Ascultă Radio România Cluj Live

Vine muntele-n oraș, prin Transylvania Mountain Festival

Foto: Facebook Transylvania Mountain Festival

Iarna în munți poate fi un subiect de speriat pentru unii, o provocare tentantă pentru alții. De această dată, Iarna în munți este cea mai recentă carte a montaniardului Dinu Mititeanu, care se lansează luni, 20 noiembrie, în deschiderea festivalului montan Transylvania.

Vine muntele-n oraș, prin Transylvania Mountain Festival
Foto: Foto: Facebook Transylvania Mountain Festival

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 noiembrie 2023, 13:51

Iarna în munți poate fi un subiect de speriat pentru unii, o provocare tentantă pentru alții. De această dată, Iarna în munți este cea mai recentă carte a montaniardului Dinu Mititeanu, care se lansează luni, 20 noiembrie, în deschiderea festivalului montan Transylvania.

Ne ajută să ne facem o idee despre carte autorul însuși, iar despre miza întregului festival ne vorbește Diana Roșca:

Dinu Mititeanu: Vreau să spun că se pot face multe greșeli din lipsă de documentare și din lipsă de echipament și de cunoștințe despre munte.

Reporter: Și tocmai acest gol vine să-l umple noua carte a montaniardului Dinu Mititeanu, Iarna în munți, care se lansează astăzi în Festivalul Montan Transylvania, la Facultatea de Geografie, de la ora 20:00. Ne spune chiar autorul cui se adresează în primul și în primul rând această carte.

Dinu Mititeanu: Stau de vorbă cu toți cei care vor să meargă iarna pe munte și cu cei care merg iarna pe munte. Cei care vor să meargă acum au multe de învățat, dar și oameni cu experiență găsesc în carte lucruri care nu le știau sau care le știau altfel și să cugete, că poate mai bine cum e în carte decât cum le știau ei.

Reporter: Iată și un exemplu:

Dinu Mititeanu: Oameni care merg pe munte, știu, au văzut pe alții sau în poze că merg cu pioleți. Iarna iau un piolet, dar nu știu cum să-l folosească. Am întâlnit tineri pe munte, i-am întrebat: ce faci cu ăsta? Sunt vreo șase metode de a-l folosi în diverse situații. Nu știau niciuna. Spune-mi ce faci? Cum îl folosești când urci, când traversezi, când e o pantă abruptă, când e o pantă mai puțin abruptă, când e zăpad tare, când e zăpadă moale, dacă te împiedici în colțar sau n-ai colțar și aluneci la vale, cum te oprești? Asta e cel mai important lucru care trebuie să îl folosească cei care merg cu piolet pe munte: self arrest (cum să se oprească singur). Asta trebuie să exerseze sub ochii unui specialist de zeci de ori, până când și în vis ar putea să o execute. Deci ăsta e un exemplu. Și în carte sunt evidențiate aceste greșeli, pe categorii, cu exemple pozitive, negative, cu ce trebuia să facă respectivul ca să nu să întâmple acel accident, ce greșeală a făcut. Și i-am dat exemple de specialiști, mari specialiști, care au făcut niște greșeli de începători și mai ales când termină traseul, zice ”gata, l-am terminat”! Un munte l-ai terminat când ajuns înapoi acasă și în Himalaya, cele mai multe accidente-s la întoarcere, când, oarecum, omul se scoate din priză.

Reporter: Când nu mai ai ce învăța despre munte, când ai învățat totul? L-am întrebat pe autorul cărții Iarna în munți, o carte-inventar al greșelilor, lecțiilor și temelor care trebuie făcute înainte de a urca pe culmi.

Dinu Mititeanu: Niciodată, la orice vârstă. Eu și acum am 84 de ani și am umblat mult pe munte și nu numai că am umblat foarte mult pe multe, dar am citit foarte multe cărți despre munte și am de învățat și acuma. Deci învățarea nu se termină niciodată.

Reporter: Învățarea muntelui este, de fapt, miza Festivalului Montan Transylvania, spune Diana Roșca, unul dintre fondatori:

Diana Roșca: Sunt foarte multe de învățat, începând de la cum te pregătești pentru a merge pe munte, până la ceea ce poți face pe munte ca să protejezi natura. Da, toate aceste elemente se regăsesc prin activitățile promovate în cadrul festivalului, și anume partea de educație montană, cultură montană, partea vizuală, artistică – prin fotografie și film și desigur, atelierele practice prin care, pe diferite subiecte de interes, publicul intră în contact cu persoane avizate și pregătite în domeniu, care sunt chiar de profesii din mediul montan, precum ghizii montani, instructorii de diferite discipline sau arii sportive precum schi escaladă, speologie, alergare sau ciclism montan.

Reporter: Cât de bine se fac astăzi filmele cu și despre munte?

Diana Roșca: Unul dintre aspectele spectaculoase pe care festivalul le surprinde prin materialele prezentate, și anume video și foto, sunt chiar aceste filmulețe autentice realizate de alpiniști, de persoanele și sportivii de performanță care se deplasează în munte și realizează aceste filmulețe, care la noi în festival vin ca și scurtmetraje de aventură, documentare de film sau film montan, artistic dacă are și o poveste mai interesantă, gândită cu echipa în spate.

Reporter: Am rugat-o pe Diana Roșca să ne dea un exemplu de film despre munte, care poate șoca în sens pozitiv publicul.

Diana Roșca: Cred că în fiecare zi avem câte un material care are șoca și ar aduce o nouă perspectivă publicului. De exemplu, în seria de scurt-metraje, unul este de explorare și reiterează expediția în Antarctica a unui echipaj istoric, dar cu tehnologie nouă. Deci chiar recomand genul acesta de film pentru că o dată, îți aduce un plus să zic de cultură în domeniu și pe de altă parte, poți să vezi diferența dintre tehnologia utilizată mai demult, exploratorii și temerarii de fapt din domeniu versus ce se poate folosi acum. Și atunci ne dăm seama că deja tehnologia și echipamentele sportive ne permit să ne deplasăm în locuri în care altădată poate că nici nu visam sau era o provocare continuă.

Reporter: Începând de marți până duminică, inclusiv la Cinema Victoria, Festivalul Montan Transylvania își propune să o ducă pe cele mai înalte, spectaculoase culmi.

 

 

Anca Brășfălean

Foto: Facebook Transylvania Mountain Festival

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

Etichete:
Primăvara cuvintelor în primăvara culorilor
De prin Cluj luni, 31 martie 2025, 13:54

Primăvara cuvintelor în primăvara culorilor

După 365 de zile, #geamulcupoezie #liceulteoreticonisiforghibu organizează evenimentul „Primăvara cuvintelor în primăvara...

Primăvara cuvintelor în primăvara culorilor
MINDTHEGAP Trio aduce jazz-ul experimental în Cluj-Napoca!
De prin Cluj luni, 31 martie 2025, 11:18

MINDTHEGAP Trio aduce jazz-ul experimental în Cluj-Napoca!

Pe 2 aprilie 2025, trupa nou apărută pe scena jazz-ului românesc, MINDTHEGAP Trio va susține un concert special la Atelier Café, Cluj-Napoca,...

MINDTHEGAP Trio aduce jazz-ul experimental în Cluj-Napoca!
”Fii erou” – o nouă campanie de donare de sânge
De prin Cluj luni, 31 martie 2025, 10:03

”Fii erou” – o nouă campanie de donare de sânge

O nouă campanie de donare de sânge se desfășoară din 31 martie până în 4 aprilie la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca.   De...

”Fii erou” – o nouă campanie de donare de sânge
Zâmbiți, Smilemobil-ul vă dă întâlnire la BT Arena!
De prin Cluj vineri, 28 martie 2025, 16:26

Zâmbiți, Smilemobil-ul vă dă întâlnire la BT Arena!

În top 3 al problemelor de sănătate orală ale clujenilor, descoperite anul trecut cu ocazia evenimentului „Cu un zâmbet mai aproape de...

Zâmbiți, Smilemobil-ul vă dă întâlnire la BT Arena!
De prin Cluj joi, 27 martie 2025, 14:55

O lume de poveste surprinsă într-o expoziție de trenulețe și miniaturi | VIDEO

Scene miniaturale construite cu minuțiozitate, în care trenurile circulă pe sute de metrii de cale ferată, străbătând orașe sau sate sunt...

O lume de poveste surprinsă într-o expoziție de trenulețe și miniaturi | VIDEO
De prin Cluj joi, 27 martie 2025, 12:44

Unic în România – Centru pentru managementul durerii la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca funcționează, în fază de proiect-pilot, în premieră națională, un departament medical de gestionare a durerii,...

Unic în România – Centru pentru managementul durerii la Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 26 martie 2025, 10:20

Doar până în 31 martie se mai pot plăti impozitele cu reducere de 10%

Persoanele care își plătesc impozitele și taxele locale până în 31 martie beneficiază de o reducere de 10 la sută din cuantumul acestora....

Doar până în 31 martie se mai pot plăti impozitele cu reducere de 10%
De prin Cluj marți, 25 martie 2025, 12:34

Scufundări de mare adâncime în condiții dificile în cadrul taberei scafandrilor clujeni

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Mă bucur să constat că toate exercițiile la care au participat salvamontiștii clujeni în...

Scufundări de mare adâncime în condiții dificile în cadrul taberei scafandrilor clujeni