Ascultă Radio România Cluj Live

Sfaturi pentru o vacanţă economică de la un travel blogger

Oricât ne displace să ne gândim la bani în vacanţă, ţinerea sub control a cheltuielilor ne va scuti de câteva regrete şi neplăceri ulterioare.

Sfaturi pentru o vacanţă economică de la un travel blogger
Foto: Foto: Oleksandr Pidvalnyi/Pexels

Articol editat de cristina.rusu, 12 iulie 2024, 14:00

A venit vacanţa; hai, nu cu trenul din Franţa, pentru că dacă ne gândim la călătorii cu buget redus, nu de pe Coasta de Azur ar trebui să începem.

 

Destinaţia este însă numai unul din factori.

La ce altceva e indicat să fim atenţi ne spune travel bloggerul Radu Alexa:

Andrea Nagy: Cel mai bun sfat – pe care l-am citit peste tot – este ca omul să-şi planifice întregul buget dinainte. Tu faci asta?

 

Radu Alexa: Alături de buget trebuie să planific exact durata vacanţei, modalitatea de călătorie, posibilităţile de cazare, bugetul zilnic pentru mâncare. Dar ştii vorba aceea: socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Andrea Nagy: Ce putem face să reducem socoteala din târg?

 

Radu Alexa: Eu îmi planific vacanţele cu cel puţin 6 luni înainte. Şi deja bugetul încep să-l acopăr, achiziţionând biletele de avion cu 2-3 luni înainte, la un preţ avantajos.

După ce am luat biletele de avion încep să caut cazări şi tot aşa, până la data călătoriei cazarea e achitată, astfel că povara călătoriei după aceea nu va fi chiar aşa de mare.

Andrea Nagy: Nu-ţi place stilul american, să mergi în vacanţă şi pe urmă să ai credit câteva luni.

 

Radu Alexa: Doar dacă apare ceva neprevăzut, un concert sau un eveniment sportiv.

Legat de cazare, în ultima perioadă am început să caut hosteluri sau apartamente închiriate de la persoane fizice. Şi mai am un şiretlic: caut o opţiune pe platformele de cazare, văd ce preţ are, apoi contactez direct proprietatea şi obţin 10-15% reducere.

Platformele prin care poţi să-ţi rezervi cazare au şi ele comisioanele lor care se aplică peste tariful de cazare; ori tu dacă ai contactat direct proprietatea, ai deja un preţ redus (plus mai poţi negocia în funcţie de farmecul personal).

Andrea Nagy: Cu mâncarea ce faci?

 

Radu Alexa: Folosesc Google şi citesc recenzii, iar la fiecare recenzie ai şi preţul plătit pe o persoană la acea locaţie.

Aleg tot timpul locaţiile care au 3-4 mii de recenzii, pentru că reflectă mai bine realitatea.

Andrea Nagy: Cât de tentat eşti să-ţi umpli bagajul cu suveniruri?

 

Radu Alexa: Acum 10 ani eram clientul perfect pentru suveniruri. În ultima perioadă am constatat însă că şi cei cărora le aducem le acordă atenţie doar 5-10 minute, astfel că am renunţat la ele.

Trebuie să fii atent, pentru că în toate zonele turistice, orice ai întreba apare ca fiind la ofertă. Ceea ce e destul de dubios, adică nimic nu are un preţ fix, toate sunt negociabile.

Asta înseamnă că din start produsul a fost supraevaluat: el valorează poate 1 leu, dar ţie încearcă să ţi-l vândă cu 10; iar când negociezi la 5 lei, ai senzaţia că ţi s-a făcut reducere, când de fapt ai fost păcălit.

Dacă totuşi îţi doreşti un suvenir, să eviţi să iei din zonele turistice aglomerate, pentru că acelaşi suvenir îl găseşti în zone mai retrase la un preţ de trei ori mai mic.

Andrea Nagy: Cât de mare e de obicei discrepanţa dintre socoteala de acasă şi cea din târg?

 

Radu Alexa: Dacă te interesezi din timp, citeşti comentariile altora pe internet, atunci nu e foarte mare. Dar ideea e să te ocupi din timp, nu să te bazezi doar pe sfatul unui prieten.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO
Recomandari joi, 17 aprilie 2025, 00:00

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO

Sărbătorile pascale sunt un prilej de bucurie, dar și un moment în care mesele îmbelșugate pot pune la încercare echilibrul alimentar.  ...

Tradiții cu bun gust – meniu sănătos pentru masa de Paște | AUDIO
Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim
Recomandari vineri, 11 aprilie 2025, 00:00

Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim

Astăzi este sărbătoare mare pentru creștinii ortodocşi şi greco-catolici. Este Duminica Floriilor, moment ce aminteşte de intrarea...

Duminica Floriilor – intrarea Domnului în Ierusalim
GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre
Recomandari marți, 8 aprilie 2025, 16:17

GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre

Caravana Gaudeamus Radio România poposește în Piața Unirii din Cluj între 9 și 13 aprilie. Lansări de carte, întâlniri cu scriitori,...

GAUDEAMUS CLUJ 2025: Recomandările noastre
Povestiri cosmice – Luna
Recomandari sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

Povestiri cosmice – Luna

Astăzi, ne îndreptăm privirile spre cel mai apropiat vecin cosmic al nostru, Luna: obiectul ceresc cel mai observat si fotografiat. De-a lungul...

Povestiri cosmice – Luna
Recomandari vineri, 4 aprilie 2025, 17:42

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Recomandari marți, 1 aprilie 2025, 12:24

Tot ce trebuie să ştim despre ETA, autorizaţia necesară pentru a călători în Regatul Unit

Începând cu 2 aprilie 2025, cei care doresc să călătorească în Regatul Unit au de îndeplinit un pas birocratic suplimentar. Indiferent dacă...

Tot ce trebuie să ştim despre ETA, autorizaţia necesară pentru a călători în Regatul Unit
Recomandari joi, 27 martie 2025, 16:11

Aplauze pentru Teatru, de ziua Sa!

Tineri înarmați cu baloane, zâmbete și voie bună așteptau de dimineață pe esplanada Teatrului Național, gata să-i întâmpine pe cei mici...

Aplauze pentru Teatru, de ziua Sa!
Recomandari marți, 25 martie 2025, 11:11

Buna Vestire – cea mai importantă veste din istorie!

Buna Vestire, taina mai presus de taină, este considerată de către creştini, drept cea mai importantă veste din istorie: începutul mântuirii...

Buna Vestire – cea mai importantă veste din istorie!