Doi bărbaţi răniţi, în urma unei explozii într-un garaj
Pompierii din cadrul Detaşamentului Turda intervin în aceste momente pe strada Frăgărişte din municipiul Turda, unde s-a produs o explozie într-un garaj. Din primele date, a rezultat o singură victimă, un bărbat, care prezintă arsuri la nivelul membrelor inferioare. Potrivit informaţiilor primite din teren, explozia s-a produs la rezervorul de gaz al unui autoturism. Echipajele noastre asigură măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, acordând de asemenea prim-ajutor calificat victimei. Bărbatul este conştient, cooperant. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 11 ianuarie 2024, 15:43
Ulterior, ISU Cluj a revenit cu o precizare, conform căreia doi bărbaţi necesită îngrijiri medicale şi că vor fi duşi la spital.
Ambii prezintă arsuri la nivelul feţei şi a membrelor inferioare, fiind conştienţi şi cooperanţi, a mai menţionat ISU Cluj.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.