Profesor cercetat după ce a încercat să racoleze o elevă de 11 ani
Foto: kalhh/Pixabay
Un profesor de matematică în vârstă de 25 de ani din Sighet este cercetat de poliție după ce a avut conversații nepotrivite cu o elevă de 11 ani.
Articol editat de Andrei Cretoiu,
26 octombrie 2023, 10:46
Un profesor de matematică în vârstă de 25 de ani din Sighet este cercetat de poliție după ce a avut conversații nepotrivite cu o elevă de 11 ani.
Mai mult acesta i-ar fi propus fetiței să se întâlnească singuri într-o sală de clasă, după ore.
Părinții fetiței au descoperit mesajele în telefonul fiicei lor și au alertat poliția, iar oamenii legii s-au dus la întâlnirea pe care o programase profesorul.
Miercuri, 25 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sighetu Marmației au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Sighetu Marmației, la locuințele tânărului de 25 de ani din comuna Rona de Sus.
În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri, în vederea administrării probatoriului.
Polițiștii îl cercetează acum sub aspectul comiterii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.