Simona Halep a revenit în clasamentul WTA
Simona Halep a revenit în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, la şapte luni de la ultima sa apariţie în ierarhie.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 aprilie 2024, 12:44
În acest moment, Halep ocupă locul 1.143, datorită celor 10 puncte primite pentru participarea la turneul de la Miami, acolo unde a fost învinsă în primul tur.
Tot în ierarhia mondială, Sorana Cîrstea a coborât cinci locuri faţă de acum două săptămâni şi se află pe locul 29.
Ana Bogdan staţionează pe 66, iar Jaqueline Cristian a coborât un loc şi se află pe 83.
Irina Begu a reuşit un salt de 11 locuri după ce a jucat finala turneului de la Antalya, urcând acum pe 115.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.