Prima pagină » Reportaje » Tentaţiile basului: interviu cu Petre Burcă, solist al Operei Naţionale Române din Cluj
Tentaţiile basului: interviu cu Petre Burcă, solist al Operei Naţionale Române din Cluj
Petre Burcă și Andrea Nagy în studioul Radio Cluj
A absolvit Academia Gheorghe Dima în 1995 şi a cântat în peste 60 de roluri. Totuşi, dacă ar fi fost după voia lui, ar fi făcut ceva demn de un roman de Agatha Christie. Invitat în studioul Radio Cluj a fost Petre Burcă, solist al Operei Naţionale Române din Cluj:
A absolvit Academia Gheorghe Dima în 1995 şi a cântat în peste 60 de roluri. Totuşi, dacă ar fi fost după voia lui, ar fi făcut ceva demn de un roman de Agatha Christie. Invitat în studioul Radio Cluj a fost Petre Burcă, solist al Operei Naţionale Române din Cluj:
Andrea Nagy: Petre Burcă, vocea de bas când ţi-ai găsit-o?
Petre Burcă: Vocea de bas a existat în străfunduri, dar a ieşit la iveală când mi s-a schimbat vocea; şi domnul Emiliu Dragea, cu care făceam teoria muzicii, mi-a zis: „Mă, copile, tu ai voce.” Pe mine nu mă interesa canto: mi se părea că se duc oamenii să urle pe scenă, îmi plăcea vioara. Dar mi-a zis: „Copile, tu nu vrei să înţelegi? La vioară trebuie să studiezi!” Nu-mi plăcea să studiez, acesta e adevărul. Şi iată-mă în vâltoarea aceasta a muzicii de operă care m-a fermecat.
Andrea Nagy: Care a fost prima ta întâlnire cu opera, la care să nu ţi se fi părut că sunt oameni care urlă pe scenă?
Petre Burcă: Doamna Mirea, o mare soprană a Operei Naţionale Române din Cluj, s-a retras. Avea un spectacol, Traviata; şi sora mea m-a luat de mână şi m-a dus la acest spectacol, a fost primul pe care l-am văzut.
Andrea Nagy: Te-ai simţit vreodată nesigur?
Petre Burcă: Mereu sunt nesigur, pentru că fiecare secundă din viaţă îţi oferă o nouă experienţă. Uite, săptămâna asta a fost cutremur: nici nu am ştiut până când m-am uitat la televizor, dar după aceea am intrat într-o mică panică: „Dar dacă ar fi căzut casa cu noi?”
Andrea Nagy: Eşti de regulă un overthinker?
Petre Burcă: În proporţie de 85%. Deşi pe scenă nu te ajută dacă gândeşti foarte mult: tu intri în rolul acela şi nu te mai gândeşti de ce ai nevoie. Nu este întotdeauna uşor… şi suferi.
Petre Burca si Andrea Nagy
Andrea Nagy: Cât de greu este să laşi scena la poartă atunci când ajungi acasă?
Petre Burcă: Nu ştiu dacă vreodată după ce te dai jos de pe scenă mai scapi de roluri, pentru că fiecare îşi pune amprenta asupra vieţii tale.
Andrea Nagy: Dar dacă rolurile îşi pun amprenta asupra ta, cum e Petre Burcă de fapt?
Petre Burcă: Este un om deschis în primul rând. Un iubitor de oameni şi de muzică, un critic acerb al personalităţii sale. Un pic îngâmfat, dar mi-am dat seama în timpul vieţii că un pic îngâmfat eşti luat mai în serios.
Andrea Nagy: Ce crezi, cutremurele vieţii tale care au fost?
Petre Burcă: Acum mulţi ani am vrut să debutez în Filip al II-lea, cel mai mare rege al Spaniei, dar nu m-au lăsat. Mi-au trebuit 15 ani să-mi dau seama ce lucru bun au făcut, fiindcă în momentul respectiv nu eram pregătit pentru acest rol. Şi m-au ambiţionat foarte tare: în următorii ani am studiat foarte mult, m-am documentat, am citit Don Carlos de Schiller, am ascultat foarte multe variante. M-am îndrăgostit de Filip al II-lea, afirm şi acum că este o sănătate pentru başi.
Petre Burcă și Andrea Nagy
Andrea Nagy: Observ la tine o ezitare în privinţa sensului precis al cuvintelor: le iubeşti sau te temi de ele?
Petre Burcă: Le iubesc şi mă tem de ele. Dacă ne urmăresc 10 oameni, ei vor avea 10 feluri de a percepe acel cuvânt. Poate că ceea ce spun eu nu este în concordanţă cu ceea ce gândesc ei. Plus că de când am emisiunea online Autentic cu Petri, mi-am dat seama şi mai mult de cât de atent trebuie să fiu la modul de exprimare.
Andrea Nagy: Păcatele tale care sunt?
Petre Burcă: Răzvrătirea mea a început când 3 clase ale liceului de muzică s-au transformat într-una singură. La noi la vioară, din 40 de violonişti au mai rămas doar 6 locuri… iar eu am intrat pe locul 7. Şi atunci din clasa a 9-a am trecut la liceul Coşbuc. Tot pe atunci am început să beau, ceea ce a continuat tot liceul. Apoi au fost şi altele de care am scăpat… Cel mai mare viciu al meu este că vorbesc foarte mult, de acesta nu am scăpat. În continuare vorbesc foarte mult şi până când cineva nu-mi atrage atenţia, nu-mi dau seama.
Andrea Nagy: Ce visai tu să te faci în perioada aceea de răzvrătire?
Petre Burcă: Eu tot timpul am vrut să fiu spion! În fiecare an părinţii ne duceau la ţară la Boghiş, în jud. Sălaj; mă jucam acolo de-a nemţii şi românii în al Doilea Război Mondial. Eu eram cel care se ducea să cerceteze unde sunt nemţii şi le arătam românilor unde să-i găsească.
Petre Burcă și Andrea Nagy
Andrea Nagy: Am senzaţia că la visul acesta nu ai renunţat nici acum. E drept, îmi pot imagina un spionaj cu operă.
Petre Burcă: Apropo, în meseria aceasta – nu e meserie, e o vocaţie – trebuie să ştii să furi. Iar dacă tot m-ai întrebat, acesta e unul din vicii: fur de la alţii. În momentul în care îmi place ceva la un artist care e pe scenă şi cred că mi se potriveşte în interpretarea unui rol, fur. Apoi un alt viciu de care nu am scăpat în totalitate (dar era foarte expus pe când am terminat facultatea) a fost faptul că exageram.
Andrea Nagy: Adică erai drama queen?
Petre Burcă: Mai mult decât atât. Poate că a fost o perioadă care m-a învăţat să devin dezinvolt pe scenă, dar nu făcea parte neapărat din actul artistic. Dar adevărul este că un om inteligent învaţă mereu din experienţele prin care a trecut şi aplică ceea ce a învăţat.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.