Tronsonul feroviar Cluj-Napoca – Aghireş se va închide total
Măsura a fost dispusă pentru desfăşurarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii pe întregul traseu, în lungime de peste 30 kilometri.
Articol editat de Camelia Velțan, 29 iunie 2024, 08:31
Tronsonul feroviar Cluj-Napoca – Aghireş se va închide total în perioada 1 iulie 2024 – 30 aprilie 2026.
Este vorba despre lotul 1 al obiectivului ”Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”
Serviciul public de transport călători în perioada lucrărilor de modernizare a căii ferate va fi asigurat cu autocare, care vor înlocui trenurile în perioada respectivă.
Lucrările de electrificare şi reabilitare a căii ferate pe tronsonul feroviar Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria sunt finanţate din PNRR şi au termen estimat de finalizare anul 2026.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.