SILO – chiar și sub pământ tot oameni rămânem [AUDIO/ VIDEO]
Ne întoarcem așadar la serialele noastre cele de toate zilele – astăzi vreau să vă trimit puțin în viitorul întunecat al omenirii. Tot ce-a mai rămas din minunata noastră specie – vreo 10.000 de suflete – s-a retras, de nevoie, într-un mare depozit subteran – Silo.
![SILO – chiar și sub pământ tot oameni rămânem [AUDIO/ VIDEO] SILO – chiar și sub pământ tot oameni rămânem [AUDIO/ VIDEO]](https://www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/06/Silo.jpg)
Articol editat de cristina.rusu, 1 iulie 2023, 06:00 / actualizat: 1 iulie 2023, 9:15
Cu alte cuvinte, lumea întreagă a ajuns cât populația actuală a Beiușului, sau, dacă vreți, a orașului născător de miniștri – Videle.
Trăiește – la propriu – în straturi, căci silozul ce-i ferește de răul de la suprafață, are niveluri multe. Marele beci nu deține un lift funcțional, deci se merge mult pe scări; în rest are de toate – magazine, școală, poliție, spital, cantină, culturi de porumb.
Are de toate, mai puțin amintiri – pare să nu mai știe nimeni cum s-a ajuns sub pământ, dar s-au instituit reguli clare, după care noua și decolorata lume funcționează aparent impecabil. Natalitatea e strict controlată, toate furnicile trag tare pentru binele suprem al mușuroiului și nimeni nu are voie să dețină vreun obiect din alte epoci. Pedeapsa supremă e alungarea sub cerul liber, acolo unde se moare în câteva minute.
Din păcate, n-are nicio importanță dacă suntem mulți sau puțini. Nu contează dacă trăim în spațiu, pe pământ ori în măruntaiele lui. Nici dacă mașina timpului ne-a dus în evul mediu ori într-un viitor science fiction. Rămânem la fel, indiferent de context – avem agende și standarde duble, tragem pe sfoară, manipulăm, trădăm, în fine – facem orice pentru propriul nostru interes.
Redescoperiți, prin urmare, omul în totată splendoarea lui, cu bune și prea multe rele, într-o poveste ce trece pe nesimțite prin diverse genuri – thriller politic, serial polițist ori comentariu social.
Vă mai ademenesc și cu două staruri – Tim Robbins și Rebecca Ferguson (ați văzut-o recent în Dune). Rebecca e suedeză, Tim e american, creatorul poveștii e canadian. Silo se vede pe Apple TV, de la începutul lunii mai.
PS Dacă Silo ne stratifică pe verticală, într-o uriașă construcție cu sute de etaje, puteți încerca și varianta pe orizontală – imaginați-vă că ne-am înghesuit cu toții într-un tren ce gonește fără încetare pe o planetă albă, rece și pustie. La Snowpiercer-ul de pe Netflix mă gândesc.
Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.