabile și atât de sensibile cu încă un copil sau doi sau trei alături, acum ele sunt cele care oferă suport taților care au rămas în Ucraina, pentru că ei nu au mai avut voie să treacă granița. Este un proces de depășire a situației și este un pas spre dobândirea unei autonomii aici, într-o țară străină, unde nu cunoști limbă, nu cunoști obiceiuri, tradiții și nimic. Sunt fantastici, apreciază Teodora Boda.

Toate situațiile care o impresionează sunt și un exemplu, un model de „așa da” pentru ea. Totodată, ea consideră că asistentul social trebuie să lase lumea un pic mai bună decât a găsit-o. De asemenea, ea este de părere că este necesar să trecem peste etichetări, prejudecăți sau peste înfrângerile pe care și noi le avem în plan personal sau profesional și să căutăm să rămânem o resursă pentru cei nevoiași, pentru cei sărmani sau pentru cei care înfruntă niște situații atât de dificile încât le zdruncină toată viața lor și să îi ajutăm să se ajute singuri ori să le arătăm că se poate depăși orice situație atâta timp cât acceptă să se lase ajutați, iar când au prins o stabilitate financiară sau materială să poată să ofere la rândul lor sprijin colegilor sau cunoștințelor.

Să lăsăm lumea un pic mai bună, să nu dăm și noi cu piatră, să nu lovim acolo unde au mai lovit și ceilalți, este crezul ei.

Din exemplu lor și din puterea lor, Teodora spune că realizează că majoritatea problemelor noastre sunt mici. Ea a dat exemple de beneficiari care au depășit cu mult situația lor și care, la rândul lor, ajută pe alții să se integreze sau să își găească cazare și pașii necesaru obținerii permiselor de ședere. Aceasta le ușurează și lor munca.

Toate experiențele pe care le-a trăit (oameni care dormeau în canal, oameni care dormeau pe străzi sau în gară) au consolidate-o, chiar dacă de cele mai multe ori au emoționat-o până la lacrimi și chiar dacă la început ajungea acasă și plângea pentru beneficiarii ONG-ului.

Această prezentare necesită JavaScript.

La început mi se părea că nu pot să fac nimic pentru ei. Astăzi însă îmi iau putere din faptul că sunt alături de ei și găsesc împreună cu ei cea mai bună variantă pentru ei. Pentru că nu mereu ceea ce propunem noi, ca profesioniști, se pliază pe nevoile lor. Mi-a luat ceva timp să înțeleg asta. Nu înțelegeam de ce un beneficiar are o altă părere decât a mea. Gândeam că a mea trebuie să fie cea bună. Suntem oameni, suntem supuși greșelii, dar mai ales suntem supuși iertării și iubirii față de aproape. Îi ascultăm și astfel se simt importanți și apreciați și au prins curaj. Pentru că nu am lovit în ei, așa cum au lovit alții pentru ceea ce au spus sau făcut. Și pentru că a rămas confidențial. Schimbările mari încep cu pași mici. Aceste propuneri ale lor m-au schimbat și pe mine pentru că am învățat să accept că nu poziția, nu postul pe care îl ocupi, te face cineva, ci capacitatea de a te adapta la cineva care nu are niciun post sau care nu are nici după ce să bea apă, a conchis Teodora Boda.