Ascultă Radio România Cluj Live

Cine și cum trebuie să se ocupe de bolnavii aflați la sfârșitul vieții?

Există un vid legislativ, adică nu avem niște reguli foarte clare din punct de vedere legal, a declarat luni, 12 august, profesorul Daniel Coriu, la Radio Cluj.

Cine și cum trebuie să se ocupe de bolnavii aflați la sfârșitul vieții?
Foto: prof univ Daniel Coriu/Foto: Agerpres

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 august 2024, 19:16

Decesele în serie din Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București readuc în atenție necesitatea unor reglementări legale privind modul în care sunt tratați bolnavii în stare terminală.

 

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Daniel Coriu:

Există un vid legislativ, adică nu avem niște reguli foarte clare din punct de vedere legal. Și, în astfel de situații totul depinde de discuția cu familia, aparținătorii și chiar cu pacientul.
 
În 2008-2009, regretatul profesor Tulbure a încercat o reglementare în acest sens. Este ordinul 1500 care încearcă reglementarea criteriilor de admisie în terapie intensivă.
 
Din păcate, când s-a vorbit despre medicină la sfârșit de viață, despre condițiile de admisie în terapie intensivă, nu s-a reușit să avem un consens.
 
Și eu conduc un centru de hemato-oncologie. În fiecare zi ne confruntăm cu astfel de situații în care avem pacienți cu boli grave, în care nu mai avem resurse, nu avem nimic de făcut.
 
Sigur, avem comisii pentru fiecare boală și comisia respectivă decide că nu mai avem niciun fel de terapie.

 

Decidenții politici evită să reglementeze aceste probleme deoarece subiectul este delicat, cu implicații umanitare, religioase și juridice.

 

 

Dan Horea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 13:13

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie

Luni, 7 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Sănătaţii, în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.  ...

Ziua Mondială a Sănătății este marcată anual, la data de 7 aprilie
Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi
Sănătate duminică, 6 aprilie 2025, 08:54

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi

Angajații din unele sectoare bugetare, care folosesc în mod obișnuit un calculator pot primi până la 500 de lei pentru a deconta cheltuielile cu...

Bani pentru decontarea cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru angajaţi
În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi
Sănătate sâmbătă, 5 aprilie 2025, 16:41

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi

Potrivit acestuia, au existat întârzieri în achiziţie din cauza perturbărilor de pe lanţul de aprovizionare, pe fondul schimbările majore din...

În mai serviciile de ambulanță vor primi 600 de autospeciale noi
Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:19

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme

Managerul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ din România, Viorel Rotilă, a declarat că sistemul de malpraxis din ţară are o serie...

Sistemul de malpraxis din ţară se confruntă cu o serie de probleme
Sănătate miercuri, 2 aprilie 2025, 12:43

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?

Statisticile arată că numărul consumatorilor de droguri crește, în timp ce vârsta celor care ajung la spital din cauza substanțelor interzise...

Semnele consumului de droguri. La ce să fie atenți părinții?
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 10:00

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Începând cu data de 1 aprilie 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor implementează un nou program de vizitare a pacienților....

Program nou de acces al vizitatorilor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Sănătate luni, 31 martie 2025, 14:23

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele

Organizația „Salvați Copiii” România lansează, în 1 aprilie, o aplicație mobilă inovatoare, destinată îmbunătățirii accesului...

INFOMama – aplicația mobilă care ajută femeile însărcinate și mamele
Sănătate joi, 27 martie 2025, 12:00

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.   Managerul SAJ, Annabella...

Peste 140 de persoane vor să devină voluntari la Ambulanță