Ascultă Radio România Cluj Live

Etnicii ucraineni din Maramureș vor sărbători Crăciunul pe rit vechi [AUDIO]

Obiceiurile de Crăciun în localitățile din Maramureș cu etnici ucraineni sunt respectate cu strictețe și sunt transmise din generaţie în generaţie.

Etnicii ucraineni din Maramureș vor sărbători Crăciunul pe rit vechi [AUDIO]

Articol editat de Andrei Cretoiu, 5 ianuarie 2024, 11:59 / actualizat: 10 ianuarie 2024, 16:15

Sărbătoarea începe din seara de ajun, când familiile se reunesc la o masă de post, denumită ‘Cina Sfântă’. Pe masă tradiția spune că trebuie să fie 12 feluri de mâncare de post, tot atâtea cât numărul apostolilor:

Igor Druleac:

După cum bine știți, în data de șapte ianuarie se sărbătorește la ucraineni pe rit vechi ziua de Crăciun, care este o bucurie foarte mare mai ales pentru copii. Abia așteaptă să meargă la colindat, să facă bradul.  

După un post lung, vine Ajunul de Crăciun, seară în care care după obiceiurile noastre  se servește numai mâncare de post, 12 feluri mâncare: ciulama de hribe, hribe prăjite, pește prăjit în ulei cu ceapă, sarmale de post, compot de prune, compot de mere, prune uscate, să nu uităm de fiertură de grâu cu miere, ”perohere” în limba ucrineană. Nu vă spun că în fiecare casă se găsesc şi fripturi și mâncăruri tradiționale, dar de prima dată se servește mâncare de post, 12 feluri,  după cei 12 apostoli și cele 12 luni ale anului.

Noi, de obicei în seara de Crăciun, înainte de a ne așeza la masă, dăm de mâncare la animale, le hrănim un pic mai bine față de celelalte zile pentru că este seara de Crăciun, seara nașterii Domnului nostru Isus Hristos.

Noi ucrainienii, sărbătorim 3 zile de de Crăciun. În ajunul Crăciunului vin copiii la colindat, abia așteaptă cu steaua. Le dau oamenii mere, pere, mai nou bănuţi. A doua zi umblă persoanele adulte, familiile merg una la alta să  colinde la prieteni, la neamuri  și în a treia zi se merge pentru pețit. Se merge și se întreabă: ”Ai otavă de vânzare?”, dacă răspunde cu da, înseamnă că la acea casă există o fată  și atunci se pețește. Așa a fost obiceiul.

Masa este pregătită în felul următor : se leagă cu lanțuri picioarele  de la masă pentru a arăta unitatea, întregirea familiei să fie și la anul. Tot așa cum sunt legate  picioarele de la masă, așa să fie și familia de unită. După aceea sub fața de masă se pune fân pentru a fi bogat anul viitor care vine, se pun semințe de de grâu, de floarea soarelui și după aceea se pun felurile de mâncare. Înainte de a începe să se mănânce, familia  spune o rugăciune să ne ajute D-zeu să trecem anul ăsta vechi și să intrăm cu bine în cel în Anul Nou. 

Din acest an guvernul ucrainean a luat decizia ca sărbătoarea Crăciunului să fie sărbătorită pe rit nou, după calendarul Gregorian. La Kiev s-a sărbătorit Crăciunul pe noua schimbare.

Despre această schimbare vorbește pr. Marius Lauruc, de la Biserica ortodoxă ucraineană din Sighet:

În cadrul comunității ucrainenilor din România au existat, există și vor exista mereu discuții legate de sărbătorirea Crăciunului după calendarul vechi sau după calendarul nou îndreptat. Suntem conștienți că ideal ar fi ca toți să sărbătorească Nașterea Domnului la aceeași dată, pe data de 25 decembrie, așa cum ea a fost sărbătorită din primele veacuri creștine. Acuma noi, preoții, știm cum s-a întâmplat cu divizarea aceasta datorată calendarului. 

Unele bisericii ortodoxe au acceptat calendarul revizuit, altele nu le-au acceptat, dar nu l-au respins. Au spus că va sosi timpul, momentul potrivit în care îl vor îl adopta. Același lucru îl spunem și noi. Suntem conștienți, ucrainenii din România, că va sosi și momentul în care și noi vom adopta probabil calendarul, calendarul îndreptat, calendarul nou. 

Însă pentru lucrul, trebuie să fie pregătiți toți credincioșii, să fie pregătit fiecare, individual. Să fie un lucru care se întâmplă benevol, nu un lucru care se întâmplă prin forță, prin impunere, fără să-i explici omului ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Acuma, fără niciun dubiu are legătură cu conflictul din Ucraina. Este bine pe de o parte, pentru că ei sărbătoresc Nașterea Domnului cu restul creștinătății. Însă cred că în această problemă și subliniez că este părerea mea personală – nu cred că ar fi trebuit să intervină organele de stat, ci ar fi trebuit să fie o decizie luată doar de conducerea bisericii din Ucraina, pe baza dorinței credincioșilor. 

Ucrainenii care trăiesc în orașe, fiind înconjurați de alte etnii, atunci când se sărbătorește Nașterea Domnului pe 25 decembrie, se simt oarecum izolați. Cei care trăiesc în comunități compacte, sate cu populație majoritar ucraineană, nu simt acest lucru, nu au acest sentiment apăsător în preajma sărbătorii Nașterii Domnului după calendarul nou. 

Probabil se va ajunge la adoptarea calendarului nou într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Toată lumea trebuie să știe că inclusiv străbunicii noștri sărbătoreau nașterea Domnului pe 25 decembrie. Aceasta este data pe care a stabilit-o biserica încă din primele veacuri pentru sărbătorirea praznicului Nașterii Domnului.

 

Liviu Șiman / Ioana Popovici

Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!

Ne găsiți și pe facebook și instagram!

”Maramureș – bucătărie fără frontiere” I AUDIO
Știri luni, 13 ianuarie 2025, 12:46

”Maramureș – bucătărie fără frontiere” I AUDIO

Este al treilea proiect de acest gen după ”Maramureș – GastroEtnoArt” și ”Simte gustul Maramureșului”. Un nou proiect gastronomic...

”Maramureș – bucătărie fără frontiere” I AUDIO
Bărbat găsit decedat în locuința cuprinsă de un incendiu
Știri joi, 9 ianuarie 2025, 10:49

Bărbat găsit decedat în locuința cuprinsă de un incendiu

Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit noaptea trecută la un incendiu care s-a produs la o casă pe strada Universității din...

Bărbat găsit decedat în locuința cuprinsă de un incendiu
Schi nocturn gratis pentru locuitorii din Borșa
Știri miercuri, 8 ianuarie 2025, 13:00

Schi nocturn gratis pentru locuitorii din Borșa

Locuitorii orașului Borșa au facilități gratuite pe telegondolă și pe pârtia olimpică de schi din oraș. Acest lucru se datorează...

Schi nocturn gratis pentru locuitorii din Borșa
Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit de ucrainenii din Maramureș
Știri marți, 7 ianuarie 2025, 10:50

Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit de ucrainenii din Maramureș

Obiceiurile de Crăciun în localitățile din Maramureș cu etnici ucraineni sunt respectate cu strictețe și sunt transmise din generație în...

Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit de ucrainenii din Maramureș
Știri luni, 6 ianuarie 2025, 11:19

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO

Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în urma unei altercații în apropierea mănăstirii din localitate.   Trei tineri au ajuns la spital cu...

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO
Știri vineri, 3 ianuarie 2025, 12:02

Amendați pentru activitate ilegală de tip off-road

Jandarmii montani aflați în patrulare în zona pârtiilor de schi de la Cavnic, Maramureș au amendat patru turiști pentru activități ilegale de...

Amendați pentru activitate ilegală de tip off-road
Știri vineri, 3 ianuarie 2025, 10:44

Câine accidentat pe pârtie

9 intervenții au avut doar joi, 2 ianuarie echipele Salvamont Maramureș pe domeniile schiabile din județ.   Salvamontiștii au intervenit la...

Câine accidentat pe pârtie
Știri miercuri, 1 ianuarie 2025, 00:00

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, în Maramureș [AUDIO]

Gata, am lăsat un an întreg în urmă! Trecerea de la vechiul an spre cel nou este însoţită la români de ritualuri care cuprind obiceiuri,...

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, în Maramureș [AUDIO]