Ascultă Radio România Cluj Live

Financiaria: Cum identifici o înșelătorie de investiții

De cele mai multe ori, aceste anunțuri apar în succesiunile de postări pe care le vizualizezi zilnic pe Facebook sau Instagram dintr-un motiv simplu: odată ce citești câteva știri din domeniul investițiilor, algoritmii de publicitate încep să îți sugereze un conținut similar, cu propuneri de investiții care ar face invidios orice investitor. Nu ți s-ar părea extraordinar să poți să primești lunar 9000 de lei cu o investiție inițială de doar 700 de lei? Sau să fii printre primii și singurii 100 de investitori care au parte de o oferă specială de investiții într-o companie deținută de statul român? Dacă aceste anunțuri sunt însoțite și de poza unui politician sau a unui om de afaceri extrem de cunoscut, propunerea pare și mai serioasă. Chiar dacă nu ai experiență în investiții, ar trebui să îți poți da seama că un astfel de mesaj de investiții este de fapt o înșelătorie, pusă la cale de persoane sau companii care vor să obțină profituri nemeritate.

Financiaria: Cum identifici o înșelătorie de investiții

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 august 2023, 11:30 / actualizat: 22 martie 2024, 13:57

Dacă te întrebi cum poți identifica și cum poți evita aceste capcane investiționale, îți pot spune că în majoritatea cazurilor, anunțurile înșelătoare îți propun o investiție pe care nu o poți refuza sau care pare prea bună ca să fie adevărată. Spre exemplu, câteva anunțuri care circulă la ora actuală pe internet promit profituri lunare de mii de lei la o investiție de doar câteva sute. Ce ar trebui să îți atragă atenția din prima secundă este returul mult prea generos pe banii investiți. O investiție care îți propune înmulțirea de zeci de ori a banilor tăi într-un timp foarte scurt are cele mai mari șanse să fie parte a unei escrocherii.

Un alt aspect care ar trebui să îți pună semne de întrebare este asumarea acestor anunțuri de către persoane publice, politicieni, oameni de afaceri sau sportivi care afirmă că și ei au investit în astfel de scheme pentru a se îmbogăți. Evident, persoanele respective nu au nici o legătură cu anunțurile care circulă pe internet însă folosirea imaginii lor poate induce în eroare destui investitori. Unele anunțuri sunt făcute în numele unor companii cu istoric bun în piață, precum bănci sau companii de energie care ar părea capabile să plătească dividende de mii de euro, lucru evident imposibil, într-o piață de capital funcțională.

Oricât de tentat ai fi să afli mai multe detalii despre ofertele miraculoase de investiții, recomandarea mea este să nu dai niciodată click pe respectivele anunțuri, să nu accesezi paginile care îți sunt sugerate și sub nici o formă, să nu transferi bani în conturile așa-numitelor scheme de investiții sau investitori. Anunțurile înșelătoare de investiții îți vor propune chiar să înscrii datele cardului tău sau a contului tău bancar într-un anumit formular, pentru a putea beneficia de oportunitatea prezentată. Cu un astfel de scenariu, persoana din spatele schemei de investiții poate retrage ușor banii pe care îi ai în cont, fără consimțământul sau aprobarea ta.

La ce alte aspecte trebuie să fii atent pentru a nu fi victima unei înșelătorii de investiții? Te aștept pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor și pe Financiaria.ro ca să discutăm mai multe.

Până data viitoare, să fie cu folos și cu spor la investit!

 

Flavian-Cătălin Pah, consilier financiar

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Recomandare de carte. Grădinarul bogat: lecții de viață despre prosperitate, între tată și fiu
Financiaria miercuri, 25 septembrie 2024, 14:51

Recomandare de carte. Grădinarul bogat: lecții de viață despre prosperitate, între tată și fiu

Pot părinții și bunicii noștri să ne ofere lecții despre gestionarea și construirea bogăției? Este bunăstarea financiară un subiect care...

Recomandare de carte. Grădinarul bogat: lecții de viață despre prosperitate, între tată și fiu
Importanța educației financiare
Financiaria miercuri, 4 septembrie 2024, 10:28

Importanța educației financiare

În ultima perioadă vorbim tot mai des despre educația financiară, rolul și importanța acesteia, atât pentru copii cât și pentru adulți....

Importanța educației financiare
Financiaria: Cum construiești un portofoliu defensiv?
Financiaria miercuri, 14 august 2024, 06:00

Financiaria: Cum construiești un portofoliu defensiv?

Bine te-am găsit la Financiaria, rubrica de educație financiară care te ajută să fii pe plus cu banii tăi!   Săptămâna trecută i-a...

Financiaria: Cum construiești un portofoliu defensiv?
Financiaria: Recomandare de carte – William Green: Mai bogat, mai înțelept, mai fericit!
Financiaria miercuri, 26 iunie 2024, 11:26

Financiaria: Recomandare de carte – William Green: Mai bogat, mai înțelept, mai fericit!

Salut și bine te-am găsit la Financiaria, rubrica de educație financiară care te ajută să fii pe plus cu banii tăi.   Toată lumea...

Financiaria: Recomandare de carte – William Green: Mai bogat, mai înțelept, mai fericit!
Financiaria miercuri, 5 iunie 2024, 16:56

Cinci pași de urmat pentru bunăstarea ta financiară

La începutul anului, investitorii sperau că 2024 va fi un an de creștere și că probleme cu inflația, cu conflictele militare și instabilitatea...

Cinci pași de urmat pentru bunăstarea ta financiară
Financiaria miercuri, 22 mai 2024, 10:21

5 metode de a face banii să lucreze pentru tine  

Atunci când vorbim despre gestionarea banilor, nu ne putem rezuma doar la o discuție despre cheltuieli și economii. Într-adevăr, economisirea...

5 metode de a face banii să lucreze pentru tine  
Financiaria miercuri, 15 mai 2024, 14:29

Sunt mașinile electrice o investiție bună?

Te gândești să îți cumperi o mașină nouă sau să o înlocuiești pe cea veche cu un model mai bun? Dacă până în urmă cu 5 ani puteai...

Sunt mașinile electrice o investiție bună?
Financiaria miercuri, 1 mai 2024, 10:51

1 mai 2024 – 1 mai 1975, ziua care a schimbat industria investițiilor

Știai că 1 mai este una din zilele cu cea mai mare semnificație pentru industria de investiții din întreaga lume? Pe data de 1 mai 1975,...

1 mai 2024 – 1 mai 1975, ziua care a schimbat industria investițiilor