Bihor: 3.881 candidaţi s-au înscris la examenul de bacalaureat
Sesiunea iunie - iulie 2024 a examenului național de bacalaureat începe luni, 1 iulie.
Articol editat de cristina.rusu, 28 iunie 2024, 13:48
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, din totalul celor înscrişi, 3.474 candidați provin din promoţia 2023-2024, iar 407 candidați sunt din promoţiile anterioare.
Etapa de înscriere a avut loc în perioada 03 – 07 iunie 2024, iar evaluarea competențelor lingvistice și digitale în perioada 17-27 iunie 2024.
13 centre de examen și unul zonal de evaluare
Probele scrise se vor desfășura în 13 de centre de examen: Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea, Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” Oradea, Liceul Teologic Romano-Catolic ”Szent Laszlo” Oradea, Liceul Teoretic „Petofi Sandor” Săcueni, Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei, Liceul Teoretic „Horvath Janos” Marghita, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd, Colegiul Național „Teodor Neș” Salonta, Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, iar pentru evaluarea lucrărilor s-a organizat un centru zonal de evaluare cu două subcomisii.
În condiții speciale
23 de candidați vor susține examenul în condiții speciale conform reglementărilor în vigoare, în conformitate cu prevederile Procedurii nr. 31816/25. 10.2023 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare, a spus inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Probe scrise
Probele scrise sunt programate în săptămâna 01– 05 iulie, după următorul calendar:
1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa în data de 8 iulie 2024 până la ora 12,00, iar contestațiille se vor depune în aceeași zi în intervalul orar 12,00 – 18,00.
În perioada 09 – 11 iulie 2024 se vor rezolva contestațiile.
Anonimizat
Rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), a mai precizat Negruțiu.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale se vor afișa pe data de 12 iulie 2024.
Reguli
Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru.
La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate, în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Potrivit metodologiei de examen, candidații care încalcă regulile menționate sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit/ au transmis sau nu materialele interzise
Încălcarea regulilor menționate mai sus va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
În situații obiective, neimputabile candidatului, în care se decide anularea/rescrierea lucrării în centrul de examen, timpul destinat redactării lucrării scrise se poate prelungi, cu cel mult 1 oră,
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este cinci, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin șase.
În sesiunile anului 2024, activitățile din cadrul examenului național de bacalaureat se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.