Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: recomandarea librarului – Și-am încălecat pe-o șa, jurnal de călătorie [AUDIO]

Ce mai citim: recomandarea librarului – Și-am încălecat pe-o șa, jurnal de călătorie [AUDIO]

Recomandarea Bookstory de luna aceasta este parte recomandare și parte jurnal de librar, în sensul în care trebuie să recunosc privilegiul nostru, al librarilor, care este nu doar să fim primii care dăm nas în nas cu o carte nou nouță, de abia ieșită din tipar, dar și să fim de față atunci când ea se prezintă/lansează publicului cititor. Așa s-au intâmplat lucrurile și în cazul jurnalului de față, când la nici 3 ore de la ieșirea din la tipar, cartea Anei-Maria se lansa de față cu ea, cu bicicleta ei, care e de fapt calul ei măiastru, cu editoarea cărții, familie, prieteni și un public generos, la demisolul librăriei noastre. Bicicleta, cu toate bagajele din dotare, așa cum a traversat Europa până in Danemarca și înapoi, nu e tocmai ușoară, însă cu ajutorul celor de la editura Curs a fost coborâtă încet pe scărița îngustă către demisolul încăpător.

Articol editat de cristina.rusu, 19 noiembrie 2023, 00:00 / actualizat: 19 noiembrie 2023, 8:38

Am descoperit din primele momente o carte și o persoană minunată, caldă și care te îmbie la explorat lumea, întâlnit oameni și culturi diverse, trăit pe deplin. Prin povestea ei te imbie să cauți curajul de a deveni “stea călătoare“, cum spune în paginile jurnalului. Nu suntem la prima recomandare a unui jurnal de călătorie, recunosc, însă acesta e absolut inedit, prin faptul că s-au transpus în carte întocmai paginile scrise de mână și ilustrate de Ana-Maria în călătorie, când își lua cate o pauză de pedalat. Pe cititor îl așteaptă o încântare pe fiecare pagină, o experiență vie, extrem de personală și pe de altă parte universală, cam ca în basme, nu-i așa?

Cel mai intim act de lectură e cel al unui jurnal, însă unul în care poți urmări chiar și ușoarele schimbări ale scrisului de mână în funcție de dispoziția, starea sufletească sau mentală a celui care scrie e cu atât mai autentic și astfel emoționant. Iar jurnalul e presărat de desenele în acuarelă foarte frumoase care te poartă alături de ea în aventura pe biță. Ca în orice poveste, se încalecă pe-o șa, și ți-a spus povestea așa. Ana-Maria povestește foarte frumos, dar și desenează minunat, iar la capătul jurnalului ai parte de un bonus, un cod care te duce la un supliment audio al poveștii.

Mă întreb cum ar arăta profilul unui cavaler plecat singur in explorarea lumii largi pe calul său in vremurile noastre? Ar putea foarte bine să semene cu Ana-Maria, care de una singură, cu gps-ul la cingătoare, programări de cazare pe couchsurfing sau warmshowers, apa si sticla de miere de la mătușa ei, chitara si strictul necesar, o adevărată Fată-Frumoasă, într-o altă versiune a basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Desigur, totul i se trage din copilărie, după cum ne spune chiar ea: La inceput a fost bicicleta. Sunt Ana-Maria Raducan și am crescut plimbându-mă cu bicicleta prin satul meu natal, Brebu. La școală i-au plăcut mereu geografia, istoria și limbile străine, iar profesoara ei din liceu i-a hrănit curiozitatea de a explora lumea. Ultimul an de facultate la Cluj unde a studiat japoneza, are șansa de a-l petrece în Japonia, un vis devenit realitate, pasionată fiind de limba, cultura și artele marțiale. O experientă care a făcut-o mult mai independentă și mai încrezătoare în forțele proprii. Dacă bicicleta a purtat-o inițial mai mult prin Cluj ca studentă, se hotărăște să facă o primă încercare, nu prea reușită, de a parcurge un drum mult mai lung pe bicicleta cam de aceeași vârstă cu ea, până acasă, lângă Câmpina. O primă experiență din care învață multe, urmată de o a doua de-a lungul Dunării alături de două fete străine studente la artă și care fac un tur prin Europa cu “bițele“.

Un gust de aventură și libertate, care odată prins o poartă mai departe, si se înscrie într-un program de voluntariat pe timp de un an la o școală de provincie din Danemarca, unde cel mai ciudat lucru, ne mărturisește ea la lansarea cărții, i s-a părut libertatea care li se oferă elevilor care termină primele opt clase de a-și lua un an liber în care exploreaza materiile care-i pasionează cel mai mult, înainte de a-si alege profilul de liceu pe care să-l urmeze.

„Vânt și libertate și lumea e a mea”, scrie ea la un moment dat în jurnal și îmi aduc aminte subit de sentimentul de libertate din copilărie când prindeam viteză pe un drum liber și aveam senzația de zbor. Sigur că la vale așa este, însă nu și la urcarea drumurilor în pantă către diversele adrese. Dar încurajările spontane ale celor care o văd trecând funcționează și sunt o gură de aer prospăt, și cu Bon courage! în suflet sau o banaăa primită de la un copil, continuă mereu mai departe.

Întâlnirile cu atâția străini, cu situații neprevăzute, cu propriile limite desigur, cu modurile de viață ale altor oameni, reuniunea la întoarcere cu vechi prieteni pe care-i cunoscuse cu un an în urmă, toate sunt experiențe prin care eroina poveștii, o fată timidă mai demult își incearcă și își găsește puterile, într-o călătorie de una singură și care s-a întins pe câțiva ani.

Asemeni unui cavaler, i se întâmplă să descalece într-o zi de august, într-un mirific orășel francez, trece prin sătuce liniștite si orășele medievale în drum spre Dijon. „Lungi zilele astea dar adorm cu zâmbetul pe buze.” Nimerește la gazde cum ar fi bunici care povestesc cum au luptat în război și par scene desprinse chiar din povești: „Într-o seară de sfârșit de august, undeva in Franța de azi, dar cu incursiuni in istoria războaielor mondiale.”

Întâlnirile cu oamenii sunt un câștig extraordinar, iar atunci cand ele sunt cu oameni cu care leagă prietenii strânse, e clar că ele devin marcante: „Povestim mult, despre călătorii și biciclete și fericire.” Libertate, realizare, oameni, distanțe lungi.” Happiness is only real when shared.”

Încercările unei astfel de călătorii sunt desigur multe, pe lângă prânzuri de vis în păduri sau parcuri, băi in lacuri, mări, și mure sălbatice sau mere culese de pe drum, pedalat pe drumuri de biciclete de-a lungul canalelor, admirat foci făcîndu siesta pe malul Atlanticului. De la pană de bicicletă, vânt sau ploi neprietenoase la unele frici, față în față fiind cu oameni străini, la care se cazează peste noapte, dar în care instinctul îi spune că nu prea poate avea încredere. „Nu cred că m-am gândit în vreo altă noapte la atâtea tehnici de aikido și de judo.”

Nenumăratele momente consemnate atât de artistic în jurnal construiesc un itinerar personal nemaipomenit, iar la un moment dat gazda la care se află îi dă ideea publicării jurnalului, lucru care doar câțiva ani mai târziu devine realitate. Și nu pot să nu mă gândesc, iată cum poate crește un tânăr într-un an ca alții în șapte, plecând în lumea largă și descoperind-o odată cu propriile puteri.

Autoarea se implică în prezent în proiecte de educație non-formală pentru tineri și copii și de un atelier de ceramică. Iar când are timp desenează și pedalează.