Incluziv: ”Pe lângă partea de semne, eşti un artist” | FOTO/ VIDEO
Interviu cu Lavinia Chiţu, interpret în limba semnelor
Articol editat de cristina.rusu, 21 august 2024, 14:45
Totul a început cu muzica populară tradusă părinţilor surzi, ajungând să adapteze piese de teatru, videoclipuri şi concerte live.
Recent aţi putut-o vedea la scena principală a festivalului Untold, sau la concertul Rita Ora din Timişoara.
Lavinia Chiţu, interpret în limba semnelor, ne îngăduie să aruncăm o privire în spaţiul sideral dintre lumea cu şi fără sunet: acolo unde e nevoie de un efort suplimentar pentru a obţine ceea ce pentru altul e de la sine înţeles, dar unde visele au un mod neaşteptat de a se transforma în realitate.
Andrea Nagy: Am auzit că ai fost la Untold. Totuşi anunţul a venit pe neaşteptate, abia cu câteva zile înainte de începerea festivalului. Ce s-a întâmplat?
Lavinia Chiţu: Eu am fost sunată înainte cu 2 săptămâni şi mi s-a propus să traduc vreo 7-8 concerte. M-am bucurat, deşi mi-ar fi plăcut ca anunţul să fi fost făcut mai devreme.
Andrea Nagy: Să fi apucat şi surzii să-şi ia bilet.
Lavinia Chiţu: Nu neapărat, că surzii au intrare gratuită.
Andrea Nagy: Şi cum a fost la Untold?
Lavinia Chiţu: A fost extraordinar, dar şi cu mult stres, cu multă adrenalină.
Am avut un coleg care este hipoacuzic, el s-a pregătit dinainte pentru Sam Smith, că era genul lui.
Eu am fost Pe Lenny Kravitz, iar în rest ne-am împărţit concertele.
Singura problemă pe care am avut-o a fost la artistul Tom Grennan, pentru că la el nu am primit playlistul nici până în ziua evenimentului (a stat să compună piese în studio, era să piardă şi avionul).
Când accesibilizăm un concert e bine să avem playlistul dinainte, pentru că este mult mai uşor să adaptăm piesele, să le dăm o poveste care să aibă sens pentru persoanele surde.
Apoi oamenii şi-ar fi dorit foarte mult ca scena interpreţilor să fie lângă scena mare.
Noi eram plasaţi la câţiva metri, iar persoanele surde se uitau în acelaşi timp şi la mine şi la artistul de pe scenă; ceea ce era complicat, imaginaţi-vă că v-aţi uita la un film unde subtitrarea e la câţiva metri.
Să nu auzi vocea copilului tău
Andrea Nagy: Tu ai crescut într-o familie de surzi; cât de mare a fost provocarea pentru tine când erai mică să fii printre atâţia oameni care nu sunt surzi?
Lavinia Chiţu: Nu mai ştiu exact, dar pe la 2 ani am început să conştientizez că ai mei dădeau din mâini, faţă de alţii care îşi foloseau vocea.
Am încercat atunci şi eu să învăţ semnele, să copiez de la ei, până când m-au descoperit ei şi au început să mă înveţe limba semnelor.
Ei nu-şi doreau iniţial să învăţ, pentru că ei au fost discriminaţi şi nu voiau ca şi eu să trec prin acelaşi lucru.
Bineînţeles că până la urmă am fost şi eu discriminată, dar nu mi-a păsat, pentru că-mi iubesc foarte mult părinţii.
În plus consider că e o binecuvântare că îi am aşa: poate dacă aveam alţi părinţi nu mă înţelegeau la fel de bine sau nu-i înţelegeam eu.
Într-adevăr, sunt şi dezavantaje, pentru că e greu să nu auzi vocea copilului tău; pe de altă parte nu-i deranja că ascultam muzică prin casă, puteau să doarmă la fel de bine.
Andrea Nagy: Ai spus că ai fost şi tu discriminată, la ce te-ai referit?
Lavinia Chiţu: O persoană surdă mai scoate sunete care altora li se par ciudate, aşa că oamenii se uită insistent sau râd; de copii să nu mai vorbim, că bullying există şi acum, darămite în urmă cu 30 de ani.
În clasele I-VIII eu am stat mereu în ultima bancă; nu neapărat că voiam să fiu eu favorizată şi să stau în prima bancă, dar îmi doream să înţeleg materia mai mult, pentru că ai mei nu aveau bani de meditaţii şi nu aveam o persoană în casă care să-mi explice.
Nu aveam nici cine să-mi citească poveşti: bunicii nu au fost niciodată apropiaţi de mine şi mie mi-a lipsit foarte mult lucrul acesta, poveştile pe care le citise toată lumea.
Le-am aflat mult mai târziu şi chiar şi acum acest lucru produce un efect; uneori mai sunt criticată pentru că nu am formulat corect o propoziţie, pentru că am scris ceva greşit gramatical; dar eu întotdeauna atrag atenţia că am avut o altă poveste de dezvoltare faţă de majoritatea.
Costum popular = muzică
Andrea Nagy: Că tot ai pomenit de muzică: pe când erai adolescentă ai profitat de ocazie să asculţi muzică la maxim prin casă?
Lavinia Chiţu: Da, dar nu prea făceam eu diferenţa între genuri, pentru că nu aveam de unde să învăţ.
Ascultam muzică populară la radio, iar la 12 ani tata mi-a luat un pickup şi viniluri cu Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu.
Pentru că asta ştiau ai mei: dacă o persoană poartă costum popular, atunci probabil cântă.
Andrea Nagy: Ai făcut atunci exerciţiul de a traduce în semne?
Lavinia Chiţu: Da, m-am pregătit o vreme, apoi i-am chemat pe ai mei în sufragerie să le arăt.
Şi au început să plângă, au fost foarte emoţionaţi, pentru că pentru prima dată au înţeles versurile.
La 14 ani am avut primul meu job şi atunci mi-am putut lua un aparat mai performant; nu am fost un copil ţinut în puf, am muncit foarte mult pentru lucrurile pe care le am acum.
Andrea Nagy: Ce-ţi doreai să fii?
Lavinia Chiţu: Îmi doream să fiu cântăreaţă.
Din păcate nu s-a realizat, pentru că părinţii mei nu aveau bani să mă ducă la studiouri şi la ore de canto.
Am fost la câteva şedinţe la Palatul Copiilor, dar şi acolo deja implica bani după un timp, pentru că trebuia să mergi la concursuri.
Şi atunci am renunţat la acest vis; dar nu mi-am închipuit niciodată că peste 20 de ani voi fi pe scenă.
Un concert e atmosferă, vibraţie, socializare
Andrea Nagy: Ceea ce faci în momentul de faţă e foarte aproape, e tot entertainment.
Lavinia Chiţu: Pe lângă partea de semne, eşti un artist.
În momentul când eşti pe scenă şi traduci, adaptezi piesele artiştilor, nu eşti ca la ştiri: tu trebuie să ai mimică, trebuie să şi dansezi, trebuie să te transformi cu totul într-un artist dacă vrei să dai asta mai departe.
Trebuie foarte mult să improvizezi, pentru că de multe ori în ziua respectivă artistul lansează o nouă piesă de care nu ai habar şi atunci, dacă nu înţelegi pe alocuri, improvizezi.
Până la urmă asta face şi un artist dacă uită versurile.
Dar niciodată nu am intrat în panică, am mers mai departe.
Oricum persoanele surde niciodată nu se vor concentra 100% pe versuri, nimeni nu face asta.
Când mergi la un concert, mergi pentru atmosferă, pentru vibraţie, mergi să dansezi sau să socializezi şi atunci înţelegem în mare contextul.
Aşa e şi cu ei, iar în acest fel ajung să-şi dea seama cam despre ce cântă un artist şi să ştie când îl văd data viitoare la televizor.
Dacă văd un nou artist şi nu ştiu despre ce e vorba, de regulă nu se uită la el.
Andrea Nagy: Cum te-ai trezit în această ramură specifică a interpretării în limba semnelor?
Lavinia Chiţu: Din 2014, când s-a dat să fie obligatoriu ca televiziunile să aibă interpret pentru ştiri, am ştiut că vreau să fac asta.
Urmăream foarte multe contenturi din State şi din Europa, ştiam că muzica e tradusă, aşa că mă gândeam că aş vrea să fac şi eu acest lucru în România.
M-am apucat să mă filmez cu telefonul, de la Andra a fost prima piesă pe care am tradus-o şi am postat-o pe Facebook.
Reacţiile au fost foarte bune, mi se cerea să mai fac şi alte piese.
De aici am continuat cu alţi artişti, până când peste vreo 2 ani m-au contactat nişte case de discuri.
E destul de greu să deschizi o piaţă în România, când mentalitatea faţă de persoanele cu dizabilităţi este aşa cum este.
Am întâlnit pe cei de la asociaţia Supereroi printre noi şi Help me be a rockstar, cu care am făcut un concert acustic în Bucureşti şi am adunat peste 300 de oameni cu dizabilităţi, din care 80 erau surzi.
A urmat momentul de la Electric Castle cu Amber Galloway-Gallego şi echipa ei, am fost şi acolo ca să învăţăm, după care am mai fost la câteva festivaluri.
Asta până când a venit pandemia, când toate aceste contracte au picat.
Deja eram în depresie! M-am înscris la câteva asociaţii ca să fac voluntariat, după care a urmat momentul de la Românii au talent, unde am participat cu doi fraţi surzi din Craiova, foarte buni dansatori.
Şi uşor-uşor s-au deschis uşile pentru a accesibiliza şi alte concerte, precum Katie Melua, sau anul acesta la Coldplay.
Andrea Nagy: Ai tradus melodii care nu ţi-au plăcut?
Lavinia Chiţu: Da, de multe ori. Dar pentru mine a contat că organizatorul a avut bunavoinţă să facă acest lucru, nu puteam fi cu figuri şi să-i spun că eu fac doar trupa X.
Va mai dura câţiva ani de zile ca surzii să poată alege din genurile de concert la care merg, cred că abia atunci voi fi în situaţia de a putea refuza.
Deja se schimbă nişte lucruri şi se fac nişte paşi mari, eu chiar cred că în 5-10 ani va fi mai bine.
Vă invităm să ascultaţi aici dialogul integral:
Andrea Nagy
Foto: Marius Lupu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
