Prima pagină » Reportaje » Actrița Marcela Motoc, la 10 pentru film: Lucrurile se întâmplă mereu la momentul potrivit
Actrița Marcela Motoc, la 10 pentru film: Lucrurile se întâmplă mereu la momentul potrivit
Marcela Motoc la TIFF
Din anul 2012, TIFF selectează anual 10 actori care s-au făcut remarcați în teatru, dar care încă nu au avut experiența filmului, sau care au jucat doar în roluri secundare. Festivalul le dă posibilitatea să se întâlnească cu producători, regizori și scenariști care să le ofere șansa să joace în filme.
Din anul 2012, TIFF selectează anual 10 actori care s-au făcut remarcați în teatru, dar care încă nu au avut experiența filmului, sau care au jucat doar în roluri secundare. Festivalul le dă posibilitatea să se întâlnească cu producători, regizori și scenariști care să le ofere șansa să joace în filme.
Printre actorii selectați anul acesta se află și Marcela Motoc. Colaborează cu Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo, Teatrul Metropolis și cu Teatrul de artă din București. A stat de vorbă despre teatru și film cu Doina Borgovan.
DB: Marcela Motoc, mă bucur să te salut în centrul Clujului, în Piața Unirii, la TIFF Lounge, pentru că ești prezentă în programul numit ZECE PENTRU FILM. Cum ai primit nominalizarea?
MM: Mulțumesc de invitație, mă bucur și eu să ne cunoaștem și să ne întâlnim, am primit vestea cu mare bucurie și cu deschidere, evident, abia așteptam să ajung la Cluj. O să fim implicați într-un maraton de workshopuri, întâlniri, interviuri și ședințe foto și abia aștept să fim din plin în lumina reflectoarelor.
DB: Cum a început dragostea ta pentru teatru și cariera ta. Visai să fii actriță, vorba cântecului, de când aveai 5 ani?
MM: Nu chiar de la 5 ani, însă cred că fără să știe mama mi-a creat cumva conjunctura. Jocul meu preferat, sau cutia la care mă întorceam de câte ori mă plictiseam sau nu puteam să ies cu prietenii pe afară, era o cutie cu revista Cinema. Un teanc imens care mai există și acum acasă la mama. Deci mi-am petrecut copilărie printre Sophia Loren, Alain Delon, Caludia Cardinale și probabil lucrul acesta a marcat, a săpat ceva în mine. Pe la 15 ani, după un spectacol cu brigada artistică a liceului, la final, la aplauze, am avut un soi de epifanie, nu știu cum altfel s-o numesc, o certitudine cu nu mai vreau să mă dau jos de pe scenă. Mi s-a clarificat asta în minte și i-am spus mamei: eu vreau să devin actriță, vreau să dau la teatru. Mama a închis ochii și și-a pus mâna la ochi, asta se întâmpla în anul 1988, pe vremea când se intra foarte greu la teatru, pentru că erau locuri foarte puține și cumva era foarte bine că se întâmpla așa. Atunci i-am spus mamei: uite, dacă vreodată se schimbă acest sistem, e drept că noi, din Făgăraș, n-avem cum să ajungem între cei doi-trei selectați la București, dar dacă totuși se întâmplă ceva, pot să încerc, mă lași? Iar mama a spus: daaa, singur că da! Și a trecut un an, și a venit Revoluția. Iar după Revoluție nu au mai fost 4 locuri pe țară, ci 8 locuri pentru fete. N-am intrat din prima, am intrat din a doua, iar ăsta a fost un lucru bun. Mi-a devenit cumva o regulă de viață, știu că lucrurile care trebuie să se întâmple mi se vor întâmpla la momentul potrivit. De ce a fost bine că n-am intrat din prima? Pentru că la 18 ani dacă aș fi intrat, eram prea crudă și făgărășeancă, eram tăcută și nu știam pe ce lume sunt. Cu siguranță aș fi căpătat foarte multe frustrări. Cu un an mai târziu, după ce am stat în București, am început să mă descurs singură, să mă deschid și să mănânc teatru pe pâine, să cunosc actori și să înțeleg un pic mai mult din lumea în care îmi doresm să intru, dar pe care nu o cunoșteam. În anul următor, am dat admitere și am intrat la clasa Olgăi Tudorache și a lui Adrian Pintea.
DB: Asta era următoarea mea întrebare. Cum a fost întâlnirea cu cei doi mari actori?
MM: Dacă aș lua-o de la capăt, aș lua-o tot cu ei, tot la ei, nu i-aș schimba pentru nimic în lume. Nici nu știu cum să vorbesc despre întâlnirea asta. Devenise un soi de normalitate pe care o priveam tot timpul cu niște ochi foarte mari.
DB: Extraordinarul a devenit normalitatea ta. După facultate, în 2002 ai plecat și Franța, iar până în 2013 ai luat o pauză de la teatru, în care ai călătorit foarte mult. Cum te-au îmbogățit aceste călătorii ca om și ca artist?
MM: Uite, îți mai spun ceva din bucătăria mea internă. La un moment dat cineva m-a întrebat ce-aș fi făcut dacă n-aș fi făcut teatru. Mi s-a părut un gând de neconceput, nu îmi imaginam că aș putea face altceva în afară de teatru. Dar gândindu-mă mai bine, am spus că mi-ar plăcea să călătoresc, deși asta nu este o meserie în sine. Și iată că asta mi s-a întâmplat! Fără să o gândesc și fără să o pun la cale. Universul mi-a transmis: dacă tot ai renunțat la teatru, e momentul să călătorești. Am călătorit împreună cu fostul meu soț prin întreaga lume. N-am jucat teatru până în 2013. Am mai avut o mică tentativă de jucat în Franța, probabil prin 2007. Stilul nostru de viață era unul de invidiat, pot să spun acum, pentru că am trăit din lună de miere în lună de miere, pentru că mergeam acolo unde soțul meu primea misiuni diplomatice. El mi-a dat toată libertatea din lume, dar mă întreba: vrei să mergem în Tahiti, sau te duci la casting? Am ales atunci călătoriile și nu-mi pare absolut deloc rău de asta. Pauza asta m-a îmbogățit în alte feluri și n-am simțit că-mi lipsește teatrul, dar de fapt îmi lipsea. Revenirea la teatru s-a produs când am citit o piesă scrisă de Lia Bugnar, ”Fata din curcubeu”. Citind-o, am știut că revin la teatru cu acest text. Am întrebat-o pe Lia dacă îmi dă voie să-l joc. Nu mă gândeam că mă voi întoarce în România, așa că am tradus piesa în limba franceză și am căutat un teatru la Paris pentru ea. A fost un pariu riscant, pentru că nu știam dacă traducerea mea e destul de bună sau dacă jocul meu mai trece rampa, după o pauză așa de lungă, dar a fost un pariu câștigat. Și iată că destinul din nou s-a întors și mi-a spus: îți era dor de teatru? Hai să îl faci! M-am întors în România și deoarece căsnicia noastră s-a încheiat, a ajuns într-un punct pe care l-am simțit amândoi la fel, și fără regrete am pornit fiecare pe un alt drum. Am reluat și ”Fata din curcubeu” în România, și iată că după atâția ani încă îl joc. Am câștigat și premii cu el. Este spectacolul sufletului meu. De atunci lucrurile s-au legat, mai joc și la Teatrul Metropolis, și la Bulandra, la Apropo și mai ales la Teatrul de Artă din București.
Ascultați tot interviul acordat de Marcela Motoc pentru Radio Cluj aici:
Marcela Motoc este actrita de teatru si film in Bucuresti si fondatoare a asociatiei culturale Cortina. A absolvit Academia de Teatru și Film (acum UNATC), la clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. Apare în seriale ca Profu’, Clanul, Las Fierbinți și joacă în scurtmetraje. Cu spectacolul Fata din Curcubeu, care se joacă la Teatrul de Artă București din 2016, Marcela a obținut trei premii de interpretare.
Actorii selectați la ediția 2023 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2023 sunt: Costi Apostol (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe), Andrada Balea (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca), Christine Cizmaș (Teatrul Auăleu, Timișoara), Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național Timișoara), Cătălin Ștefan Mîndru (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava), Marcela Motoc (Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo și Teatrul Metropolis, București), Mădălina Mușat (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe), Camelia Pintilie (Teatrul Excelsior), Sara Pongrac (Teatrul Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Național Aureliu Manea, Ziz Art Social Area Cluj) și Vlad Ionuț Popescu (TNB, Teatrul de Comedie, Apollo111, Replika, unteatru, TDR, București).
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
