A crescut în Cardiff şi şi-a format prima trupă rock ‘n’ roll la mijlocul anilor ’60. Michael Barrat, mai cunoscut ca Shakin’ Stevens, împlineşte astăzi 75 de ani:
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
4 martie 2023, 06:00 / actualizat: 4 martie 2023, 8:37
A crescut în Cardiff şi şi-a format prima trupă rock ‘n’ roll la mijlocul anilor ’60. Michael Barrat, mai cunoscut ca Shakin’ Stevens, împlineşte astăzi 75 de ani:
A existat la un moment dat o ligă a tinerilor comunişti din Marea Britanie, din care a făcut parte şi Shakin’ Stevens, deşi probabil cu greu l-am asocia cu activităţile politice. A lucrat ca tapiţer şi lăptar, susţinând concerte în weekenduri în puburi şi cluburi locale. În 1969 trupa lui de atunci, numită Shakin’ Stevens and the sunsets, a primit sprijin din partea celor de la Rolling Stones, cu toate acestea nu s-au remarcat cu nimic în Marea Britanie. Mai ciudat e că trupa continuă să susţină concerte şi acum, printre membrii săi fiind şi Levi Baratt, nepotul lui Shakin’ Stevens.
În 1977 a fost invitat să cânte într-un muzical despre viaţa lui Elvis Presley. Datorită acestui spectacol şi a apariţiilor în diverse emisiuni televizate a gustat pentru prima dată succesul real cu melodia Hot Dog. S-a despărţit de The sunsets şi s-a concentrat după asta pe cariera solo, ajungând în curând în fruntea topurilor britanice cu This ole house. În anii următori a mai ajuns de 10 ori în top5.
În 1993 Shakin’ Stevens a anunţat că ia o pauză de la înregistrat, dar când s-a întors în studio 6 ani mai târziu, deja nu şi-a mai găsit locul în muzica sfârşitului de mileniu. În 2013 artistul a făcut parte dintr-o emisiune cu tematică istorică numită Coming home, în care a aflat mai multe despre efectele Primului Război Mondial asupra familiei sale.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.