Prima pagină » Reportaje » Melodiile copilăriei, prin vocile unei noi generaţii [AUDIO]

Melodiile copilăriei, prin vocile unei noi generaţii [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 14 mai 2023, 00:00

Cât de bine s-au pregătit a aflat Andrea Nagy, care a fost prezentă la repetiţie:

Veronica este o fetiţă zvăpăiată, care trăieşte într-un cămin de copii. Când împlineşte 5 ani, zâna cea bună îi dăruieşte o traistă fermecată, care poate îndeplini orice dorinţă. Există însă o condiţie: stăpâna traistei trebuie să fie cuminte, darnică şi prietenoasă cu cei din jur. Veronica uită promisiunea făcută zânei celei bune, hotărând să păstreze traista pentru sine. Egoismul ei o face să rămână fără cadoul minunat, aşa că pleacă în căutarea traistei în lumea basmelor, intrând în pădurea fermecată. Veronica va întâlni răutate, şiretenie şi minciună, dar va învăţa şi ce înseamnă prietenia adevărată, bunătatea, altruismul şi curajul.

Şerban Băcilă şi-a dorit să transforme Veronica într-un spectacol de scenă şi acum câţiva ani şi-a împlinit pentru prima oară acest vis:

Se fac 5 ani de când am gândit acest spectacol. Practic ştiam filmul de când eram copil; şi într-o seară am zis să mă uit la el cu ochii de adult, să văd dacă aş putea să-l transpun în teatru. Filmul durează aproape 2 ore, ori un spectacol pentru copii nu ai cum să-l faci atât de lung. Am luat acele track-uri care mi s-au părut cele mai interesante şi am început să le reorchestrez. Primul spectacol Veronica a avut loc înainte de pandemie, cu regizorul Iulian Sandu de la Opera Română. Anul trecut am făcut un alt spectacol, regizat de Ruslan Bârlea de la Teatrul Naţional: cu o altă generaţie de copii, pentru că generaţiile şi opţiunile se schimbă foarte repede la vârsta lor. Între timp fiica mea, Ilinca, a terminat facultatea de teatru la Bucureşti; şi, cum are idei de regie, i-am propus să facem împreună acest spectacol. De la început am vrut ca toate rolurile să fie jucate de copii: de exemplu zâna, care în film are 28-30 de ani, la noi are 13 ani; ori bona, care poate să aibă şi 60 de ani, la noi are 10 ani, Şerban Băcilă.

Interogând o vulpe

– Ce te face să fii potrivită să fii o vulpe bună?

– Vocea, faţa… semăn cu ea!

– Seamănă, îmi face şi mie acelaşi lucru, adaugă un şoricel.

Câţiva dintre copii au luat parte şi la spectacolul de anul trecut, făcând poate tranziţia de la şoricei la iepuraşi, sau devenind din nou Veronici în căutarea traistei fermecate. De altfel indiferent de vârstă, şoriceii rămân mereu populari, deşi acţiunile lor sunt supuse dezbaterii:

– Şoriceii se bat şi sunt beţi.

– Adică cineva dintre voi joacă un rol de şoarece beat?

– Mulţi jucăm rol de şoareci beţi!

– Şi cum se comportă şoarecii beţi?

– Cad pe jos, dar când vine motanul Dănilă, se ridică, aleargă, se lovesc unii de alţii şi iar cad pe jos. Şi-l fură pe Aurică.

– Nu-l fură, îl salvează.

De altfel l-am cunoscut şi pe Aurică cel furat/salvat, despre care am aflat că nici în viaţa reală nu e departe de rol. Dar abia când i-am întrebat pe copii de ce ar trebui să vedem spectacolul lor, am avut parte de răspunsuri surprinzătoare, fără nonsens şi falsă modestie:

– Pentru că suntem experţi.

– Pentru că trebuie.

– Pentru că a vedea acest muzical e printre lucrurile obligatorii în viaţă.

Scenariul iniţial a fost inspirat de lumea fabulelor lui La Fontaine. Filmul a avut premiera în 1973 şi a fost vizionat de aproape 4 milioane de spectatori în cinematografe. Spectacolul de acum poartă semnătura regizorală a Ilincăi Băcilă:

Ilinca Băcilă: Eu lucrez cu adulţi de obicei, acesta e singurul proiect în care am atât de mulţi copii. Unii oameni ar crede că pleci epuizat, dar dimpotrivă: pleci cu mult mai multă energie acasă.

Andrea Nagy: Mi se pare că este mai puţină dramă decât la un cast cu adulţi.

Ilinca Băcilă: Dramă este mai puţină, dar este mult mai multă zăpăceală. Într-adevăr nu este un spectacol uşor: sunt sigură că şi dacă ar fi jucat de adulţi, le-ar pune multe dificultăţi, pentru că sunt multe lucruri de ţinut minte.

Andrea Nagy: Care e partea care-ţi dă cele mai multe emoţii?

Ilinca Băcilă: Dacă tot s-a zis de şoricei: e greu cu ei, pentru că sunt mulţi, iar scenele cu ei au foarte multe elemente. Toţi au instrumente: unul bate la tobă, altul cântă la trompetă sau la chitară. Apoi e scena în care şoriceii dau buzna în casa motanului şi-i beau tot vinul: aceea îmi dă cele mai mari emoţii, dar sunt sigură că va ieşi frumos.

Înscrierile pentru bilete se pot face la numărul de telefon afişat pe pagina de socializare a evenimentului.