Aproximativ 200 de persoane vor fi duse la audieri de DIICOT
La nivel naţional, vor avea loc două sute de percheziţii şi peste două sute de persoane vor fi duse la audieri.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 23 noiembrie 2023, 11:49
Iniţiativa marchează un nou capitol în campania DIICOT, începută în 2018 sub denumirea „Ziua Z”, pentru prevenirea şi combaterea formelor grave de criminalitate:
DIICOT trage un puternic semnal de alarmă cu privire la riscurile crescute la care sunt expuși copiii în mediul online creșterea alarmantă a numărului de minori care, la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual, s-au fotografiat și filmat în ipostaze indecente și au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali, expunându-se unor acțiuni ulterioare de șantaj. În cazul traficului de persoane și de minori, în unele cazuri, DIICOT, cetățeni străini racolează persoane, inclusiv minore, profitând de starea de vulnerabilitate în care acestea se află deja. Procurorii precizează că minorii, dar și majorii, victimele traficului de persoane, cred în false promisiuni și ajung exploatați sexual, exploatați prin obligarea la practicarea cerșetoriei sau prin prestarea unor munci grele în beneficiul traficantului, de foarte multe ori măsurat în sume exorbitante.
DIICOT atrage atenția că în toate aceste situații, în care familia fie nu există, fie nu poate interveni ori se află în postura de agresor, este necesară, sub aspect preventiv, intervenția societății prin școală, instituții cu atribuții în zona protecției sociale sau religioase, vecini sau persoane din anturaj, prin denunțarea și raportarea oricărei posibile situații de trafic de persoane.
De la începutul anului, procurorii DIICOT au întocmit aproape 1.500 de rechizitorii, au încheiat 355 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au trimis în faţa instanţei peste 3.400 de persoane.
Diana Surdu/ RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.