Ascultă Radio România Cluj Live

Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Este sărbătoare mare astăzi pentru toţi creştinii – Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfinţenie, iar creştinii i-au dedicat patru mari sărbători şi numeroase persoane îi poartă numele. La noi, aproximativ 2.200.000 de români îşi serbează astăzi onomastica.

Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Articol editat de Carmen Sas, 8 septembrie 2024, 00:00

Cunoscută în popor sub numele de Sfânta Maria Mică, naşterea Maicii Domnului este prima sărbătoare cu cruce roşie din noul an bisericesc, an care începe pe 1 septembrie.

Sfinţii Părinti au rânduit ca această sărbătoare să fie prăznuită pe 8 septembrie, pentru că 8 este cifra veşniciei. Informaţiile pe care le avem în legatură cu Naşterea Maicii Domnului nu vin din Sfânta Scriptură, ci din scrierile apocrife. Cea mai importantă fiind, în acest sens, Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Maica Domnului s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunii lor. În trecut, cei care nu aveau copii erau socotiţi ca fiind lipsiţi de binecuvantarea dumnezeiască şi din acest motiv erau ocărâţi de oameni. Dar Dumnezeu a ascultat rugăciunile lor şi le-a dăruit-o pe cea care avea să devină mama lui Iisus Hristos. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit pe cei doi că ruga lor a fost ascultată si că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, o fetiţă, pe care au botezat-o Maria. Dacă Fiul lui Dumnezeu a ales-o pe Maria, fiica lui Ioachim şi a Anei, să îi fie mamă pe Pământ şi în Ceruri, este lesne de înţeles în ce curăţie trupească şi sufletească au trăit părinţii ei, de s-au învrednicit de un asemenea dar.

Şi pentru că cei doi părinţi, Ioachim şi Ana, i-au promis lui Dumnezeu, în rugăciunile lor, că, dacă le va dărui o fată, un copil, îl vor duce/închina Domnului, la vârsta de 3 ani, Maica Domnului a fost dusă la Templul din Ierusalim. În acest Templu, începând de la această vârstă, Maica Domnului se va pregăti sa devină templu viu, adică cea din care Hristos va lua fire omenească.

Prin lucrarea Sfântului Duh, Fecioara Maria a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu, iată de ce Biserica o preamăreşte ca fiind „mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără de stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul a născut”.

În creștinism, Fecioara Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfințenie. De aceea se bucură de cea mai mare cinste în rândul sfinților. Spre deosebire de ceilalţi sfinţi, care sunt sărbătoriţi doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari, în calendarul creştin: Naşterea, Intrarea în templu, Buna vestire şi Adormirea.

 

Astăzi, de 8 septembrie, le spunem şi noi La Mulţi Ani! tuturor celor care poartă numele Maicii Sfinte!

LA MULŢI ANI, MARIA!

 

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică:

  • în credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi;
  • se spune că astăzi bărbaţii nu au voie să meşterească prin gospodărie iar femeile nu au voie să coase ori să spele rufe
  • se spune că astăzi, mai mult ca oricând, sunt ascultate rugăciunile femeilor care vor să aducă pe lume un copil;
  • cei care sunt singuri şi vor să îşi găsească perechea potrivită, se roagă astăzi Fecioarei Maria mai mult ca oricând;
  • încep activităţi specifice toamnei: se culeg plante şi fructe tămăduitoare, se bat nucii, începe culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă;
  • începând de astăzi, rândunele se pregătesc de plecarea în ţările calde iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ;
  • dacă ești mamă şi vrei să-ţi ferești copilul de pete şi nenorociri, să nu care cumva să lași pe foc oala cu mâncare…
  • dacă se întâmplă ca astăzi sau mâine să îţi înflorească trandafirii în grădină, e semn că ne aşteaptă o toamnă lungă şi frumoasă
  • se cuvine să cinstim cu mare bucurie această zi a Naşterii Maicii Domnului şi nu se cade să facem treburi gospodăreşti în această zi sfântă

 

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Accent pe REPERE. Platforma națională pentru învățământul preuniversitar
Recomandari joi, 13 martie 2025, 12:26

Accent pe REPERE. Platforma națională pentru învățământul preuniversitar

La sfârșitul lunii februarie s-a lansat la București Platforma națională pentru învățământul preuniversitar, o inițiativă a editurii...

Accent pe REPERE. Platforma națională pentru învățământul preuniversitar
Scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii
Recomandari sâmbătă, 8 martie 2025, 00:00

Scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii

Ziua Internațională a Femeii, cunoscută ca Ziua Femeii, este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările...

Scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii
Povestiri Cosmice – Aurora Boreală | FOTO
Recomandari sâmbătă, 8 martie 2025, 00:00

Povestiri Cosmice – Aurora Boreală | FOTO

Ați ridicat vreodată privirea spre cerul nopții și ați văzut perdele de lumină colorată dansând deasupra voastră? Vorbim, desigur, despre...

Povestiri Cosmice – Aurora Boreală | FOTO
O nouă expoziție la Galeriile Radio Cluj – „Alegorii artistice”
Recomandari vineri, 7 martie 2025, 12:32

O nouă expoziție la Galeriile Radio Cluj – „Alegorii artistice”

Artiștii plastici GilTurculeț și Nicolae Procopan prezintă în luna aniversară a Studioului Radio Cluj expoziția „Alegorii artistice” ....

O nouă expoziție la Galeriile Radio Cluj – „Alegorii artistice”
Recomandari luni, 3 martie 2025, 13:52

Un startup clujean aduce limba semnelor în muzeele din oraş

Persoanele surde pot acum accesa informațiile din Muzeul Farmaciei în limba lor maternă. Iniţiativa aparține QR Sign, un startup din Cluj care...

Un startup clujean aduce limba semnelor în muzeele din oraş
Recomandari luni, 3 martie 2025, 13:22

Cuvânt pastoral la începutul Postului Mare

Ne vom ruga mai mult, pentru că Sfântul Ioan Scărarul ne spune: Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui...

Cuvânt pastoral la începutul Postului Mare
Recomandari luni, 24 februarie 2025, 00:00

Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români – tradiții și obiceiuri străvechi

Dragobetele este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. În anumite...

Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români – tradiții și obiceiuri străvechi
Recomandari sâmbătă, 15 februarie 2025, 00:00

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba şi incendierea, postate online de persoane care promovează...

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba