Emi Cățe/Foto: Tiberiu Crișan
![Emi Cățe: ”Dacă vrei să câștigi ceva măreț trebuie să fii cât se poate de corect” [AUDIO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/06/emi-cate-002.jpg?resize=850%2C479&ssl=1 "Emi Cățe: ”Dacă vrei să câștigi ceva măreț trebuie să fii cât se poate de corect” [AUDIO]")
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 iunie 2023, 06:00 / actualizat: 8 iunie 2023, 9:59
Emi și-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător profesionist în prima ligă a Spaniei; anul trecut a venit în România la echipa U-BT Cluj Napoca, la care și-ar dori să rămână și pe viitor. Un interviu de Tiberiu Crișan:
Tiberiu Crișan: Mă bucur să stau de vorbă cu Emi Cățe. Emi Cățe este un jucător de baschet, s-a născut în 1997, are 2,06 m și ultimul sezon l-a petrecut la UBT, echipă recent premiată – e campioana României. Emi însă vine din Spania, acolo și-a petrecut cred, mare parte din carieră. Emi, bine ai venit!
Emi Câțe: Bine v-am găsit! Îți mulțumesc pentru invitație și mă bucur foarte mult să fim împreună pentru această discuție.
Tiberiu Crișan: Poate nu toată lumea din cei ce ne ascultă s-a uitat la meciurile pe care le-ai jucat tu. Dar vreau să redau un fragment care mi se pare definitoriu pentru felul tău de a fi ca jucător din ultima întâlnire pe care am avut-o cu Oradea și pe care am câștigat-o. Mă refer aici la U-BT. Mai sunt 50 de secunde de joc, conducem cu 66 la 57, nouă puncte diferență, sub 1 minut de joc, șanse foarte puține ca echipa adversă să recupereze și să întoarcă rezultatul în favoarea ei. Emi, invitatul meu, dă coș, apoi fuge în apărare și între timp îi face semne colegului de echipă, Karel Guzman, să treacă și el în apărare. Păreai chiar foarte supărat că el încă visează undeva dincolo de centrul terenului și îi faci semne cu disperare: haide în apărare, haide în apărare! Emi fuge în apărare și apucă să mai pună și un capac unui jucător de la echipa adversă. Și determinarea asta de a nu te da bătut până în ultimul moment pentru a-ți asigura victoria, mi s-a părut o trăsătură pe care foarte puțini atleți în general, o au.
Emi Câțe: Într-adevăr, cum ai spus și tu, era un moment foarte greu al meciului, chiar dacă scorul era care era, eu, mereu, și așa o să fac și în continuare trebuie să lupt pentru fiecare minge, pentru fiecare posesie, pentru fiecare acțiune. Deci într-adevăr, atunci când mai era 1 minut de joc, nu mai țin minte exact dacă mă uitasem la scor, dar vroiam neapărat să luptăm exact cum am făcut-o de la început, pentru că asta până la urmă ne-a adus victoria și nu puteam să facem 39 de minute într-un fel și să lăsăm ultimul minut la voia întâmplării. Nu cred că ne caracterizează și chiar dacă toți ne considerau învingători, noi nu trebuia să uităm de ce am fost învingătorii, ce ne-a determinat să ajungem până în momentul acela, adică munca depusă până atunci.
Tiberiu Crișan: Emi, de unde vine determinare asta a ta? Ești un jucător cu o stamină cum rar am întâlnit, mai ales printre jucătorii autohtoni, printre jucătorii români.
Emi Câțe: Am plecat când aveam 16 ani în Spania. Am jucat acolo timp de nouă sezoane, 2 ani fiind junior, iar următorii șapte la cel mai înalt nivel, 1 an am petrecut și în liga a 2-a. Mi-am format acolo o mentalitate cât de cât sănătoasă pentru acest sport. Sper să-mi fi învățat bine toate lecțiile de pe parcurs, pentru că au fost multe și vreau să le aplic în continuare așa cum am învățat, iar această determinare cred că m-a făcut să am rezultatele pe care le-am avut până în acest moment și am luptat foarte mult pentru asta. Nimic nu mi-a fost dat pe tavă și totul a trebuit să obțin prin multă muncă. Acest lucru mi-a format că caracterul din ziua de azi.
Tiberiu Crișan: Apare de multe ori discuția asta: copile, hai las-o deoparte cu sportul că nu ai un viitor din asta. Cred că mulți părinți le spun asta copiilor: fă și tu o facultate, o meserie prețuită să câștigi și tu un ban.
Emi Câțe: Chiar așa s-a întâmplat și cu mine. Am început să joc la 12 ani, fiind un hobby, iar când am început să am câteva rezultate nu au văzut niciodată asta ca fiind viitorul meu, ci era clar stabilit pentru mine să învăț, să îmi termin școala, să intru la facultate. Treaba cu sportul i-a luat prin surprindere foarte tare. Am avut foarte multe discuții până a trebuit să plec în Spania. A fost foarte greu să-i conving. A trebuit din mai multe surse, nu numai eu. Încă de la 14 ani am avut primele contacte, ca să spun cu cluburi din străinătate, însă nici nu au luat în considerare atunci, eu fiind un junior care trebuia să meargă la școală, să facă meditații… Însă eu mi-am dorit foarte mult să fiu sportiv, mi-a plăcut foarte mult să mă joc, să fiu competitiv. Eu știam că asta îmi doresc și mă făcea mult mai fericit decât toate materiile și toate orele de la școală, nu era nici măcar pe-aproape sentimentul de bucurie. Și ei au înțeles asta într-un târziu au decis să îmi acorde, între ghilimele, o șansă, să mă lase să zbor, practic din cuib.
Tiberiu Crișan: Ai 16 ani, ajungi în Spania, nivelul, felul de a se face lucrurile, cu siguranță e diferit de cel de aici, cum te descurci în primele săptămâni?
Emi Câțe: A fost un șoc și nu numai un șoc, ci totul a fost foarte greu încă de la început. Eu nu vorbeam limba spaniolă, nu stădusem în afara țării niciodată. Era prima experiență de acest gen și trebuie să spun că a fost greu. Eu mă pregătisem într-un fel până în acel moment, învățasem câteva cuvinte în limba spaniolă, însă nimic nu s-a comparat cu senzația pe care am avut-o când am ajuns acolo. În primul rând, ei vorbeau foarte repede, mi-a luat ceva până să apuc să înțeleg. Cam în trei luni am început deja și eu să vorbesc cu ei, însă în schimb m-au primit foarte bine, au fost foarte primitori, au fost foarte deschiși, eu am fost foarte deschis să învăț și asta m-a ajutat foarte mult atunci, la început. Programul meu începea de la 7:00 până la 22:00, aveam de la opt la nouă primul antrenament de dimineață, de la 9:30 la 17:20 aveam orele la școală, între care era și o pauză de prânz de 1 oră și jumătate iar la ora 17:45 autocarul pleca cu toți sportivii de acolo de la școală spre sala de antrenament, unde începeam la 18:30 antrenamentul fizic până la ora 20:00 iar de la ora 20:00 la 21:30 aveam baschet efectiv. După ce terminam, ne duceam înapoi la rezidență, mâncam masa de seară și nu mai aveam niciun strop de energie să fac altceva, mă aruncam în direct în pat până a doua zi.
Tiberiu Crișan: Un program pe care nu cred că mulți adolescenți ar reuși să îl ducă pe termen lung.
Emi Câțe: Într-adevăr, au fost cei 2 ani petrecuți de mine acolo la Real Madrid, acesta a fost programul iar ritmul a fost foarte, foarte greu, chiar multe meciuri, multe antrenamente, multe obstacole pe parcurs însă am fost foarte motivat și determinat să trec peste ele și să joc baschet.
Tiberiu Crișan: Înseamnă programul acesta și cariera ta de sportiv de performanță, și o evoluție pe plan personal?
Emi Câțe: Bineînțeles, sunt foarte bine legate între ele pentru că nu ai cum să fii un baschetbalist bun și în top dacă nu ești un om bun. Sunt foarte corelate între ele: cu cât ești mai bun pe plan sportiv, cu atât trebuie să fii pe plan personal, să evoluezi.
Tiberiu Crișan: Vii în România după ani buni petrecuți în Spania, acolo unde sportul acesta, baschetul se practică la un nivel superior celui din România și întrebarea e: de ce te întorci aici? Nu e, într-un fel, un regres pentru tine? Noi am fost foarte bucuroși că te-am avut în echipa de la Cluj și nu pot decât să îmi doresc să rămâi mai departe aici.
Emi Câțe: După o perioadă de 9 ani petrecuți acolo am simțit că îmi trebuie o provocare nouă, în sensul că eu în ultimii 4 ani am văzut cum stăteau lucrurile. Aveam deja o experiență în prima ligă din Spania, însă rolul pe care îl aveam în echipă și acțiunile pe care puteam să le fac în rolul meu, simțeam că nu sunt pe măsura a ceea ce eu pot să fac. Simțeam că pot mai mult și nu mă mai puteam dezvolta în acel în acel loc. Astfel a apărut această oportunitate de a juca EuroCup, care este a 2-a competiție pe plan european valoric, iar locul la Cluj este practic țara mea este acum a doua mea casă. Trebuie să spun că nu m-am decis repede, a trebuit să cântăresc foarte mult până să facă acest schimb, însă nu regret absolut nimic acum – a fost de departe cea mai bună alegere, iar eu am reușit ce mi-am propus la început: să-mi demonstrez abilitățile, să fac mai mult pe teren și să joc mai mult. Dacă aș fi rămas (în Spania), m-aș fi simțit eu dezamăgit de mine, pentru că știam că pot mai mult și nu arăt asta.
Tiberiu Crișan: Ajungem cu povestea la competiția în care echipa UBT a jucat anul acesta, EuroCup. E o competiție din care echipa noastră, la prima vedere, nu a ieșit bine deloc, în sensul în care din 10 ale grupei am terminat pe locul nouă, nu am trecut, evident, în etapa următoare și am luat mai multă bătaie decât am dat. Cum ai gestionat tu seria asta de eșecuri?
Emi Câțe: Atunci când într-o competiție de asemenea nivel ești la prima experiență, se pot întâmpla multe, dai de neprevăzut, sunt lucrurile pe care nu te așteptai să le întâlnești. Cel mai important lucru atunci când te întâlnești cu un eșec este să știi să-l gestionezi, cum treci de asta, cum te ridici din nou. Adică atunci când pici e foarte important să te ridici. Da, a fost foarte greu, pentru că multe meciuri au fost pierdute pe o margine de 3,4,5 până în 10 puncte și practic nu am avut de ales decât să continuăm, să mergem înainte. Au urmat foarte multe meciuri de campionat, a trebuit să ne sudăm din nou, a trebuit să ne câștigăm din nou încredere, câștigând, iar astfel s-o luăm de la capăt. E aproape imposibil ca toți jucătorii să aibă cea mai bună zi în aceeași zi, însă de multe ori trebuie să ne susținem unii pe alții. Asta face ca o echipă să fie sudată, să existe o coeziune, o chimie între noi care să ne ajute să câștigăm la sfârșit ce ne propunem.
Tiberiu Crișan: Unde e riscul pentru un jucător mai tânăr decât tine, să se piardă pe drum?
Emi Câțe: Când ești junior și ești la început de drum – 16 ani, 18 ani, există foarte multe distracții, factori care te pot distrage de la face performanță. E o muncă zilnică. Trebuie mereu să știi ce îți dorești, să vezi care e obiectivul tău și să-ți dorești să faci asta în fiecare zi, oricare ar fi circumstanțele. Vor fi și zile mai grele și zile mai ușoare însă depinde foarte mult cum se gestionează momentele grele ca să rămâi pe drumul tău. Dacă vrei să fii jucător de performanță, va trebui să faci destule sacrificii, însă toate acestea vor merita la un moment dat, atunci când vei avea rezultatul și munca ta va fi răsplătită.
Tiberiu Crișan: Ai senzația vreun moment că ți-ai irosit tinerețea?
Emi Câțe: Nu, nu, nu! Pe lângă faptul că au fost foarte multe sacrificii pentru antrenamente, pentru competiții, pentru meciuri, și momentele în care ne simțim bine împreună ca și echipă sunt pe măsură. Sunt bucuria victoriei, bucuria că ți-ai făcut treaba și ai câștigat. Nu m-a făcut să mă gândesc la alte lucruri pe care aș fi vrut să le fac în acel moment.
Tiberiu Crișan: Cât de departe ești dispus să mergi pentru victorie?
Emi Câțe: Eu mereu am considerat că jocul de baschet trebuie să fie cât posibil curat, trebuie. Este o competiție în care tu trebuie să dai coș și adversarul tău, care este tot om, este tot cineva care se bucură de joc ca și tine, vrea să facă același lucru. Dacă îți dorești să realizezi ceva și să câștigi ceva măreț, trebuie să fii cât se poate de corect și de calculat în toate acțiunile tale.
Tiberiu Crișan: Nu ești felul de jucător care își umilește adversarul.
Emi Câțe: Sunt multe lucruri, multe moduri de a sărbători o victorie, o realizare. Eu lucrurile pe care le-am văzut și în ceea ce suntem noi angrenați sunt foarte mult copiate după stilul american și NBA. Eu prefer să fac ceea ce am învățat în anii mei de formare în Spania, să câștig și să-mi respect adversarul, așa cum a fost în ziua aceea. Pentru că dacă tu te bucuri exagerat, dacă tu îți dorești să umilești adversarul, nu cred că se ajunge nicăieri. Poți avea următoarea zi tu atunci când nu-ți iese nimic și nu cred că pică bine să vezi asemenea lucruri. E pur și simplu un joc: fie ca cel mai bun să câștige. Pentru asta muncim fiecare și nu ceea ce faci după o realizare decide dacă ești mai bun sau nu.
Tiberiu Crișan: Emi, spune-mi care crezi tu că e calitatea pe care o ai pentru care ești cel mai recunoscător că ai dobândit-o?
Emi Câțe: Cred că cea mai importantă calitate în ce trebuie să ai ca să reușești la baschet – să fii rezilient. Reziliența înseamnă abilitatea de a fi constant în a trece peste greutăți, cam asta ar fi o definiție a rezilienței. Nu este vorba numai de calitățile tale ca baschetbalist, de aruncarea liberă, de aruncarea de trei puncte, de cârligul de stânga sau de mână dreaptă sau de capac. Parcursul și drumul pe care tu îl faci ca să ajungi în momentul meciului la forma perfectă este ceea ce e cel mai greu și îți trebuie o capacitate de rezistență pentru a fi constant pe timp lung. Cred că asta este.
Tiberiu Crișan: Oare în sezonul următor vei mai rămâne la Cluj?
Emi Câțe: M-am simțit foarte bine, a fost și suportul fanilor extraordinar. Trebuie acum să discut agentul meu și să rezolve cu conducerea clubului, în continuare, să mergem pe acelaș drum.
Tiberiu Crișan: Îți mulțumesc frumos, a fost o plăcere să stăm de vorbă!
Emi Câțe: Mulțumesc și eu și sper că a fost o convorbire interesantă.
Tiberiu Crișan: Fără doar și poate.
Text/audio/foto: Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Poluarea cauzată de maşini a devenit o problemă deosebit de gravă care afecteză nu doar mediul înconjurător, ci şi sănătatea oamenilor....
Vineri seara, 1 noiembrie, Narcisa Badea, o tânără de 25 de ani din Salonta, stabilită în Oradea, a electrizat scena de la „Vocea României”...
Un simplu click poate deschide porțile Muzeului Virtual Emil Isac oferind vizitatorului o mulțime de informații despre viața și opera poetului....
În septembrie 2024 consumatorii au returnat 15 milioane de ambalaje pe zi, ceea ce însumează o rată de colectare de peste 80% în sistemul...