Prima pagină » Reportaje » De la Cluj în Germania: două studente traversează pe jos Europa pentru o cauză bună

De la Cluj în Germania: două studente traversează pe jos Europa pentru o cauză bună

Kiki şi Felicitas, două studente din Germania, plănuiesc să se întoarcă pe jos până în Misery.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 14 iulie 2024, 00:00

Clujul le-a fost bază şi cămin în ultimii 6 ani, cât timp au fost studente la Facultatea de Medicină. Acum că au absolvit, tare greu le mai vine să plece şi să-şi lase în urmă prietenii, de aceea s-au gândit să extindă puţin despărţirea şi în acelaşi timp să facă şi un bine.

Kiki şi Felicitas, două studente din Germania, plănuiesc să se întoarcă pe jos până în Misery, o localitate aflată exact între oraşele din care provin cele două fete. Drumul lor este şi un dar pentru România, pentru că vor strânge donaţii pentru Caravana cu medici.

Andrea Nagy: Am mai întâlnit studenţi la medicină din Tunisia şi Maroc, dar niciodată din Germania. De ce aţi ales România?

Kiki: În Germania e cam greu să intri la facultate, timpul de aşteptare e foarte lung. Îl puteai reduce parcurgând nişte stagii de internship, dar treaba aceasta s-a anulat. Contează mult şi notele din liceu: iar noi nu ne-am descurcat rău la învăţătură, dar nici foarte bune nu am fost.

Andrea Nagy: E o autoevaluare aspră pe care ţi-o faci.

Kiki: E un număr clar, nu ai cum să te contrazici cu aşa ceva. Nu am încercat niciodată să ne găsim scuze: ne-a plăcut liceul, ne-a plăcut să ne distrăm, să ne facem prieteni; am mai şi studiat, dar nu am umblat după cele mai bune note. Aşa că ne-am ales cu o diplomă bună, dar nu excelentă. Ceea ce ne-a adus aici, un lucru de care nu ne pare rău.

Felicitas: Eu am mai avut şi alte opţiuni, dar am ales România pentru că ştiam deja pe cineva care era aici la medicină şi mă gândeam că îmi va fi mai uşor.

Andrea Nagy: V-aţi cazat în cămin studenţesc?

Kiki: Nu am stat în Haşdeu, pentru că locurile de acolo sunt rezervate pentru studenţii români şi pentru studenţii Erasmus, care vin doar pentru un semestru. Apoi camerele erau pentru 5 persoane, ceea ce nu ne-a încântat. Am stat în chirie împreună cu alţi studenţi, ne-am găsit colegi de apartament pe Facebook.

Andrea Nagy: A fost stresant pentru voi să fiţi atât de departe de familie, de elementele culturale pe care le cunoşteaţi?

Kiki: Nu, pentru că amândouă am mai fost în străinătate pe perioade lungi. Şi până la urmă Germania nu e la capătul lumii, ne despart doar 2 ore de zbor. Apoi, pentru că familia e atât de departe, prietenii devin repede foarte apropiaţi. E mai greu să plecăm acum, pentru că avem aici un cerc de cunoştinţe.

Andrea Nagy: Care a fost cel mai ciudat lucru pentru voi când aţi venit aici?

Kiki: Faptul că unele lucruri sunt atât de încărcate birocratic. Toate acele hârtii, ştampile, semnături, apoi faptul că e câte-un birou care e deschis pentru 2 ore, dar când te duci acolo, nu e nimeni. Aceeaşi treabă o mai observăm şi în Germania, în fond suntem numiţi ţara birocraţiei; dar dacă eşti străin undeva, resimţi parcă mai intens aceste lucruri.

Pregătiri

Andrea Nagy: Aţi stabilit deja cu ce bagaj veţi merge?

Felicitas: Încercăm să rămânem sub 15 kg; ceea ce e tot mult, dar mă gândesc că trebuie să luăm o cantitate serioasă de apă.

Kiki: Şi trebuie să luăm cafea. Avem apoi un cort şi doi saci de dormit. Vom cumpăra nişte geci cu pene, care se pot folosi ca perne. Şi în rest două tricouri, două perechi de pantaloni etc.

Andrea Nagy: Deci nu veţi căuta cazare, veţi dormi doar afară?

Kiki: Încercăm. Bine, dacă plouă atunci probabil că ne mai răzgândim, dar am prefera să rămânem afară cât mai mult.

Andrea Nagy: Am luat-o prea înainte şi încă nu v-am întrebat de ce faceţi asta, de ce vreţi să mergeţi pe jos până acasă.

Kiki: Ne place să facem hiking, am mai făcut şi altădată. Laolaltă cu faptul că acum la final de facultate ne e greu să ne despărţim de prietenii de aici, cumva ideile s-au coagulat. E drept că atunci când a apărut ideea, a fost influenţată de schnaps!

Andrea Nagy: Se spune că atunci când îţi vine câte o idee sub influenţa alcoolului, e bine să te ţii de ea, că poate aşa vei învăţa să-ţi ţii gura data viitoare.

Kiki: Am încercat să dăm substanţă ideii: dacă tot vom merge pe jos, să folosim ocazia ca să strângem bani pentru o cauză bună, să lăsăm în dar ceva României pentru anii petrecuţi la Cluj. Am cunoscut anterior oameni care au lucrat pentru Caravana cu medici şi mi-a plăcut ceea ce face această organizaţie, i-am contactat şi le-a plăcut tare mult ideea. În fond sănătatea e aspectul cel mai important în viaţă, nimic altceva nu contează la fel de mult, iar când te îmbolnăveşti, orice altceva devine secundar. Aşa că vom susţine această organizaţie care are grijă de oamenii ce nu pot ajunge la oraş să se îngrijească aşa cum trebuie.

Cum putem susţine cauza?

Andrea Nagy: Aţi pus deja laolaltă un site, ce găsim acolo?

Kiki: O scurtă prezentare a noastră, dar şi a Caravanei cu medici, poze din ieşirile lor. Lucrăm la un magazin online, de unde cei care vor să-i susţină pot cumpăra lucruri precum gel ecografic ori mănuşi, sau pot contribui la cumpărarea de aparatură medicală. De asemenea pe site se pot face donaţii, care vor fi redirecţionate ulterior către Caravana cu medici.

Andrea Nagy: Am ajuns şi la detaliile tehnice privind drumul pe care îl plănuiţi: când porniţi şi câţi km veţi parcurge?

Felicitas: Pornim în 14 august pe Via Maria, trecem apoi în Ungaria pe drumul E3 pe care îl urmăm până acasă. Aveam o variantă să mergem direct pe E3, dar atunci am fi trecut prin Apuseni, aşa că ne-am gândit că ar fi mai bine pe Via Maria.

Kiki: Tot drumul va avea în jur de 1600 km şi ne aşteptăm să dureze între 60 şi 90 de zile.

Andrea Nagy: Aţi amintit de cafea, dar nu vă puteţi lua provizii pentru 3 luni. Cum veţi face, aţi stabilit nişte puncte la care prietenii vă vor trimite pachete prin curier?

Kiki: Aşa avem de gând, dar nu am stabilit încă adresele. Noi acum ne-am încheiat ultima sesiune şi abia de acum ne punem serios pe planificat tot acest drum, deci cu asta ne vom ocupa în următoarele 3-4 săptămâni. De altfel şi părinţii noştri ne vor însoţi în primele zile.

Andrea Nagy: Dacă tot aţi amintit de părinţi, care a fost reacţia lor vizavi de planul vostru? În afară de „fetelor, mai lăsaţi-o cu schnaps-ul”.

Kiki: Părinţii mei sunt obişnuiţi deja. Dar e drept că mama m-a întrebat: „Chiar e important pentru tine să faci asta?” Eu am mai făcut hiking în America Centrală, din Mexic până în Panama.

Andrea Nagy: Un traseu periculos totuşi.

Kiki: Da, mai ales că am călătorit singură. Mama a avut atunci câteva nopţi nedormite, aşa că acum deja se gândeşte că nu e chiar aşa de rău ca alte idei pe care le-am avut.

Felicitas: Şi mama mea a fost îngrijorată, lui tata în schimb i-a plăcut ideea şi vrea să ni se alăture, măcar câteva zile pe la jumătatea drumului.

Discriminare până şi între drumeţi?

Andrea Nagy: Dacă veţi dormi mai mult la cort, unde aveţi de gând să faceţi duş?

Kiki: Toată lumea ne întreabă asta! Încă nu ştim, dar pe Via Maria credem că va fi ok, pentru că sunt multe unităţi de cazare.

Andrea Nagy: Bine, dar acelea vă vor lăsa să faceţi duş doar dacă plătiţi pentru o cameră.

Kiki: Poate vom ajunge la o înţelegere. Fiind vorba de o cauză bună, vom reuşi să convingem oamenii să ne dea măcar nişte apă să ne spălăm. Aş vrea să-ţi spun că ne simţim discriminate, pentru că am găsit un site dedicat acestui subiect, unde te puteai înscrie şi vedeai locaţii în care poţi face duş pe drum; dar era numai pentru biciclişti.

Felicitas: Când te înscriai, trebuia să demonstrezi că ai o bicicletă!

Andrea Nagy: Incredibil! Ca în Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams, unde erai considerat cineva doar dacă aveai propriul tău prosop. Deja veţi avea multe lucruri de cărat, ce aţi plănuit în privinţa mâncării?

Kiki: Ne-am gândit să folosim un aparat de deshidratare, dar alimentele nu s-ar putea păstra mai mult de 2 săptămâni. Am înţeles că există o metodă prin care s-ar putea conserva pentru o perioadă mult mai lungă; am pus un anunţ pe reţelele de socializare, să vedem dacă are cineva un aparat pentru asta, dar încă nu am găsit. Poate că vom recurge şi în acest caz la pachete expediate în anumite puncte, ori poate cineva ne va aduce din când în când câte-un pachet cu mâncare pe traseu. Cred că opţiunea cea mai bună va depinde de ţara în care ne aflăm în acel moment.

La realizarea versiunii audio în limba română au colaborat Andreea Anca Sin şi Elena Ştefan. Călătoria celor două studente o puteţi urmări pe site-ul:

https://www.triptomisery.com/