Prima pagină » Reportaje » Acolo unde povestea e principalul exponat [FOTO/AUDIO/VIDEO]
Acolo unde povestea e principalul exponat [FOTO/AUDIO/VIDEO]
Andrea Nagy la Muzeon
Un copac poate să spună povestea unei păduri: să spună care au fost anii de secetă şi anii de ploaie, de bunăstare şi de slăbiciune; iar când cade, absenţa lui va striga despre toporul care l-a pus la pământ. În acelaşi fel povestea unei familii de evrei din Cluj va vorbi despre istoria întregii comunităţi. De aici a pornit ideea înfiinţării Muzeon: un muzeu nonclasic, în care obiectele expuse se pot atinge. Asta pentru că ele sunt doar ilustraţie, adevăratul exponat fiind povestea. Ghidul meu a fost arheologul Evelin Ciocan; şi dacă vă întrebaţi ce caută un arheolog la un muzeu dedicat evreilor din Cluj, iată că asta este încă o poveste interesantă.
Foto: Andrea Nagy la Muzeon
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
26 august 2023, 06:00 / actualizat: 28 august 2023, 18:42
Un copac poate să spună povestea unei păduri: să spună care au fost anii de secetă şi anii de ploaie, de bunăstare şi de slăbiciune; iar când cade, absenţa lui va striga despre toporul care l-a pus la pământ. În acelaşi fel povestea unei familii de evrei din Cluj va vorbi despre istoria întregii comunităţi. De aici a pornit ideea înfiinţării Muzeon: un muzeu nonclasic, în care obiectele expuse se pot atinge. Asta pentru că ele sunt doar ilustraţie, adevăratul exponat fiind povestea. Ghidul meu a fost arheologul Evelin Ciocan; şi dacă vă întrebaţi ce caută un arheolog la un muzeu dedicat evreilor din Cluj, iată că asta este încă o poveste interesantă.
Evelin Ciocan: Am ajuns aici întâmplător, într-un moment în care am vrut să iau o pauză de la arheologie. În familia mea sunt şi evrei, aşa că am considerat că e o oportunitate foarte bună să cunosc şi partea aceasta din istoria familiei noastre.
Andrea Nagy: Ce facem acum?
Evelin Ciocan: Avem nişte coduri QR prin care vizitatorii se pot conecta la ghidul audio, dar avem şi 8 tablete în caz că cineva nu se poate conecta. Avem 3 ghizi audio: Paul, David şi Julia. Paul a fost într-o tabără de muncă, Julia a fost singura salvată cu trenul Kastner şi David a fost deportat la Auschwitz. Ei au fost persoane reale, au făcut parte dintr-o familie de evrei din Cluj (familia Lustig) şi îşi spun poveştile de viaţă prin 21 de exponate. Ceea ce vezi în muzeu are rolul de a susţine vizual poveştile lor. Sunt fie obiecte ce ţin de cultură şi tradiţie evreiască, fie obiecte personale, documente, cărţi, scrisori. Mie-mi place foarte mult povestea Juliei: a călătorit cu copiii ei şi mi se pare că a fost o femeie foarte puternică, cumva m-a inspirat.
Julia s-a născut în 1908, într-un sat de lângă Cluj. Familia ei nu a avut o viaţă prea uşoară: pe vremea bunicilor Juliei evreilor le era interzis să deţină pământuri sau să locuiască în oraşe. Erau obligaţi să se întreţină din comerţ, ca apoi să li se reproşeze tocmai acest lucru: că se ocupă doar de comerţ. Bunicii Juliei umblau din sat în sat să-şi vândă marfa, dar unele sate mutau ziua de târg sâmbăta, să-i ţină pe evrei departe. Pe când era Julia copil lucrurile erau ceva mai bune, dar tot resimţea ostilitatea îndreptată împotriva evreilor.
Evelin Ciocan: Primul exponat este un tablou de familie, în care apar inclusiv cei trei ghizi (Julia este aşezată în partea stângă, pe o bancă). Pe raft avem mai multe cărţi, majoritatea sunt de religie. Având în vedere că este un muzeu interactiv, obiectele pe care le vezi se pot atinge; doar că din păcate unele cărţi deja trebuie protejate.
Andrea Nagy: De când este documentată prezenţa evreilor în Transilvania?
Evelin Ciocan: Din secolul II, cam de pe când au venit romanii în Dacia.
Rugăciune, muzică, bucătărie
Evelin Ciocan: În faţa noastră este o bancă. Deasupra ei este un tallit, kippa (cu care se acoperă capul) şi tefillinul (o curea de piele care e legată de mâna stângă). Cele trei obiecte au legătură cu viaţa religioasă. În mijlocul camerei avem o masă de Şabat, cu lumânări, cupă de kidush şi o cutie de besamim, cu scorţişoară şi cardamom. Pe un raft avem o vioară şi un clarinet. De obicei la recepţie, când muzeul e deschis, se aude muzica klesmer, cu instrumente cu coarde şi de suflat.
Muzica klesmer a apărut mai întâi la evreii aşkenazi din Europa Centrală şi de Est. Spre deosebire de alte genuri tradiţionale în klesmer nu vom prea auzi instrumente de percuţie, evreilor fiindu-le interzise pentru că deranjau. În principal e vorba de cântece de petrecere, dar astăzi şi alte compoziţii muzicale au cunoscut reinterpretări klesmer.
Muzeon s-a deschis în 2020 şi are din ce în ce mai mulţi vizitatori: de la elevi la vârstnici, de la oameni singuri la grupuri cu brăţări de festival pe braţe. Unii se aşteaptă să găsească un muzeu clasic, cu obiecte în vitrină şi foarte multe explicaţii, iar aceştia pleacă uşor dezamăgiţi. Mult mai mulţi însă sunt fascinaţi de faptul că au impresia că merg de mână cu cei trei ghizi, în timp ce aceştia povestesc prin ce au trecut.
Evelin Ciocan: Avem o masă cu laboşuri şi cu câteva foarte frumoase tacâmuri din argint. În bucătăria kosher lactatele şi carnea nu se amestecă.
Andrea Nagy: Deci nici vorbă de pizza cu mozzarella şi şuncă.
Evelin Ciocan: Când am fost în Israel, nu am mâncat nicăieri pizza cu carne şi brânzeturi. Sunt multe lucruri la care trebuie să fii atent: trebuie să ai vase separate, tacâmuri separate, pe care să le speli separat. Avem apoi o hartă a Europei, unde arată imigrarea evreilor în Transilvania, în principal din Galiţia, Partium şi Bucovina. Putem vedea pe procente profesiile evreilor din Transilvania în secolul XIX: se ocupau cu comerţul, cu olăritul, făceau pălincă. Apoi ajungem într-o cameră de trecere cu nişte perdele: lumea de obicei se opreşte la ele şi crede că e gata expoziţia, dar în spatele lor se află un spaţiu care e amenajat ca o sinagogă.
Viaţa culturală
Evelin Ciocan: Din tavan atârnă o cutie neagră, cu găuri făcute pe fiecare latură, pentru a vedea ce e înăuntru. Pe o latură avem macheta spitalului evreiesc din Cluj, iar pe cealaltă un teatru, ca o trimitere la Jenő Janovics. El a fost directorul Teatrului Naţional din Cluj, dar activitatea de cineast l-a făcut cunoscut pe o scară mai largă. Avem nişte ochelari VR pentru a explora felul în care evreii au contribuit la arhitectura clujeană: sunt poze vechi din Cluj suprapuse cu poze noi, în care apar tot felul de palate şi clădiri din oraş (printre care şi Biblioteca Centrală Universitară). Pe ultima latură a cutiei sunt tablouri realizate de artişti evrei din Cluj. Unele, precum Pesimism de Alex Leon, au o tematică tristă, dar sunt foarte expresive.
Camera urii
Se zice că pana taie mai adânc decât sabia; darămite când sunt zeci de pene în tot atâtea publicaţii, susţinându-se şi întărâtându-se unele pe altele. Era foarte polarizată presa interbelică: articolele antisemite apăreau în cele mai citite ziare, ceea ce, ca o contrareacţie, a radicalizat presa de stânga, în care au început să publice şi mulţi evrei.
Evelin Ciocan: Pe pereţi sunt lipite tot felul de articole antisemite. Pe un perete avem nişte mâini, care arată toate cu degetul în aceeaşi direcţie. Locul înspre care arată e o oglindă, pe care e lipită steaua lui David. Astfel, dacă te uiţi în oglindă, te vezi cum erau evreii: cu steaua lui David în piept şi toată lumea arătându-te cu degetul.
În anii ’30 deja mulţi evrei din Transilvania voiau să emigreze în Palestina. Ca în ziua de astăzi, imediat au apărut oportuniştii dornici să profite de cei care voiau să plece. Practic le luau banii şi-i încărcau pe vase care nu puteau să transporte un număr atât de mare de oameni, iar salvarea devenea o capcană a morţii. Alţii tot amânau plecarea, sperând că lucrurile se vor îmbunătăţi, sau în orice caz că mai rele de atât nu vor fi.
Cu trenul Kastner
În 1940 Transilvania a devenit din nou parte a Ungariei. Soţul Juliei a fost recrutat de armată pentru muncă forţată, iar evreii din Transilvania de Nord au început să fie adunaţi în ghetouri. Julia şi cei doi copii ai ei au ajuns în ghetoul de la fabrica de cărămidă din Cluj, de unde şi-au început călătoria în trenul Kastner către lagărul din Bergen-Belsen. Pe soţul ei nu l-a mai revăzut vreodată. În partea întunecată a expoziţiei ne călăuzeşte Evelin Ciocan:
Evelin Ciocan: Intrăm într-un spaţiu care a fost amenajat ca un vagon de tren, cu nişte pânze agăţate pe care apar siluete umane, care să-ţi dea senzaţia de loc aglomerat. Cu cât înaintezi mai mult înspre al Doilea Război Mondial, devine tot mai întunecat în muzeu. Sunt şi nişte valize în câteva locuri, precum şi nişte găleţi din metal.
Andrea Nagy: Câţi au fost deportaţi?
Evelin Ciocan: 18 mii este numărul estimat pe judeţ, dintre care 10300 şi-au pierdut viaţa. Avem o carte cu numele lor în ordine alfabetică. De multe ori vizitatorii străini care ştiu că au avut rude în Transilvania le caută numele în carte. În următoarea cameră avem trei valize: câte una pentru fiecare ghid, cu obiectele care reprezintă locul în care au fost deportaţi.
Julia a făcut parte dintre evreii salvaţi de Rezső Kastner. Asta înseamnă că a fost oarecum privilegiată, dacă se poate vorbi de aşa ceva într-un lagăr. A avut parte de aceleaşi condiţii de trai, dar nu a fost scoasă la muncă forţată. A petrecut 5 luni în lagărul de la Bergen-Belsen împreună cu copiii ei, fiind apoi transportaţi în Elveţia, unde au fost primiţi ca refugiaţi. Familia Juliei a reuşit să ajungă în Israel după război, unde au încercat să-şi construiască o viaţă nouă, dar amintirile dureroase au rămas.
Andrea Nagy: Ce-i aştepta pe evreii care s-au întors la Cluj după Holocaust?
Evelin Ciocan: În primul rând mulţi nu mai aveau unde să locuiască, pentru că apartamentele şi casele le-au fost ocupate. Au încercat să-şi refacă viaţa, dar încă existau tensiuni şi antisemitism. Am găsit un articol în care cei care se mutaseră în apartamentele evreieşti se plângeau de lucrurile pe care le-au găsit acolo: „Ce e cu tabloul ăla, cum au putut trăi aşa?” Deci a continuat sub o altă formă ceea ce existase şi înainte.
Andrea Nagy: Cam câţi evrei există în Cluj acum?
Evelin Ciocan: Comunitatea din Cluj numără undeva la 200-300 de persoane.
Această prezentare necesită JavaScript.
Vizitare
Muzeon se află în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca, pe str. Virgil Fulicea, nr. 3. Se poate vizita de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00. Intrarea se află la subsol, de aceea recomandarea noastră e ca cei cu mobilitate limitată sau care se deplasează cu baston să-l viziteze cu un însoţitor care să-i ajute să coboare scările. Biletele se pot achiziţiona online sau la faţa locului, la preţul de 29 de lei pentru adulţi, 19 lei pentru copii sau studenţi şi 15 lei pentru pensionari. Accesul este gratuit pentru membrii comunităţii evreilor din Cluj. Vizitarea muzeului cu un ghid audio durează aproximativ 30 de minute.
Andrea Nagy
Foto: Evelin Ciocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![Acolo unde povestea e principalul exponat [FOTO/AUDIO/VIDEO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/08/Andrea-Nagy-la-Muzeon-1.jpg?resize=850%2C479&ssl=1 "Acolo unde povestea e principalul exponat [FOTO/AUDIO/VIDEO]")
