Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – ”Interior zero” [AUDIO]

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului – ”Interior zero” [AUDIO]

Este romanul oamenilor cu fizic frumos și cu sufletele goale, care locuiesc într-un oraș rece și indiferent, au un serviciu pe care îl detestă, cu salarii care abia le ajung de la o lună la alta, înconjurați de șefi și colegi care îi consumă psihic. Unica scăpare e visul cel mare – să poată accesa un credit pe viață pentru un apartament mic, dar al lor, iar în tot acest răstimp, viața trece pe lângă ei, pentru că le este prea frică să-și hotărască singuri soarta. Este romanul unei interiorităţi și mulți se vor identifica și se vor regăsi în trăirile protagonistei.

Articol editat de cristina.rusu, 26 noiembrie 2023, 00:00 / actualizat: 26 noiembrie 2023, 9:42

Cristina este absolventă de Litere, obligată să se mulţumească cu o slujbă de asistentă la o mică firmă din Bucureşti. Muncește ca secretară, traducătoare, contabilă, om bun la toate, cu multe ore peste program, într-o firmă de construcții româno-spaniolă, tiranizată de o patroană abuzivă, imposibil de suportat și cu colegi de care nu o leagă nimic. Însă acesta este job-ul care-i permite să-şi plătească chiria, să îşi umple plasele la supermarket și să bea o bere în localuri la modă.

Viața ei privată e la fel de monotonă, cu parteneri care îi ascund relaţiile lor de lungă durată, plus câteva probleme de sănătate, frici, frustrări, temeri și multe aşteptări. Suferă de ridicolul simț al datoriei față de bunul mers al lucrurilor și asta îi consumă aproape toate resursele psihice și fizice.

În infinitul agitat de întâmplări şi nemulţumiri zilnice, mama reprezintă singură insula de normalitate, liniște și sprijin permanent. Plecată la muncă în Spania de mult timp, îi trimite Cristinei bani, o ajută moraliceşte, o însoţeşte în vizitele la doctor, o îndeamnă să părăsească România şi să îşi caute o viață mai bună alături de ea.

Ideea principală a acestui roman este dorinţa sau impresia că viaţa o să fie sau că este foarte uşoară, că lupta pentru supravieţuire, ce presupune compromisuri, mizerii înghiţite din necesitate, din absenţa alternativei, dispariţia timpului personal, a plăcerii şi a bucuriei de a fi, şi mai ales de a fi alături de ceilalţi, poate să înceteze pentru câteva clipe.

O altă temă importantă este cea a insului supravieţuitor, a minţii capabile să treacă peste toate întâmplările fără să obiecteze, personajul principal, ce opune o rezistenţă tăcută lumii, pe când înăuntru, întreaga lui lume interioară se scufundă.

Interior zero este un volum plin de realitate, de ratare, de absenţa unui scop şi a unui sens. Cititorul devine captivul vocii protagonistei, care îi va răsună multă vreme în gând după încetarea lecturii. Momentele de tensiune, scenele surprinzătoare, evenimentele aparent neinteresante sau puţin ciudate, toate îți vor rămâne în minte.

Farmecul acestei cărți este descoperirea, sub învelişul banalităţii cotidiene, a unei drame interioare dintre cele mai puternice. Peste tot suflă impresia inutilităţii, lipsei de sens, iar conflictul interior este cu atât mai marcant, cu cât personajul pare mai neajutorat, mai neînsemnat.

Titlul devine un simbol pentru rutină, pentru lucrurile pe care le faci pentru că trebuie făcute, pentru job-urile pe care le accepți pentru că ai facturi de plătit, pentru compromisuri pe care le faci pentru că n-ai încotro. Așa e Cristina. Se complace într-un mediu de muncă toxic, cu un serviciu pe care-l urăște, printre oameni care nu-s nimic mai mult decât niște oportuniști. Ea nu-i așa (sau cel puțin nu încă), doar că e păcat când te gândești cât de mulți fac asta zi de zi. Cât de mulți fac lucruri pe care le urăsc doar pentru a aparține unui grup, sau doar pentru a obține vreun câștig material.

Interior zero este romanul unei fiinţe mici, ce se chinuie să nu fie strivită şi reuşeşte să scape de fiecare dată cu mare greutate. Tonul dominant este cel al resemnării, al adaptării la toate, al amorțirii voinţei. E un roman jumătate candoare, jumătate frică, în care protagonista evită sistematic tandreţea, dar tânjeşte în acelaşi timp după iubirea măruntă, poate cea „adevărată”, care e doar o chestiune de respiraţie: pentru Cristina, iubirea e liniştea în care poți să auzi respiraţia celuilalt, dovada că viaţa nu e chiar atât de departe.

La final, vă prezint un citat, un gând al protagonistei, care pare să concluzioneze întreg romanul:

„Dacă m-aș pune în genunchi să cer ceva, dacă aș putea să fac asta sincer, să mă pun în genunchi să cer, aș cere atât: să fie ușor.”

Cartea o puteți găsi și împrumuta de la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, la Secția Împrumut Adulți și Artă, etaj 3, Sala de limba și literatura română.