Prima pagină » Reportaje » Orice durere cere o plăcere, sau suferința din spatele adicției
Orice durere cere o plăcere, sau suferința din spatele adicției
Foto: SHVETS production/Pexels
Organizația clujeană Preventis a inițiat un grup de suport pentru recuperarea din adicții. Este deschis pentru oricine se confruntă cu orice fel de adicție. Întâlnirile au loc în fiecare după-amiază de luni și, ca să ne facem o idee despre cum decurge o sesiune și cât de liberi (de adicții) vor fi participanții la finalul seriei, vorbim cu psihologul și psihoterapeutul Andrei Nedelcu:
Foto: Foto: SHVETS production/Pexels
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
30 aprilie 2023, 00:00 / actualizat: 30 aprilie 2023, 10:53
Organizația clujeană Preventis a inițiat un grup de suport pentru recuperarea din adicții. Este deschis pentru oricine se confruntă cu orice fel de adicție. Întâlnirile au loc în fiecare după-amiază de luni și, ca să ne facem o idee despre cum decurge o sesiune și cât de liberi (de adicții) vor fi participanții la finalul seriei, vorbim cu psihologul și psihoterapeutul Andrei Nedelcu:
O întâlnire la grupul de suport compusă din trei mari elemente sau trei momente cheie: avem la început un moment – eu îl numesc momentul bucuriei – este un moment care îi compus practic dintr-o interacțiune de cunoaștere între membri. Facem asta fie printr-un joculeț, fie prin anumite afirmații, fie printr-un exercițiu de relaxare. Deci un moment de bucurie la început, după care este un moment de învățare sau a 2-a parte a întâlnirii noastre. Învățăm, spre exemplu cum să construim motivația pentru schimbare, de ce anume vrem să renunțăm, care sunt motivele noastre pentru care vrem să renunțăm. Învățăm, spre exemplu să stabilim un obiectiv, un singur obiectiv, un obiectiv corect, un obiectiv inteligent de care să ne ținem, după care terminăm cu un al 3-lea moment, momentul tot de bucurie, în care pur și simplu integrăm ce am primit noi din acea întâlnire și ce facem cu ce am primit, cum dăm mai departe ce am primit.
Reporter: Cum de e așa importantă bucuria?
Bucuria este foarte importantă pentru că am văzut că noi oamenii, trăim în multe stări și emoții negative și mai ales în adicție. E o viață trăită mai mult pe balansul ăsta negativ și atuncea încercăm să vedem și lucrurile frumoase ale vieții și punctele noastre frumoase de care ne bucurăm, importante, sau lucrurile pentru care pur și simplu suntem recunoscători, pentru că nu toate sunt negre. Mai sunt și nuanțe pozitive pe care nu le vedem și atuncea încercăm să le accesăm, încercăm să le să le aducem în discuție și pe ele.
Reporter: Le e greu oamenilor să își dezvăluie și să vorbească despre dependența lor într-un grup?
Depinde foarte mult, dar în principiu da, p entru că adicția sau dependența este o boală ascunsă sau o suferință ascunsă și atuncea un pas foarte important în recuperare este tocmai intenția asta de a scoate în evidență adevărul, de a vorbi despre ce se întâmplă. Și cu cât am ascuns mai mult, cu cât am fost pedepsit mai mult pentru că mi-am ascuns suferința, cu atâta îi mai greu de adus în discuție. Dar cei care într-adevăr sunt dispuși să vadă adevărul și să îl recunoască, sunt dispuși și să îl aducă înaintea celorlalți, chiar dacă îi greu sau în ciuda faptului că-i greu.
Reporter: Care sunt cele mai frecvente cazuri, cele în care ai ajuns la fundul sacului și atunci ești nevoit să-ți recunoști dependența? Sau vin destui oameni care nu neapărat nu mai pot, sunt la capătul puterilor și sunt undeva pe traseu și e așa relativ ușor să vorbească despre dependența lor.
Adevărul e că dependența e destul de stigmatizată și oamenii nu au tendința să vină singuri să caute ajutor. Aș zice că situațiile în care cineva decide, deși am avut spre exemplu, clienți care ei au decis să vină pentru că și-au dat seama ei de ceea ce se întâmplă, balanța e înclinată în partea cealaltă, în care cineva, spre exemplu mătușa, sună la noi sau soția sună pentru soțul sau mama, pentru băiat sau fratele sau cineva din afară. Asta cumva e foarte valoros, mai ales în condițiile în care există cineva căruia îi pasă și își dă seama că eu n-o să fac nimic în privința adicției, în privința suferinței mele și atuncea decide să facă el ceva și face primul pas în locul lor. Nu știu dacă neapărat e mai bine, pentru că avem nevoie și noi să ajungem într-un fel la fundul sacului, la conștientizarea aia că sufăr foarte mult, trăiesc o viață plină de adicție și de durere și atuncea eu am nevoie să conștientizez că am o dificultate mare ca să pot să fac ceva în privința ei.
Reporter: Odată ajuns într-un grup de suport ca acesta, ce e mai important pentru reușită, ce contează mai mult?
Aș spune că un element determinant care face cumva diferența recuperare este tocmai capacitatea sa sau abilitatea de a privi adevărul, adevărul despre cine suntem, adevărul despre suferința noastră, adevărul despre cauza pentru care am ajuns acolo. Dacă de pildă cineva vine într-o anumită întâlnire și a avut o săptămână mai nenorocită, în care a consumat, atuncea ce-l ajută să se recupereze este să aducă în discuție ceea ce tocmai s-a întâmplat în săptămâna trecută, pentru ca în felul ăsta să primească suport, să primească sprijin, pentru ca noi ceilalți să putem să fim acolo lângă el, să putem să simțim cu el, să empatizăm cu el, să-i oferim sprijinul de care are nevoie. Am observat de-a lungul timpului și în terapia individuală, dar și în terapia de grup că abilitatea asta sau bunăvoința, dacă o putem numi așa de a recunoaște adevărul față de noi, față de ceilalți, cumva deja ne aduce în poziția în care începem să ne recuperăm. Pur și simplu faptul că recunoaștem: da, mi se întâmplă lucrurile astea, am o dificultate, e nevoie să fac ceva în privința asta, n-are rost să le mai ascund, n-are rost practic să mai fug și de mine și de ele.
Reporter: Cât de liberi vor fi oamenii de dependențele lor la finalul acestei serii de întâlniri?
Acuma fie vorba între noi, scopul meu principal nu este neapărat să îl fac pe om să renunțe la adicția lui. Și spun asta pentru că am văzut de-a lungul timpului persoane care au scăpat de adicție, dar mi-am dat seama că interior ele nu sunt neapărat mai bine. Cu alte cuvinte, noi am reușit să facem niște schimbări comportamentale, dar la nivel interior lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.
Reporter: Deci cauza n-a fost înlăturată, cauza pentru care s-a ajuns la dependență?
Exact. Ceea ce îmi doresc eu foarte tare și pentru oamenii care vin în grup și pentru cei care vin la noi în terapie individuală, să ajungă cât mai în profunzime cu rădăcinile adicției lor. De fapt, noi nu vrem neapărat să stopăm un comportament, ci vrem să ajungem la suferința din spatele adicției. Vrem să ajungem să fim mai bine interior. Vrem să ajungem să ne confruntăm cu întrebările la care nu avem răspunsuri, cu evenimentele vieții pe care poate le-am proiectat într-un anumit fel și care încă ne aduc suferință. Și atuncea cumva obiectivul este ca interior să fiu mai bine și atunci o să am o șansă foarte mare să nu mai fug în adicție, să nu mă mai refugiez acolo, să nu mai trebuiască tot timpul să-mi caut alinare. O idee interesantă pe care o avem despre adicție este că orice durere cere o plăcere și atuncea noi ne ocupăm de durere în așa fel încât să nu mai fie nevoie să apelăm la plăcerea adicției. De asta ne dorim foarte tare ca toți cei care vin să intre în contact cu suferința lor, cu durerea lor să înțeleagă ce se întâmplă acolo și în felul ăsta sau direct proporțional cu cât de mult o să reușesc să intru în contact cu durerea mea, o să apară și recuperarea sau o să apară și vindecarea.
Reporter: Există niște indicii că suntem pe punctul de a dezvolta niște dependențe și să fim atenți să ne oprim, să luăm măsuri?
Da, există câteva lucruri la care să privim. Există, spre exemplu, momente în care mintea noastră rătăcește, sau eu îi spun hoinărește, dacă putem să zicem așa. În momentele respective de obicei ne refugiem în ceva. Sau există, spre exemplu, momente de plictiseală care nu par să însemne foarte mult, nu par să fie așa de importante, dar ele practic semnifică faptul că noi nu știm în momentul ăla ce să facem cu noi înșine. Noi nu avem un obiectiv, noi nu avem nimic pentru care să luptăm, nu există nimic important în viața noastră în așa fel încât ea să nu fie plictisitoare, ceea ce este o suferință destul de mare. Sau, spre exemplu, ceea ce văd în adicțiile de pe partea asta, mai sexuală, este incapacitatea de a dezvolta o relație sănătoasă cu care eu să mă pot conecta într-adevăr. De exemplu, singurătatea e un factor foarte, foarte prezent în adicție. Momentul în care îmi dau seama că încep să fiu singur, am nevoie să știu că mă paște o adicție sau sunt în punctul în care s-ar putea să mă refugiez în ceva. Dacă, spre exemplu, nu mă pot conecta cu un om, nu pot dezvolta o relație cu el, eu o să dezvolt o relație cu o adicție sau o să am tendința să dezvolt o relație cu o adicție, pentru că noi funcționăm pe pământ în termeni relaționali și asta e și pericolul, pentru că modul în care dezvoltăm relații cu oamenii, putem dezvolta și cu substanțele sau cu obiectele, dealtfel. Spre exemplu, mă simt foarte singur și nu-mi dau seama de ce, pun mâna pe telefon și scrolez și caut tot felul de informații, tot felul de filmulețe. Practic, eu caut să mă conectez și atuncea, pentru că sunt singur și nu am alt răspuns, merg în direcția asta, merg înspre o adicție care pare să-mi răspundă la întrebarea asta. Iarăși, ce văd foarte mult, un alt element care e implicat în adicții – evenimentele traumatice. În momentul în care știu că am suferit foarte mult în trecut, mai ales dacă n-am reușit să procesez un pic suferința aia, s-o înțeleg, să-i dau un sens, să am o poveste care să nu fie împotriva mea, să o organizez într-un anumit fel, atuncea sunt în pericol să mă refugiez sau să caut, să caut ceva care să-mi aline suferința aia. Și adicția face destul de bine partea asta pe termen scurt, mai ales că omul, spre exemplu, pleacă sau dispare sau te trădează, substanța e tot timp acolo. Și atuncea e foarte ușor să dezvoltăm o adicție. Deci ar fi elementele astea pe care să le avem în vedere: singurătatea – implicată mult în adicție, plictiseala – o stare lăuntrică care e mult, mult mai profundă decât avem noi tendința să credem, suferința sau trauma care n-a fost rezolvată, n-am știut ce să fac cu ea la momentul ăla, doar am supraviețuit din ea și atâta tot. Dacă ne uităm doar la indicatorii ăștia și îi găsim prezenți acolo, putem deja să tragem concluzia că suntem oarecum vulnerabili înspre ceva, înspre o adicție. (Andrei Nedelcu, psihoterapeut la Organizația Preventis)
Anca Brășfălean
Foto: SHVETS production/Pexels
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
