Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Romanul Corinei Sabău Şi se auzeau greierii va fi receptat diferit, în funcţie de vârsta cititorului. Pentru cei născuţi înainte de anii ’90 va fi o destăinuire tulburătoare. O confirmare a ceea ce știau deja. Pentru cei născuţi după 1989, romanul va avea forţa unei descoperiri ce izbește și naște revoltă.
Articol editat de cristina.rusu, 7 mai 2023, 06:00 / actualizat: 7 mai 2023, 9:28
Cartea povestește printr-o narațiune care începe fără să denunțe, dar care se va transforma treptat într-o mărturisire și o relatare tristă, tulburătoare.
Această carte aduce un subiect greu, un subiect dureros. Trebuie să ai curaj să te apuci de ea, dar cu siguranță trebuie s-o citești.
Corina Sabău a scris-o atât de bine, atât de sensibil, încât simți totul și înțelegi totul.
Și se auzeau greierii e confesiunea unei femei, o confesiune directă, fără tandrețe ori căldură. Atunci când gândurile i se îndreaptă către fetița ei, Sonia, ea recompune un capitol întunecat din istoria românească. Fie că vorbește despre viața muncitoarelor din fabricile comuniste, fie că își amintește momente dintr-o copilărie chinuită, marcată de figura unui tată violent sau că face să se audă, la final, vocea Soniei, cartea păstrează un ritm și o intensitate care taie răsuflarea celui ce o citește.
În România, politica brutală de control al natalității nu doar că nu a condus la creșterea demografică dorită de conducerea Partidului Comunist, dar a produs numeroase victime și efecte sociale negative.
Din motive evidente, problema dramelor provocate de interzicerea avorturilor a putut deveni o temă în literatura română doar după căderea comunismului.
În societatea în care trăia protagonista romanului, controlul exercitat de autorităţi devenise de nesuportat. Statul controla până și corpul. Mai ales pe cel feminin, programat să procreeze. Avortul era interzis, la fel și contracepţia. Existau controale în fabrici. Mulţi colegi erau gata să raporteze orice abatere, orice suspiciune de avort. Solidaritatea feminină devenise astfel un pariu riscant.
Destinul personajului nostru nu a fost blând cu ea, a părăsit familia dominată de un tată violent, și și-a găsit un soț educat cu gusturi cosmopolite. Era așa cum îl visase – un bărbat care aduce o picătură de civilizaţie în haosul din jur, crescut cu muzică, cărţi și obiecte frumoase.
Cu acest bărbat credea că trăiește visul familiei perfecte. Totul era așa cum își dorise…până în ziua în care descoperă că ar putea avea al doilea copil. Bărbatul ei perfect ajunge să se îndepărteze, să o respingă, iar ea se trezește pe o insulă de singurătate. Simţindu-se abandonată de soțul care devine din ce în ce mai distant, ea găsește o soluţie extremă. Vrea să avorteze, printr-o metodă riscantă.
Protagonista resimte singurătatea cum doar într-o societate comunistă se poate simţi: în mijlocul aglomeraţiei nesfârșite, în timpul paradelor organizate sau în fabrica plină de ochi iscoditori. Propaganda hrănea obsesiv iluzia solidarităţii. Dar solidaritatea era înlocuită de suspiciunea colectivă. Oamenii erau obligaţi să trăiască în mulţimi, dar se temeau mai mult ca niciodată unii de ceilalţi.
Impresiile și observatiile personajului central oscilează între propria dramă și lumea celorlalte femei, romanul fiind o incursiune în universul feminin din timpul socialismului. Bărbaţii apar foarte rar. doar pe fundal, ca niște fotografii sau caricaturi, uneori amuzante, alteori grotești.
Protagonista noastră depășește limitele mentalităţi ce o înconjoară. Celelalte femei însă. muncitoare venite din medii patriarhale, rămân captive: o parte devin guralive pentru a nu-și arăta neputinţele și complexele, iar altele sunt mereu temătoare ori speriate. Nu lipsesc nici femeile complice ale regimului, ochii și urechile Partidului Comunist.
Romanul are autenticitatea unei destăinuiri. O destăinuire în ritm alert, precum un șuvoi de gânduri imposibil de oprit. Vei avea impresia că ai în faţă jurnalul unei femei, dar un jurnal aparte, care nu oferă explicații, ci doar descrieri de stări, fapte, senzaţii, sentimente, dezamăgiri, trăiri.
Şi se auzeau greierii este și romanul care a reasamblat subiectiv amintirile autoarei despre copilărie, prima dragoste, legăturile din secţia unei fabrici de confecţii. Ea a condensat o întreagă epocă, o întreagă lume într-o sută de pagini.
„Mi-am trăit copilăria în anii ’80, într-un mic oraș de munte, la adăpost de istorie. Despre cruzime nu știam mare lucru pe atunci, mult mai târziu, după Revoluție, am aflat că în anii aceia au murit cel puțin 10.000 de femei în urma avorturilor ilegale. Că până şi moartea lor a fost folosită ca propagandă. Că trupul neînsufleţit al uneia dintre aceste femei a fost expus în fabrica în care lucra, avertisment pentru celelalte muncitoare. Când întâmplarea asta îmi revenea în minte mă suspectam că n-am reținut corect, că așa ceva, chiar și înainte de ’89, n-ar fi fost posibil.
Am început să scriu Şi se auzeau greierii din nevoia de a accepta. Am încercat să integrez realitatea cu ajutorul literaturii.“ , spune Corina Sabău despre romanul său.
Cartea o puteți găsi la Sediul Central al Bibliotecii Județene Cluj, în Sala de Literatură Română „Ion Agârbiceanu.”
Vă așteptăm!
Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
