Ascultă Radio România Cluj Live

Protest al personalului din toate Casele de Sănătate din țară [UPDATE]

Nemulțumirea lor vizează salariile mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea muncii prestate, precum și reducerea drastică a numărului total de angajați la nivel național în ultimii ani.

Protest al personalului din toate Casele de Sănătate din țară [UPDATE]

Articol editat de Andrei Cretoiu, 10 iulie 2023, 10:36

Programul național de sănătate asigură tratamentul pentru două milioane de bolnavi grav, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la 54 de miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public.

În aceste condiții, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus cu 1200 de persoane.

…………………………………………………………………………………………………..

Bihor

Nemulțumiți de salariile mici, angajații CAS Bihor se alătură protestului organizat la nivel național.

Angajații Casei de Asigurări Bihor întrerup, astăzi, programul de lucru două ore – între orele 10.00 și 12.00. Anunțul a fost făcut de liberul Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.

Oamenii spun că salariile sunt foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat şi reducerea drastică a numărului total de angajaţi.

Pe poarta CAS Bihor este afișat un anunț prin care oamenii sunt informați că programul de lucru va suferi modificări, având în vedere că între orele 10.00 și 12.00, toți angajații din cadrul caselor de asigurări de sănătate, la nivel național, vor protesta prin întreruperea lucrului timp de două ore.

Astfel, între orele 8.30 – 10.00, instituția a avut program de lucru normal, între orele 10.00 și 12.00, activitatea va fi întreruptă de protest, iar de la ora 12.00 la ora 16.30, programul de lucru cu publicul va fi reluat.

„Facem apel la înțelegerea cetățenilor și îi asigurăm că toate cererile sunt importante pentru noi și vor fi soluționate cu celeritate, în intervalul orar menționat”, a transmis conducerea CAS Bihor.

Nemulțumiri

Principalul motiv al protestului sunt  salariile foarte mici, pierderea alarmantă a personalului calificat şi reducerea drastică a numărului total de angajaţi, la nivel naţional, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat transmis de Blocul Național Sindical.

Sindicaliștii susțin că oamenii sunt demotivați pentru că salarizarea a devenit extrem de mică, în raport cu volumul uriaș de muncă, fapt ce nu mai atrage candidați la concursurile de angajare.

În câteva exemple, subliniem volumul impresionant de activitate desfăşurat anual în sistemul CNAS/CAS. Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de reţete şi 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultaţii în ambulatorii clinice şi 8.000.000 de servicii medicale spitaliceşti. Programul Naţional de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi gravi, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din ţară din sistemul public. În aceste condiţii, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea şi responsabilitatea activităţii, susțin reprezentanții Caselor de Asigurări de Sănătate.

Ei cer soluționarea problemelor expuse guvernanților și spun că nerezolvarea acestora va duce la o grevă generală.

Lucrătorii din sistemul naţional de asigurări de sănătate sunt cei care contractează validează, verifică şi decontează serviciile realizate de toţi furnzorii din sistemul naţional de sănătate. În consecinţă, facem un apel urgent către autorităţi să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor semnalate. Ne dorim să găsim soluţii viabile şi să reîntregim sistemul de asigurări de sănătate cu specialişti corect plătiţi, astfel încât să putem continua să oferim servicii de calitate populaţiei şi să asigurăm condiţii decente de trai şi de muncă angajaţilor noştri, au încheiat sindicaliștii.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal. Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.
Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 13:13

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie

Luni, 7 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Sănătaţii, în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.  ...

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie
Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi
Sănătate duminică, 6 aprilie 2025, 08:54

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi

Angajații din unele sectoare bugetare, care folosesc în mod obișnuit un calculator pot primi până la 500 de lei pentru a deconta cheltuielile cu...

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi
În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi
Sănătate sâmbătă, 5 aprilie 2025, 16:41

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi

Potrivit acestuia, au existat întârzieri în achiziţie din cauza perturbărilor de pe lanţul de aprovizionare, pe fondul schimbările majore din...

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi
Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:19

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme

Managerul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România, Viorel Rotilă, a declarat că sistemul de malpraxis din ţară are o serie...

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate miercuri, 2 aprilie 2025, 12:43

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?

Statisticile arată că numărul consumatorilor de droguri crește, în timp ce vârsta celor care ajung la spital din cauza substanțelor interzise...

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 10:00

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Începând cu data de 1 aprilie 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor implementează un nou program de vizitare a pacienților....

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Sănătate luni, 31 martie 2025, 14:23

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele

Organizația „Salvați Copiii” România lansează, în 1 aprilie, o aplicație mobilă inovatoare, destinată îmbunătățirii accesului...

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate joi, 27 martie 2025, 12:00

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.   Managerul SAJ, Annabella...

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță