Radio Cluj… la modă: UAD Fashion expoziție de modă în cadrul CSWeek
Manifestarea bianuală își dorește să creeze conexiunile necesare între comunități, pune accentul pe redescoperirea mediului natural dar și a elementelor naturale în mediul urban, prin crearea și prezentarea unor exemple de practici sustenabile, precum și promovarea acestora în comunitățile creative eterogene.
În perfectă consonanță cu trendurile actuale globale, ce situează conceptul de sustenabilitate pe primul loc în rândul preocupărilor lor, manifestarea țintește să susțină și să promoveze un tip de abordare responsabilă legată de resursele primare- chiar și în creație, sub toate aspectele ce le comportă.
Dar pentru că subiectul nostru de interes principal a fost și va rămâne moda, ne concentrăm atenția asupra expoziției marca UAD Fashion care a avut loc în intervalul 10-18 octombrie, în spațiul generos, aparte ambientat din strada Horea nr. 5 pus la dispoziție printr-un parteneriat de succes, de câtre lanțul rafinat de cafenele, binecunoscut clujenilor ce se respectă.
O expoziție impecabil curatoriată de conf. univ. dr Lucian Broscățean, inteligent amplasată în cadrul ambientat în stilul designului industrial, ce pune în valoare o selecție de piese vestimentare ale studenților masteranzi ai departamentului de Modă/Design Vestimentar.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 noiembrie 2023, 06:00 / actualizat: 2 noiembrie 2023, 8:52
Aceștia au fost: Camelia Boaru, Desi Botineșteanu, Mara Cîrlig, Alexandra Constantinescu, Jessica Durco, Cristiana Filipoiu, Gabriela-Valerica Foca, Groșan Giulia, Sara Andreea Griguța, Carina Hărșan, Makranczi Lilla, Mihai Manole, Raul Matiș, Renata Roxana Mihaly, Iuliana Năsturica, Mara Popa, Diana Rus, Sándor Andrea, Mădălina Sirban, Daiana Stăncioiu, Adelina Ștefania Suciu-Oancea, Szabó Mihály, Szalkai Noemi, Diana Vasilița, Vincze Antónia.
Mare parte din creațiile studenților sunt realizate din materiale deadstock sau bucăți upcycled puse la dispoziția masteranzilor prin Parteneriatul Instituțional de Practică din 2017 coordonat de Irina Schrotter.
Dacă ați fi avut ocazia să vedeți expoziția ați fi constatat un alt tip de abordare a veșmântului, cu care omul obișnuit pare să nu fie familiarizat. Idei de construcție și linie interesante, cel mai adesea combinate cu suprafețe textile prelucrate intens și spectaculos, fie prin tehnici de manipulare textilă, broderie sau print digital, fie prin aplicații în 3D realizate manual.
La fel de bine ne-am întâlnit cu rigoarea construcției și realizării impecabile, amprenta unei haine realizată perfect în procesul industrial dar și cu manualități ce evocă emoția imperfecțiunii dată de mâna umană, într-un contrast manus versus machina- cum inspirat era intitulată o expoziție din 2016 de la Metropolitan Museum of Art.
După cum se vede hainele au locul lor, deja în muzee și expoziții iar ideea nu mai este nouă. Este binevenită pentru un pasionat al modei, pentru că apropierea fizică neintermediată dă seama unu la unu despre cantitatea de muncă și complexitatea nu doar a conceptelor dar și ale execuțiilor acestor piese. Pe podiumurile modei, aceste strădanii dispar în lumina reflectoarelor și tumultul evenimentului, dar într-o expoziție poți studia admirativ și atent fiecare detaliu.
Textură, culoare, linie, structură, amplasare, lumină, ambient- caracteristici care însumate crează un tip de emoție artistică, prezentă și la contemplarea estetică a unei haine. Pentru mai multe detalii vă invit pe site, unde puteți viziona parte din exponate.
Text/foto: Călina Langa, fashion designer
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.