Primele semne ale deficitului de calciu
Astăzi vorbim despre calciu, un mineral extrem de important pentru organismul nostru.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 iunie 2024, 06:00
Un mineral extrem de important și vital pentru organismul nostru. Avem nevoie de el în cantități suficiente deoarece organismal nu știe să îl producă, însă îl pierdem zilnic prin piele, unghii, păr, transpirație, urină și fecale.
Când nu aducem în organism calciul de care avem nevoie, acesta este preluat din oase, iar în timp acestea devin din ce în ce mai slabe și se pot rupe.
Calciul reprezintă aproximativ 2% din masă corporală și se depozitează în proporție de 99% în sistemul osos și în dinți. Oasele au în componentă aproximativ un kilogram de calciu.
Deși calciu are o pondere mai mare în oase și dinți, îl regăsim în mai multe organe și sisteme din organism, contribuind la bună funcționar a acestora.
• Este esențial pentru sănătatea danturii și a oaselor având un rol important de susținere în structura scheletică;
• Ajută sistemul nervos central să funcționeze optim;
• Întărește sistemul imunitar;
• Influențează startea de sănătate a unghiilor, părului, pielii, dar și aspectul acestora;
• Contribuie la reglarea bătăilor inimii, având rol important în funcționarea optimă a miocardului și reglează presiunea arterială;
• Ajută mușchii să răspundă comenzilor date de către nervi;
• Are un rol important în coagularea sângelui;
• Este responsabil de activitatea unor enzime;
• Contribuie la absorbția în organism a nutrienților și în transportul acestora către organe;
• Responsabil de funcționarea sistemului endocrin, influențând creșterea sau scăderea nivelului unor hormoni.
Fără calciu nu am putea respira, pancreasul nu ar echilibra glicemia și nici sistemul nervos tensiunea arterială.
Conform unor cercetări, calciul poate influență greutatea corporală, deoarece determină arderea mai mare a grăsimilor, micșorând astfel cantiatea de grăsime depozitată.
Conform unui studiu, dacă femeile nu au un aport suficient de calciu și vitamina D, hormonii care reglează calciul în organism, reacționează negativ cu estrogenul și progesteronul, declanșând astfel sindromul premenstrual.
Carența de calciu, care este uneori responsabilă pentru apariția osteoporozei, cataractei și rahitismului, poate fi depistată de la primele semne.
Primele simptome ale deficitului de calciu sunt starea de oboseală generală, asociată cu irascibilitate și dificultate în controlul emoțiilor.
În faza a doua apare insomnia, scade capacitatea de efort, forța musculară este diminuată, apar cârcei (crampe musculare) iar oboseala se instaleaza mult mai repede.
Când devine cronică, lipsa calciului are efecte mai grave, cum ar fi: gingiile slăbesc, dantura se cariază mai repede, oasele pierd din densitate devenind mai fragile și apare osteoporoza, apare hipertensiunea, predispoziții spre afecțiuni renale dar și spre anumite forme de cancer.
Alte efecte ale deficitului de calciu: tulburări de ritm cardiac și palpitații; senzația de amorțeală; dureri de cap, pierderi de memorie și stări de leșin.
Următoarele grupuri sunt printre cele mai susceptibile de a avea nevoie de calciu suplimentar:
• Femeile aflate în postmenopauză
• Femeile însărcinate
• Sportivii
Asimilarea calciului depinde în primul rând de vitamina D prezența în organism care se sintetizează prin expunerea la soare. De asemenea, vitamina D este o vitamină liposolubilă, iar ea se asimilează doar în prezența grăsimilor sănătoase. Alte minerale și vitamine necesare pentru fixarea calciului în organism sunt: magneziu, fier, zinc, vitaminele A și E.
Există și o categorie de alimente și băuturi care împiedică absorbția calciului în organism. Acestea sunt: cafeina, consumul excesiv de sare, produse de carmangerie, alcool, unele medicamente.
Cele mai sigure și bune surse de calciu sunt cele vegetale. De mici ni se spune să mâncăm lapte pentru calciu, dar studiile dovedesc altceva. Însă despre acest subiect o să vorbim în săptămânile următoare.
Sunt Isabela Tizu, tehnician nutriționist și antrenor wellness și ne vedem săptămâna viitoare cu noi informații!
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.