Ascultă Radio România Cluj Live

Centru rezidențial din Baia Mare amendat pentru că nu avea certificat de acreditare

În consecinţă, AJPIS Maramureş a dispus remedierea celor două nereguli până la data de 4 septembrie, respectiv 2 octombrie.

Centru rezidențial din Baia Mare amendat pentru că nu avea certificat de acreditare

Articol editat de Andrei Cretoiu, 16 august 2023, 15:57

Echipa de inspectori a aplicat două sancţiuni contravenţionale cu amendă în acest sens.

La momentul vizitei (4 august), în respectiva casă erau cazate patru femei cu vârstele cuprinse între 19 şi 36 ani. Două dintre femei sunt angajate la magazinul social deţinut de asociaţie. În timpul controlului, una dintre cele 4 femei aflate în casa asociaţiei a declarat în scris că doreşte să plece, iar celelalte trei femei au declarat verbal că vor să rămână, cele trei fiind tinere adulte asupra cărora nu este instituită nicio măsură de protecţie socială.

Echipa de inspectori a solicitat ajutorul Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare pentru relocarea tinerei care a solicitat acest lucru la un centru de tranzit, a spus Dan Bucă.

De asemenea, în urma controlului efectuat, fiecare instituţie a dispus măsuri conform competenţelor, iar Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, prin Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a întocmit un dosar penal în care se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Totodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a aplicat trei avertismente, pentru funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu, număr insuficient de mijloace tehnice de primă intervenţie şi neafişarea planurilor de evacuare în spaţiile destinate cazării.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Restricții pentru schiori pe unele pârtii din Poiana Brașov
Transilvania luni, 17 februarie 2025, 12:23

Restricții pentru schiori pe unele pârtii din Poiana Brașov

Campionatul Național la schi alpin va avea loc începând de luni, 17 februarie, în Poiana Brașov.   Pentru desfășurarea competiției în...

Restricții pentru schiori pe unele pârtii din Poiana Brașov
Meteorologii au prelungit atenționările de vreme rea
Transilvania luni, 17 februarie 2025, 10:31

Meteorologii au prelungit atenționările de vreme rea

Mai mult de jumătate din țară se află sub cod galben de ger, iar mai multe județe din partea de sud sunt vizate de cod galben de ninsoare....

Meteorologii au prelungit atenționările de vreme rea
Asociaţia Comunelor din România nu vrea o reorganizare administrativ-teritorială
Transilvania vineri, 14 februarie 2025, 11:07

Asociaţia Comunelor din România nu vrea o reorganizare administrativ-teritorială

Asociația Comunelor din România respinge în mod categoric așa-zisa reformă administrativ-teritorială a României prin comasarea sau...

Asociaţia Comunelor din România nu vrea o reorganizare administrativ-teritorială
Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe mai multe drumuri
Transilvania vineri, 14 februarie 2025, 10:54

Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe mai multe drumuri

Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe cinci sectoare de drum naţional şi unul european pentru combaterea poleiului, a informat,...

Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe mai multe drumuri
Transilvania vineri, 14 februarie 2025, 10:35

Romsilva analizează situația financiară a direcțiilor silvice

Regia Națională a Pădurilor Romsilva analizează situația financiară a celor 41 de direcții silvice din țară.   Potrivit datelor Regiei,...

Romsilva analizează situația financiară a direcțiilor silvice
Transilvania joi, 13 februarie 2025, 16:15

Două fetițe au căzut într-un bazin de acumulare a apei pluviale

Polițiștii din Mureș cercetează împrejurările în care două fetițe din Sighișoara au căzut miercuri, 12 februarie, într-un bazin de...

Două fetițe au căzut într-un bazin de acumulare a apei pluviale
Transilvania miercuri, 12 februarie 2025, 13:09

România, promovată de Charlie Ottley prin două clipuri inedite

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, producător al documentarelor care au promovat România în lume, ‘Flavours of Romania’ și...

România, promovată de Charlie Ottley prin două clipuri inedite
Transilvania miercuri, 12 februarie 2025, 10:26

Oradea, promovată la Târgul de Turism de la Milano

Oradea a participat, în perioada 9-11 februarie 2025, la BIT Milano, unul dintre cele mai cunoscute târguri de turism din Europa.  ...

Oradea, promovată la Târgul de Turism de la Milano