Ascultă Radio România Cluj Live

7 actori celebri aduc piesa ”Dă-i bătaie” la Cluj-Napoca

Regizorul și actorul Vlad Zamfirescu:

Tiberiu Crişan: Jucaţi în multe oraşe în această perioadă; până la Cluj mai aveţi de mers undeva?

7 actori celebri aduc piesa ”Dă-i bătaie” la Cluj-Napoca

Articol editat de cristina.rusu, 25 februarie 2023, 06:00 / actualizat: 26 februarie 2023, 13:33

Tiberiu Crişan: Jucaţi în multe oraşe în această perioadă; până la Cluj mai aveţi de mers undeva?

Vlad Zamfirescu: Vom merge la Sibiu, dar mai avem spectacole la Satu Mare, Baia Mare şi la Bucureşti. E un tur de forţă, mergem în multe oraşe din ţară.

Tiberiu Crişan: Mi se pare o realizare asta, având în vedere că cei cu care urci pe scenă nu sunt toţi colegii tăi de teatru (mă refer la Bulandra aici): fiecare are programul individual.

Vlad Zamfirescu: E şi foarte încărcat, e o nebunie să facem acest spectacol. A fost greu să ne adunăm toţi, pentru că fiecare din distribuţia aceasta joacă în teatrul lui şi joacă mult, aşa că a fost destul de complicat cu repetiţiile; dar ne-am asumat cu toţii şi ne bucurăm că am reuşit să-l ducem la capăt şi să bucurăm publicul.

Tiberiu Crişan: Te rog să-mi spui câteva cuvinte despre spectacolul Dă-i bătaie; e un spectacol în care fiecare dintre voi are un rol principal, nu există personaje secundare.

Vlad Zamfirescu: Aşa a fost gândit textul de Alexandru Popa, e o felie de viaţă extrem de actuală şi uşor dureroasă. Pe lângă faptul că se râde cam 90% din spectacol, autorul reuşeşte să ne transmită nişte mesaje, să ne facă să ne punem nişte întrebări vizavi de noi şi societatea în care trăim astăzi. Eu cred că e foarte bine aşa: nu dă soluţii, dar cred că nişte întrebări ridică.

Tiberiu Crişan: Întrebarea pe care o ridic eu acum pentru tine e următoarea: ai menţionat că textul e al lui Alexandru Popa, cel cu care tu ai mai colaborat.

Vlad Zamfirescu: Da, am început cu Secretul fericirii, care e pe Netflix acum. A fost primul text pe care Alexandru Popa mi l-a dat şi instantaneu mi-am dat seama că trebuie să ajungă la public. Cred că sunt puţini în lumea asta care reuşesc să scrie bine: e o meserie grea (eu nu m-aş pricepe şi nu m-aş încumeta să fac aşa ceva) şi cred că Alexandru Popa se numără printre cei care scriu foarte bine.

Tiberiu Crişan: Medeea Marinescu a spus într-un interviu despre spectacolul acesta că vorbeşte despre tirania internetului şi despre manipularea online.

Vlad Zamfirescu:Ne aduce aminte, dacă mai era cazul, că uităm să stăm unul cu celălalt şi ne pierdem în tot felul de gadgeturi, tablete, telefoane, ecrane; uităm cumva de noi.

Tiberiu Crişan: Pentru că vorbim despre o comedie, nu pot să nu remarc faptul că acestea cunosc acum un moment bun în România; şi aici mă duc cu gândul şi la filmele româneşti cele mai vizionate în ultimul timp, care au fost comedii. De ce crezi că avem atâta nevoie acum să râdem?

Vlad Zamfirescu: Cred că suntem apăsaţi de tot ce se întâmplă în jurul nostru şi avem nevoie de debuşeu, avem nevoie de momente de destindere, de relaxare. Cred că avem nevoie şi de întâlnirea live. Adică probabil că există şi asta mai ales la teatru, unde lumea vrea să vadă omul viu în faţă; nu ceva înregistrat, ci ceva ce se întâmplă unic sub ochii tăi.

Tiberiu Crişan: Şi care poate e altfel de fiecare dată sau cu fiecare reprezentaţie.

Vlad Zamfirescu: Mici diferenţe sunt. Textul e acelaşi, situaţiile sunt aceleaşi, dar niciodată omul nu e ca la înregistrare.

Tiberiu Crişan: Mă întâlnisem zilele trecute cu un jucător de basket care se află în pragul retragerii şi l-am întrebat ce planuri are. Mi-a spus că poate va lucra cu cei mici, dar cu adulţii nu-şi doreşte, pentru că e foarte greu să gestionezi vreo 10 oameni cu personalităţi foarte puternice. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că în jurul tău sunt mari actori ai momentului în spectacolul Dă-i bătaie: Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlo, Andi Vasluianu. Cum e să lucrezi cu vedete ale scenei româneşti?

Vlad Zamfirescu: Am fost privilegiat, pentru că noi ne ştim de foarte mult timp, de exemplu cu Şerban Pavlo am început împreună drumul în meseria asta. Cu alţii am fost coleg de scenă, deci avem mai multe piese împreună şi o relaţie de mare prietenie; şi atunci a fost destul de uşor să comunicăm.

Tiberiu Crişan: Eşti actor în această piesă şi regizor tot odată. Cum reuşeşte regizorul Vlad Zamfirescu să controleze actorul Vlad Zamfirescu? Poţi să ieşi în afara cutiei?

Vlad Zamfirescu: M-am cam învăţat. Fac demult demersul acesta şi a devenit posibil să ne înţelegem. M-a împins în faţă succesul pe care spectacolele pe care le-am făcut l-a câştigat: în timp s-a dovedit că spectacolele funcţionează, sunt bune, ţin. Ştiţi cum e: dacă la un spectacol ceva nu merge, el moare relativ repede. Şi am văzut că spectacolele acestea dăinuie şi încă ţin la public foarte bine; dovadă este All Inclusive, primul spectacol cu această distribuţie, care a fost făcut acum 7-8 ani şi pe care încă-l jucăm cu succes şi cu casa plină în Bucureşti şi în ţară. Asta ne-a împins înainte şi ne-a motivat pe drumul acesta.

Tiberiu Crişan: Azi-mâine va fi ziua ta, tu te-ai născut la 1 martie; ai planuri, ai dorinţe?

Vlad Zamfirescu: Am început un spectacol acum la teatrul Metropolis: Lumea lui Frank, cu textul scris tot de Alexandru Popa. Undeva la sfârşitul lui aprilie ar trebui să avem premiera şi m-aş bucura să ne iasă bine.

Tiberiu Crişan: Şi pe plan personal?

Vlad Zamfirescu: Pe plan personal e bine. Am nişte veşti: nu aş vrea să le dezvălui acum, dar cred că le veţi afla curând.

Evenimentul va avea loc, luni, 27 februarie, de la ora 20.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților.

 

Tiberiu Crişan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Cultural sâmbătă, 19 aprilie 2025, 00:00

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos   Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și...

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania

Tradiţia populară e plină de personaje care ne vizitează fie cu recompense, fie cu pedepse. Un astfel de personaj şi-a făcut rondul azi-noapte,...

Tradiţii în Vinerea Mare în Transilvania
Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt
Cultural vineri, 18 aprilie 2025, 00:00

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt

Astăzi este Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, o zi care aminteşte de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de...

Vinerea Mare – ziua în care ne amintim de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi aşezarea Lui în mormânt
Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 12:41

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare

PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a celebrat Vecernia împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În timpul Liturghiei,...

Episcopul Virgil Bercea a spălat picioarele a 12 tineri în Joia Mare
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 11:05

Premiile excelenței Radio România Cultural

Radio România Cultural a răsplătit miercuri seară, 16 aprilie, excelenţa în domeniu la Gala care a avut loc la Sala Radio din Capitală.  ...

Premiile excelenței Radio România Cultural
Cultural joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului

Lumea satului bihorean păstrează încă (în satele mai izolate) anumite tradiții și obiceiuri legate de ciclul pascal. Astfel, în Joia Mare,...

Obiceiuri din Joia și Vinerea Mare în lumea satului
Cultural miercuri, 16 aprilie 2025, 18:30

4h, muzica de partea muzicienilor

Mai cu umor, mai cu seriozitate, platforma Foreign Humor Productions (4h, pe scurt) ne anunță că aduce ceva nou în industria muzicală.  ...

4h, muzica de partea muzicienilor
Cultural luni, 14 aprilie 2025, 17:10

”Mineriada s-a născut la Revoluție”

Zilele trecute, la Cluj-Napoca, Cătălin Ranco Pițu, procurorul care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, și-a lansat volumul...

”Mineriada s-a născut la Revoluție”