În 11 septembrie 2001, terorişti Al-Qaeda au deturnat 4 avioane de pasageri care se deplasau spre San Francisco şi Los Angeles. Ne amintim astăzi de cea mai neagră zi din istoria Statelor Unite.
Articol editat de cristina.rusu,
11 septembrie 2023, 12:00
În 11 septembrie 2001, terorişti Al-Qaeda au deturnat 4 avioane de pasageri care se deplasau spre San Francisco şi Los Angeles. Ne amintim astăzi de cea mai neagră zi din istoria Statelor Unite.
Două avioane au luat drept ţintă turnurile World Trade Center din New York. Turnul de nord a fost lovit la ora 08.46, iar cel de sud puţin mai târziu, la 09.03. Ambele clădiri s-au prăbuşit în aceeaşi zi, îngropând mii de oameni sub dărâmături. Al treilea avion a atacat Pentagonul la ora 09.37. Un alt atac ar fi urmat să aibă drept ţintă fie Casa Albă, fie Capitoliul. Pasagerii au reuşit să preia controlul, dar prăbuşirea nu a mai putut fi evitată.
Niciun pasager al avioanelor deturnate nu a supravieţuit. 2996 de oameni şi-au pierdut viaţa în seria de atentate: 246 se aflau în cele 4 curse de linie, 264 se găseau în turnuri ori în apropierea lor, iar 125 se găseau în zona Pentagonului.
După îndepărtarea dărâmăturilor au început lucrările de reconstrucţie. În 2006 a fost finalizată clădirea 7 World Trade Center, iar în 2014 şi-a deschis porţile One World Trade Center. Aripa afectată a Pentagonului a fost reconstruită în mai puţin de un an.
10 ani a durat vânătoarea după organizatorii atacurilor teroriste. În 2 mai 2011 preşedintele Barack Obama a anunţat că soldaţi americani l-au împuşcat pe Osama bin Laden, cel care a pus la cale atentatele din 11 septembrie 2001.
Andrea Nagy
Foto: wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.