Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: „Noi ne-am creat normalitatea noastră: interviu cu Mihaela Dascăl, interpret în limba semnelor române
Incluziv: „Noi ne-am creat normalitatea noastră: interviu cu Mihaela Dascăl, interpret în limba semnelor române
Mihaela Dascăl/Foto: Radio Cluj
Oficial, Mihaela Dascăl a activat ca interpret în limba semnelor pentru prima oară la un concert de colinde. Iar dacă ni se pare că „leru-i ler” ar fi greu de tradus, aceasta ne spune că sunt cuvinte chiar mai complicate: cum ar fi „prototip” sau „demagogie”, un concept de care dăm indiferent de sezon. Neoficial însă Mihaela a fost toată viaţa un interpret, fiind CODA, adică o persoană auzitoare care provine dintr-o familie de surzi.
Oficial, Mihaela Dascăl a activat ca interpret în limba semnelor pentru prima oară la un concert de colinde. Iar dacă ni se pare că „leru-i ler” ar fi greu de tradus, aceasta ne spune că sunt cuvinte chiar mai complicate: cum ar fi „prototip” sau „demagogie”, un concept de care dăm indiferent de sezon. Neoficial însă Mihaela a fost toată viaţa un interpret, fiind CODA, adică o persoană auzitoare care provine dintr-o familie de surzi.
Mihaela Dascăl: Sunt interpret în limba semnelor la Universitatea Babeş-Bolyai, Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi. Am trăit într-o familie de surzi, deci sunt CODA (Child of Deaf Adults), iar limba semnelor e limba mea maternă.
Andrea Nagy: Pe cine au implicat părinţii tăi în viaţa voastră de familie ca să înveţi să vorbeşti?
Mihaela Dascăl: Am avut-o alături pe bunica mea; ea a fost foarte implicată în educaţia noastră, deşi nu a stat non stop cu noi. Noi suntem şi o familie numeroasă: suntem 7 fraţi, iar până la vârsta grădiniţei ea ne-a ajutat cu vorbirea.
Andrea Nagy: Deci cu părinţii tăi vorbeai o limbă, cu orice altă persoană vorbeai altă limbă?
Mihaela Dascăl: Totdeauna intermediam între părinţii mei şi persoanele auzitoare. Acum deja nu pot să-mi imaginez cum ar fi altfel. În fond, chiar şi bebeluşii care nu sunt într-o familie de surzi prima dată arată, cer prin semne ceea ce doresc; abia ulterior verbalizează.
Andrea Nagy: Aşadar părinţii tăi îşi aduc aminte nu de primul tău cuvânt, ci de primul tău semn.
Mihaela Dascăl: Aveam un vecin care era fotograf; şi noi fiind o familie numeroasă, de câte ori avea ocazia ne făcea poze. Dar tot timpul când făcea asta, îi făceam semn mamei că nu vreau, pentru că îmi era frică. Cred că acesta a fost primul meu semn, „nu”.
Andrea Nagy: Toţi fraţii tăi sunt auzitori?
Mihaela Dascăl: Nu, am două surori care şi ele sunt surde. Amândouă au studiat la şcoala de surzi şi mi-am dat seama repede că ceea ce făceau ele la şcoală era foarte diferit de ceea ce studiam eu.
Andrea Nagy: Şi totuşi, când te-a prins cel mai tare faptul că familia ta e diferită faţă de alte familii?
Mihaela Dascăl: În momentul în care am început şcoala. La prima mea festivitate am mers cu mama şi pentru întreaga curte am fost un lucru unic, pentru că pe toată durata festivităţii am dat din mâini, explicându-i ce se discută. Când am intrat în sala de clasă, toţi colegii mei erau timizi, dar eu dădeam din mâini în continuare. Doamna învăţătoare a început să ne viziteze acasă şi să mă ajute la teme… Atunci mi-am dat seama de fapt că suntem puţin diferiţi. Dar eu nu accept lucrul acesta; noi nu suntem diferiţi: noi ne-am creat normalitatea noastră.
Andrea Nagy: Noi ne-am cunoscut anul trecut la un concert de colinde, unde ai făcut parte din echipa de interpreţi în limba semnelor.
Mihaela Dascăl: Atunci am avut o revelaţie, ca să zic aşa. Eu am terminat Facultatea de Ştiinţe Economice şi am profesat ca economist, dar a venit o perioadă când a trebuit să fac o pauză. Iar prin intermediul doamnei Oana Tufar (interpret în limba semnelor) şi al domnului Marian Pădure (coordonator al Biroului pentru Studenţi cu Dizabilităţi din cadrul UBB), am ajuns la acest concert, care m-a făcut să-mi dau seama că de fapt asta-mi doresc să fac. Eu lucrez ca interpret în limba semnelor pentru două studente de la FSEGA. E foarte greu să traduci cursuri de specialitate, în condiţiile în care limbajul semnelor ca şi simbolistică este mai sărac decât limbile vorbite. Este foarte greu să adaptezi termeni contabili, legislativi sau de informatică. Dar pentru mine este o plăcere şi îmi pare rău că mi-am dat seama doar acum, pentru că puteam să fac asta mult mai devreme.
Andrea Nagy: Oare cum de ţi-ai dat seama doar atunci?
Mihaela Dascăl: Pot să spun că interpret am fost toată viaţa, pentru că de la 6-7 ani mergeam cu părinţii mei la comisiile de evaluare, mergeam la magazin, mergeam la medic. Dar niciodată nu am fost interpret pentru surzi pe care nu-i cunosc; şi nu m-am gândit că a fi interpret ar putea să fie o meserie pentru mine. Acum vreau să fac o paranteză: mi-am dat seama că într-adevăr este mare nevoie de interpreţi într-o situaţie dificilă prin care am trecut cu mama mea. Ea a fost internată în spital pentru că făcea atacuri de panică: nu putea să înţeleagă din cauza spaimei, iar pe mine nu mă lăsau să intru la ea şi să-i explic din cauza Covidului. Este imposibil de înţeles cum într-o instituţie publică, tu să nu poţi să asiguri un interpret 5 minute unei persoane.
Andrea Nagy: Ţi s-a întâmplat să trebuiască să-i propui tu un termen nou celui pentru care traduci?
Mihaela Dascăl: Am participat la un proiect alături de un grup de tineri surzi, unde a fost un cuvânt: „prototip”. Nu ştiam cum să le explic, aşa că împreună am stabilit un semn. Dar o provocare e şi faptul că limba semnelor are dialecte: sunt diferenţe între Bucureşti şi Cluj, între Moldova şi Cluj. Am fost la o întâlnire de surzi la Braşov; şi mergeam cu telecabina pe Tâmpa, încercând să-i explic unui băiat din Moldova ceva legat de zăpadă. S-a dovedit că el avea alt semn pentru zăpadă.
Andrea Nagy: A fost la un moment dat o discuţie legată de interpreţii din televiziuni: oamenii spuneau că unii dintre ei dădeau din mâini aiurea, nu făceau semne cu sens. Tu ai observat aşa ceva?
Mihaela Dascăl: Nu am observat, deşi chiar urmăresc. Dar să ne gândim că în televiziune interpretul nu are cum să facă o pauză, să se gândească la cum ar explica mai bine lucrurile; iar unii prezentatori vorbesc foarte repede. Poate de aceea li s-a părut surzilor că dau din mâini, dar acolo chiar e o situaţie în care nu ai ce să faci. Adevărul e că urmăresc mereu interpreţii din televiziuni pentru a-mi îmbogăţi limbajul: nu ai cum să excelezi dacă nu înveţi mai mult şi nu exersezi mai mult; iar munca de interpret în limba semnelor e o exersare continuă.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
