Ce mai citim: recomandarea traducătorului
Cartea a stat la baza filmului omonim din 1973, Turkish Delight, nominalizat la Oscar.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 18 februarie 2024, 00:00 / actualizat: 18 februarie 2024, 8:58
Ni se prezintă relația pasională dintre un student la Arte Plastice și roșcata plină de vino-ncoace pe care o întâlnește când face autostopul, iar scenele de sex sunt descrise atât de firesc, că nu te ia râsul și nici nu ți se înroșesc urechile – lucru rar și o performanță literară în sine. Dar nu este vorba numai de erotism. El încearcă să o înțeleagă pe Ea, iar asta se întâmplă când îi cunoaște părinții și află ce fel de copilărie a avut. Iată un fragment:
„Orice mamă e o mamă vitregă pentru fata ei.” Atunci mi-a trecut dintr-odată prin minte ce mi-a zis Olga (…), când era copil începutul de la Albă-ca-Zăpada o impresionase teribil. Și că maică-sa n-a vrut niciodată să-i citească povestea asta, pentru că i se părea îngrozitoare, dar taică-său, da. Regina care se uita la zăpadă pe fereastra cu un toc negru din lemn de abanos. Că s-a înțepat la deget într-un ac și, când se uita la sânge, a zis: „De-aș avea un copilaș alb ca zăpada, roșu ca sângele și negru ca abanosul.” Negru, alb și roșu. Culorile astea i se întipăriseră în minte aidoma spaimei din poveste. Și mi-am dat brusc seama de ce nu voia să i-o citească maică-sa, fără să conștientizeze, pentru că povestea o punea în fața unei oglinzi, nu numai a celei cu cea mai frumoasă din țară, dar și cea a mărului otrăvit, pe care îl pregătise deja pentru fata ei vitregă. (…) Și acum îmi dau seama că dintotdeauna a fost prea târziu. Acum știu că nu mai e cu putință ca bucata aia otrăvită să-i iasă din gât și ea să se scoale în capul oaselor, întrebând: „Unde sunt?” Și că eu nu voi fi niciodată prințul care o să-i spună: „Ești la mine. Te iubesc, mai mult decât orice altceva pe lumea asta.”
Un alt fragment, reprezentativ pentru atitudinea iconoclastă a autorului:
Puțin mai târziu am văzut-o pe regină cum traversa grădinile, oprindu-se să-și tragă sufletul lângă iaz, de părea să facă cu mâna la pelicanii de pe insuliță. Și zău dacă n-am crezut că și ei i-au făcut semn din cap înapoi, clătinând din sacii ăia de aspirator din dotare. Poate și pentru că maiestatea sa iar purta pe cap ceva extravagant, cu pene. Li s-o fi părut că au de-a face cu o seamănă de-a lor. Și apoi a luat-o înspre noi. Olga stătea lângă mine ca o statuie de la prora unui vas, cu trei sferturi din sâni puși ca pe tavă pe corsajul rochiei. Dar, când cortegiul de furnici negre cu regina lor cu tot s-a apropiat de noi, a făcut un ocol larg. Mai târziu, pe terasă, (…) a venit la mine un maestru de ceremonii scund, zelos și cu un aer de inchizitor. Mi-a aruncat o privire disprețuitoare și mi-a zis: „Înțelegeți că în aceste circumstanțe nu puteam să vă prezentăm maiestății sale.” Când am ridicat uimit din sprâncene, a adăugat pe șoptite: „Ținuta doamnei care este în compania dumneavoastră întrece orice limită.”
Dacă de-acum înainte de câte ori vedeți un pelican o să vă gândiți la un aspirator, Jan Wolkers este de vină.
Deci, în caz că sunteți în căutarea unei lecturi de sezon, dar nu ceva dulceag sau previzibil, ci mai degrabă ceva care să vă dea palpitații, ca un thriller bun, și cu puțin umor, ați dat exact peste ce vă trebuie. Romanul Unora le plac roșcatele se găsește pe site-ul editurii Casa Cărții de Știință și în librăriile Cărturești, printre altele. Ca bonus, după lectură, puteți să vizionați toate filmele pomenite în carte. Veți rămâne cu niște replici pe cinste.
Oana Marin, traducătoarea romanului Unora le plac roșcatele, de Jan Wolkers, Casa cărții de știință, 2023
