Turistă accidentată pe munte
![Turistă accidentată pe munte Turistă accidentată pe munte](https://www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/02/elicopter-smurd.jpeg)
Articol editat de Andreea Leonid, 24 septembrie 2023, 13:25
O turistă a fost evacuată cu elicopterul din Masivul Retezat. Salvamontiștii au solicitat sprijin aerian, după ce femeia s-a accidentat într-o zonă greu accesibilă.
S-a reușit în cele din urmă transportarea turistei la Spitalul de Urgență DIN Petroșani.
Șeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat că femeia era echipată necorespunzător, fiind încălțată cu opincuțe de pânză pe un traseu de creastă. Incidentul s-a produs în apropierea Vârfului Retezat, iar femeia a suferit un traumatism sever la unul din picioare, fără posibilitate de deplasare.
Salvamontiștii atrag din nou atenția turiștilor să nu meargă pe traseele montane neechipați corespunzător, mai ales în această perioadă, când condițiile meteo se pot schimba foarte repede la munte.