Beka Baciu: Fiecare reușită devine o poveste de inspirație pentru alții: De la suferință la speranță
Asta până când am participat la taberele de voluntariat. Dintr-odată era destul să aud în bucătărie numele UiPath că simțeam briza munților șoptindu-mi vorbe bune, iar glasul atât al copiilor, cât și al adulților din tabără se strecura spre mine, trăgându-mă înapoi. Înapoi la Crăiasa Munților, înapoi la atelierele zilnice, înapoi la jocurile neîncetate de macao alături de copiii pe care i-am avut alături de mine trei ani la rând. Copii alături de care am crescut, nu doar în numărul de centimetri pe care îi crește orice copil de la vârsta de 13 ani până la 17, ci în profunzime, creșterea interioară pe care la început nu o conștientizezi, dar care ușor- ușor devine parte a ființei tale. Lecțiile pe care le poți învăța numai ascultând zi de zi poveștile lor, ale tuturor, lecții despre familie, prieteni, încredere și succese, dar mai ales lecțiile despre frică, eșec, pericole și suferințe. Lecții care m-au făcut să zâmbesc și să râd în hohote, lecții care m-au făcut să-mi înghit nodul din gât și lecții care m-au făcut să mă ascund și să plâng în hohote. Lecții ieșite printre dinți de lapte și buze zâmbitoare sau din ochi înlăcrimați și voce tremurândă. Imaginea băiatului cu un suflet bun stând în picioare și ajutând lumea să se așeze la masă, aducând-le mâncarea si băutură tuturor și fiind ultimul care se așază la masă ca să fie sigur că toată lumea are ceva pus in farfurie devine chiar și pentru un tânăr preocupat de social-media și de cercul lui restrâns de prieteni o învățătură sau măcar un moment de autoreflecție. El cum de stă într-o casă construită ilegal la colțul Ferentarului? De ce fetiței care mereu luminează orice sala în care intră zâmbind i se umezesc ochii vorbind despre cât de recunoscătoare este pentru oportunitatea de a putea merge la școala din comuna ei, în timp ce colegii și cunoscuții mei se plâng de teorema lui Pitagora sau de vreo lectură primită? Atâtea povești într-un timp atât de scurt. Povești pe care le voi păstra cu mine pentru restul vieții, alături de numele copiilor, coordonatorilor locali, membrilor staff-ului și de fiecare suflet de om care a muncit pentru a organiza taberele. Taberele sunt doar o părticică, cea vizibilă și transformatoare a muncii depuse zilnic de către angajații UiPath Foundation. Însă această părticică este cea care are capacitatea de a te face să conștientizezi, cea creatoare de experiențe – părticica în care povestea fiecărui copil este auzită.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 ianuarie 2024, 12:27
Experiența taberelor mi-a schimbat complet modul în care vedeam lumea. Nu trăiam într-o bulă nici înainte, eram conștientă de realitatea prea multora și de realitatea prea puținora. Știam că străzile pe care pășeam nu se intersectau decât ca centura vreunui mare oraș cu o străduță de la marginea unui cartier periferic în care își duceau existența oameni precum copiii din tabără. Știam că pentru foarte mulți viața mea era intangibilă, ireală sau dintr-o secvență de film care sclipea prin vitrina unui magazin din ecranul unei plasme. Și știam că, în unele situații lumile noastre sunt doar la 30 de minute distanță cu mașina. Oricât de mult îmi reaminteam discrepanța dintre lumi, se făcea cumva că rămânea mereu problema altora, niciodată problema mea. „Nu te consuma prea tare Bek, până la urma nu ai ce să faci tu. Nu depinde de tine. Ghinionul lor.”
Și ascultam vocea aceasta la început exterioară care devine printr-o repetiție precaută una interioară.
Ascultam când lumea îmi spunea să mă feresc de copii rromi fiindcă sunt „periculoși” sau „necivilizați”. Ascultam când mă trăgea tata de mânecă să trecem pe cealaltă parte a străzii din cauza copilului fără dinți în gură, mânjit de murdărie pe față și pe haine care se apropria șchiopând de noi. Ascultam și când se făceau glume pe seama muncitorilor de pe stradă. Ascultam, dar stomacul mi se strângea când mă uitam la ei. „Sunt și ei oameni..” îmi șopteam printre dinți. „Bine, dar n-ai ce să le faci.” Mi se răspundea mereu.
Dar când cunoști copiii muncitorilor pe nume, când vezi fața curata a copilului fără dinți și după ce stai în brațele copilului rrom „periculos si necivilizat” devine inerent problema mea. Devine problema mea de fiecare dată când cunosc copiii pe nume și când stăm până târziu, discutând dramele familiei. Devine problema mea când stau la masa cu adolescenți de vârsta mea, râzând până mă doare burta sau când se face o glumă despre o poveste tragică prin care nu-mi doresc sa treacă nimeni, dar pe care ei au învățat să o accepte, chiar și glumind despre asta. Din gura lor se materializează în cuvinte adevărate tragedii. Din gura mea se materializează îngrijorări care par tragedii- stresul academic cel mai apăsător despre cum reușesc să intru la facultate la care vreau pălește în fața alegerii de a sta la școală sau a munci pe câmp pentru a-și întreține familia. Devine problema mea când aflu ca băiatul luminos si inteligent care ținea mâna sus pentru că avea mereu răspunsul la el, este același băiat care în urmă cu puțin timp, rușinat și bâlbâindu-se, cerșea la colțul străzii, având conștiința că, deocamdată, doar așa poate să își ajute frații. Când fetița cu părinți abuzivi te ia in brațe în timpul prânzului, complet pe neașteptate „doar pentru că vreau” devine problema mea. Copiii din tabără păreau cei mai fericiți oameni de pe planetă. Aveau o foame de trăi, o dorința arzătoare să învețe, să dăruiască, să împărtășească, să iubească…Copii cu o blândețe în ochi pe care mulți ar confunda-o cu naivitatea vârstei, dar care, având în vedere câte trăiseră reprezenta mult mai mult. O alegere. Copiii alegeau să fie buni. Erau buni în ciuda vieții pe care o duceau acasă.
Prea multe situații descoperite acolo mi-au arătat că este problema mea. De acum înainte va fi mereu problema mea. Este trist însă că, numai în urma poveștilor, a devenit problema mea. Numai după ce am văzut cu ochii mei, am realizat ce putem face pentru ei. „N-avem ce să le facem.” Ba avem. Și UiPath demonstrează cu încăpățânare asta.
Ce este UiPath Foundation?
UiPath Foundation este o organizație globală independentă, non-guvernamentală, non-profit, non-politică și non-religioasă cu sediul în România, înființată în ianuarie 2019. A început în România și India, concentrându-se pe zonele care au necesitat o intervenție imediată.. Principalul obiectiv este de a permite copiilor să aibă acces la o educație de înaltă calitate, oferindu-le nu numai nevoile de bază, cum ar fi servicii medicale, haine și papetărie, ci și acces la o educație de înaltă calitate. Copiii care primesc ajutor nu sunt singurii care beneficiază de ajutor; sprijinul oferit lor ajută și oamenii din jurul lor să lucreze împreună, permițând comunităților lor să facă schimbări semnificative.
De la decizia de a fi voluntar la devenirea unui om
Din momentul primei conferințe de instructaj pe zoom înaintea taberelor, văzând zâmbetele entuziasmate pe chipurile adulților în toată firea, nu poți simți decât entuziasmul unui copil așteptând excursia anuală cu școala. Emoții, frici, bucurii, așteptări – le poți citi pe toate pe fețele tuturor. Imaginele care îți vin în cap când te gândești la relațiile care se leagă între voluntari și participanți sunt întotdeauna din momentul reîntâlnirii și din cel al despărțirii. Momentul în care copiii care au mai fost în tabere ies din autocare și sar imediat în brățele voluntarilor, zâmbetele și câteodată lacrimile formându-se pe fețele tuturor- voluntari, copii, membri ai fundației…Etape complet diferite în viață, suferințe complet diferite, vârste diferite și, totuși în momentul acela, cu toții simt o ușurare, o bucurie. O emoție pe care nu pot să o exprim în cuvinte suficient de cuprinzătoare. Copiii nou veniți, stânjeniți si anxioși, traversând toată zona și toți voluntarii încercând să prindă cât mai multe informații înainte să înceapă tabără cu adevărat. Coordonatori locali, niște modele în viața, coborând și ei din autocare, luând-ne pe toți în brațe, șoptind vorbe de recunoștință printre căscături provocate de drumul lung. Pe tot parcursul taberei anumite relații se întăresc, iar altele de abia ce se formează. Dar când este timpul să ne luam la revedere, când știm că fiecare trebuie să se întoarcă la viața sa, ieșind din bula munților ce conțin emoțiile noastre, atunci apare conștientizarea că ești parte și datoria ta este să fii. Nu poți fi decât făcând, acționând și schimbând în bine.
Anual, când vine acest moment, încerc să îmi ocup cât timp mai am ajutând, făcând, cărând, apucând orice ca să îmi țin mintea ocupată până în ultimul moment. O parte din mine vrea sa rămână acolo, „adu ghiozdanele, nu uita apa, lasă cheile în ușa, am uitat bagajele, urcă scările” și tot așa. Fac orice doar să mai păcălesc câteva minute. Dar, inevitabilul vine, iar în tot haosul pe care mi- l creez de una singură mă apuca o mână de copil care mă trage înspre mulțime. Nu poți fi egoist, căci timpul nu are răbdare, vorba lui Marin Preda. Ca la început, sunt copiii care se îmbrățișează între ei, îmbrățișează voluntarii sau voluntarii se îmbrățișează între ei. Zâmbete, lacrimi, șoapte de recunoștință și vorbe…,,la revedere” spus parcă în șoaptă să nu audă nimeni, să nu afle nimeni, sa nu se concretizeze ceea ce știm cu toții – că totul are o finalitate. Mâna copilului îmi scapă dintr-odată din strânsoare. Se urca în autocar, cărându-și singur ghiozdanul acum, făcându-ne cu mâna. Și pleacă. A plecat ultimul autocar, cărând ultimii copii ducându-i acasă, înapoi la viețile lor, iar noi înapoi la ale noastre. Si atunci mă lovește și mai tare. Când nu mai am nimic de făcut, atunci îmi arăt vulnerabilitatea. Numai atunci îmi dau voie sa plâng. Puterea incredibilă de care voluntarii dau dovadă zi de zi prin dăruirea, bunătatea și abilitățile lor mi- a devenit lecție din prima experiență și mă face să fiu parte din picătura de bine pe care am descoperit-o și pe care o multiplic vorbind despre ea, în speranța că, făcându-i cunoscuți pe cei care, ca și mine, l-au refuzat pe ,, nu am ce să fac”, fac în fiecare zi măcar un copil să zâmbească.
Așadar, crezând ca e mai potrivit ca răspunsurile să vină organizat, din partea echipei ca să putem contextualiza situația, am stat de vorba cu patru dintre membrii echipei UiPath pentru a putea înțelege mai aprofundat problema:
Ce diferențiază UiPath Foundation de celelalte ONG-uri?
“UiPath Foundation se diferențiază de alte ONG-uri cu o misiune similară prin integrarea tehnologiei în procesul educațional pentru copii din familii sărace, cu intervenții educaționale personalizate pe termen lung. Utilizarea platformelor digitale și a automatizării ajută la depășirea barierelor obișnuite, permițând accesul la educație în zone geografice și medii socioeconomice diverse. Pentru a ne asigura că viziunea noastră poate fi implementată eficient, echipăm fiecare copil din programele noastre cu infrastructura necesară: tablete și cartelă cu conexiune la internet, soluții de sprijin tehnic la distanță și management al conținutului adecvat vârstei. Ne mai diferențiază și certificarea globală de child safeguarding (siguranța și protejarea copiilor). Aceste principii sunt implementate în toate procesele noastre offline și online, de la cum facilităm cele mai bune contexte de interacțiune între copii și adulți (echipă, voluntari, parteneri educaționali) la cum comunicăm despre situațiile de viață ale copiilor, fără a-i expune în contexte în care demnitatea lor poate fi afectată. În plus, cred că ne diferențiază și efortul constant de a optimiza intervențiile noastre educaționale în așa fel încât să țină pasul cu realitățile copiilor și cu modul în care evoluează lumea din jurul nostru. Un alt aspect care ne diferențiază e că abordăm pe lângă nevoia de acces la educație pentru copii și nevoile din ecosistemul educațional din care aceștia fac parte. Astfel, lucrăm cu școlile și profesorii din comunitățile în care intervenim pentru a-i ajuta să facă față mai bine la provocările cu care se confruntă.” ne spune Echipa UiPath.
Care este impactul produs în societatea românească ?
,,Prin inițiativele noastre, contribuim la reducerea decalajelor în educație și la pregătirea copiilor pentru viitor, echipându-i cu abilitățile de care aceștia au nevoie pentru era digitală. Impactul se manifestă prin creșterea nivelului de alfabetizare digitală, îmbunătățirea performanțelor școlare și dezvoltarea abilităților necesare pentru viitor. Astfel nu le oferim doar acces la educație, ci și deschidem noi orizonturi pentru copiii și tinerii cu potențial – căci filosofia noastră este următoarea: potențialul există în fiecare copil și tânăr, însă nu toți au parte de oportunitățile potrivite.” Din 2019, de la înființare, fundația a ajutat un număr de peste 50.000 de copii din familii vulnerabile prin toate programele pe care le implementează și a dezvoltat câteva resurse gratuite care nu sunt accesibile doar copiilor din program, ci tuturor copiilor din România, cum ar fi prima platformă de evaluare standardizată a competențelor digitale pentru copii de la 7 la 18 ani și aplicația de citit NABU în România, al cărui partener fondator sunt.
Cum știți voi că faceți o treabă bună?
,,Monitorizarea constantă a participării în programe, evaluarea performanțelor școlare și colectarea feedback-ului din partea copiilor și tinerilor, părinților și profesorilor sunt instrumente esențiale pentru evaluarea eficacității programelor.” Dacă acestea sunt rezultate pe care Fundația le înregistrează la nivel general, la nivel individual, ei cred că: ,,Fiecare membru al echipei contribuie la facilitarea și implementarea programelor educaționale. Iar munca fiecăruia dintre noi arată diferit: anumiți colegi interacționează direct la firul ierbii cu copiii și părinții acestora, alții dezvoltă și implementează procese interne prin care ne putem asigura că experiența copiilor este cea mai bună. Munca fiecărui membru al echipei noastre arată diferit, dar nu pierdem niciodată din vedere că tot ce facem este pentru copii. Satisfacția fiecăruia dintre noi provine din observarea directă a schimbărilor pozitive în viețile copiilor și din ale comunităților în care activăm. Pentru fiecare dintre noi este un moment de bucurie atunci când avem ocazia să ne întâlnim cu copiii și să vedem cât de mult aceștia s-au transformat.”
Spre un viitor luminos.
Toate acestea alcătuiesc o mică parte din toate eforturile pe care le depun membrii UiPath zilnic. UiPath Foundation, cu multă muncă, nopți nedormite, lacrimi vărsate si zâmbete luminând, a reușit să schimbe nu doar sistemul de învățământ și viețile oamenilor, ci și inimile tuturor. Au reușit să construiască un viitor mai luminos, solidar și dedicat vieții și vor rămâne mereu un exemplu de putere colectivă a unor oameni cu adevărat buni. Prin programe, tabere și meetinguri au transformat suferința în speranța și ne-au arătat că împreună putem construi un viitor mai luminos. Au construit un viitor în care fiecare individ să simtă că poate face o diferență semnificativă.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
