Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri
Cei doi frați, în vârstă de 1 an, respectiv 2 ani, au fost salvați de pompierii orădeni, după ce au rămas blocați în autoturismul din care mama lor ieșise doar pentru câteva minute.
Articol editat de cristina.rusu, 26 martie 2024, 11:10
Sesizarea privind incidentul a fost făcută, prin Sistemul Unic 112, luni, 25 martie, chiar de mama micuților, aceasta solicitând intervenția echipajelor specializate, pe strada Nicolae Jiga din Oradea, pentru salvarea copiilor rămași captivi în mașină.
Femeia ieșise din autoturism, pentru a cumpăra medicamente, uitând cheile în interior, răstimp în care copiii se jucaseră, blocând accidental portierele.
Pentru salvarea micuților, au fost mobilizați în cel mai scurt timp, pompierii Detașamentului 1 Oradea, care au utilizat accesoriile din dotarea autospecialei de descarcerare, au spart cu grijă geamul din dreapta față, reușind să deblocheze autoturismul și să-i redea, în siguranță, pe cei doi copii, mamei.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.