Ascultă Radio România Cluj Live

Concert Classics with XYZ GEN

Concertul oferit de cei patru artiști la Cluj-Napoca face parte din turneul Classics with XYZ Gen., desfășurat în patru orașe și include, pe lângă recitaluri, o serie de masterclass-uri adresate tinerilor muzicieni.

Concert Classics with XYZ GEN

Articol editat de cristina.rusu, 19 septembrie 2024, 13:22

Doi artiști excepționali de la Universitatea Mozarteum din Salzburg, printre care și Tânărul Muzician al Anului 2014, vin la Cluj-Napoca în 20 septembrie 2024.

 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte, în 20 septembrie, de la ora 18.00, concertul susţinut de violoniștii Wonji Kim-Ozim și Ziyu He, doi artiști excepționali de la Universitatea Mozarteum din Salzburg, printre care și Tânărul Muzician al Anului 2014, desemnat de Eurovision (Ziyu He), împreună cu violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, inițiatorii Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez & Friends, un proiect de referință al muzicii clasice din România.

Din program: Ludwig van Beethoven – Trio de coarde op.9, nr.3; Franz Schubert – Notturno în Mi bemol Major op. 148; Gabriel Fauré – Cvartet cu pian nr. 2 în sol minor op. 45.

Artişti: Ziyu He, vioară – Universitatea Mozarteum din Salzburg; Wonji Kim-Ozim, violă – Universitatea Mozarteum din Salzburg; Makcim Fernandez Samodaiev, violoncel – Conservatorul Regal din Anvers, Belgia şi Monica Florescu, pian – Conservatorul Regal din Anvers, Belgia.

Evenimentul este cu intrare liberă şi va avea loc în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului 21, Cluj-Napoca.

Numărul de locuri este limitat (120), iar persoanele care doresc să participe sunt rugate să îşi rezerve locul online: bit.ly/xyzconcertcluj.

Proiectul continuă și în zilele următoare cu noi masterclass-uri, urmate de concerte în Sibiu (21-22 septembrie), Miercurea Ciuc (23-24 septembrie) și Brașov (25-26 septembrie).

Participarea la masterclass este gratuită şi se face în baza completării unui formular de înscriere și a unei selecții prealabile, până în 13 septembrie, online: bit.ly/masterclass_xyz

 

MAKCIM FERNANDEZ SAMODAIEV

 

Violoncelist belgian de origine ruso-cubaneză, este și inițiatorul programului Masterclass Internaţional pentru tineri muzicieni.

De 9 ani s-a stabilit la Sibiu, unde a fondat, alături de pianista Monica Florescu, Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez&Friends, unul dintre proiectele de referință ale muzicii clasice din România.

Este absolvent al Conservatorului Regal din Anvers, Belgia. A concertat în țări precum Belgia, Olanda, Franța, Elveția, Marea Britanie, Suedia, Germania, Spania, Romania, Cuba, Mexic şi China.

Din anul 2015 este solist instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu⁠. Pe lângă activitatea din cadrul filarmonicii, Makcim Fernandez Samodaiev susține concerte de muzică de cameră, în calitate de invitat, dar și de organizator.

În decursul carierei sale a interacționat cu muzicieni precum Renaud Capuçon, Denis Shapovalov, Tomas Kakuska, Alban Berg Quartet, Alexander Ivashkin, Mijail Kugel, Mark Drobinsky, Natalia Pavlutskaja, Lluis Claret, Torleiff Teiden, Philippe Herreweghe, Mikhail Bezverkniy și a colaborat cu dirijori recunoscuți cum sunt Ovidiu Bălan, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galați, Victor del Torro, Valentin Uryupin, Werner Gabor și Alexandre Myrat.

Din 2017 colaborează cu Teatrul de Balet Sibiu unde, împreună cu coregrafa Aleisha Gardner, a creat spectacole originale de balet contemporan, precum „Peer Gynt” (2017) cu muzica lui Alfred Schnittke, Dmitri Shostakovich, cât și aranjamente și compoziții proprii (2017), iar în 2018, anul centenarului, a creat a doua producție originală intitulată „Fragile”, având la bază muzica lui George Enescu.

 

ZIYU HE

 

A început studiul viorii la vârsta de cinci ani, în China natală.

La 25 de ani este deja unul dintre cei mai tineri soliști, care au cântat vreodată împreună cu Orchestra Filarmonicii din Viena.

Avea 18 ani când și-a făcut debutul alături de această orchestră de clasă mondială, sub bagheta dirijorului Adam Fischer, la Musikverein, în 2017. În anul precedent, tânărul violonist a câștigat atât Competiția Internațională „Mozart” din Salzburg, cât și Competiția „Yehudi Menuhin” de la Londra, iar în 2014 a fost desemnat Tânărul Muzician al Anului de Eurovision.

Ziyu He folosește în concertele sale o vioară realizată de Andrea Guarneri în anul 1688 și o violă Giuseppe Guadagnini, datată din 1797, două instrumente prețioase, care i-au fost puse la dispoziție de sponsori privați.

 

WONJI KIM-OZIM

 

S-a născută în Seoul, Coreea de Sud.

În prezent este cadru didactic al Universității Mozarteum din Salzburg, unde predă propria clasă de vioară, începând cu anul 2003.

Până atunci, a predat la Hochschule für Musik din Viena și Hochschule für Musik din Berna, în calitate de asistent al Prof. Igor Ozim.

De asemenea, în portofoliul său didactic se înscriu și Universitatea de Arte din Graz, cât și Universitatea Privată Gustav Mahler cu care a colaborat în calitate de profesor asociat.

WONJI KIM-OZIM este laureată a mai multor competiții naționale și este totodată câștigătoarea premiului Federației Cooperativelor Migros.

A concertat în calitate de solistă alături de Orchestra Simfonică din Seoul, Orchestra Simfonică din Berna, Orchestra Simfonică a Radioului din Moscova, dirijată de Vladimir Fedosejev, Orchestra de Cameră din Zurich, dirijată de Howard Griffiths, Orchestra Națională de Cameră din Ungaria, Academia Germană de Cameră Neuss, Filarmonica Slovenă.

Ca muzician de cameră, WONJI KIM-OZIM a concertat la festivaluri precum Herbsttöne Salzburg, Mattseer Diabellisommer, Festivalul Ljubljana și Festivalul Thomas Mann din Lituania etc.

 

MONICA FLORESCU

 

Născută în București, pianista Monica Florescu are o traiectorie amplă în domeniul interpretării muzicale, cunoscută ca pianist concertist, dar și ca muzician de cameră, susținând concerte în toată lumea.

Debutează la 8 ani, pe scena Ateneului Român, ca laureată a concursurilor naționale.

Absolventă a două universități de muzică (din București și din Anvers, Belgia), și-a desfășurat activitatea în decursul anilor în mai multe țări, precum Belgia, România și Mexic.

Este laureată a unor competiții internaționale printre care Concursul Internațional „Lorry Wallfish” și Premiul „George Enescu” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de G. Enescu, precum și Premiul „Remember Enescu” în cadrul Concursului „Mihail Jora”.

Este finalistă a Concursului „Maria Canals 55th Internațional Competition” în Barcelona.

Între anii 2012-2014 este invitată în Mexic, ca membră a juriilor internaționale pentru concursuri de pian și muzică de cameră. Din 2015 este membră a Filarmonicii de Stat Sibiu, în calitate de solist instrumentist.

Classics with XYZ Gen. este un proiect organizat de Asociația Florescu – Fernandez & Friends, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Parteneri media: Radio Cluj

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Povești despre vin, scriitori și literatură
Cultural marți, 18 februarie 2025, 13:20

Povești despre vin, scriitori și literatură

Miercuri, 19 februarie, de la ora 17.00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește lansarea volumului 𝙊 𝙞𝙨𝙩𝙤𝙧𝙞𝙚...

Povești despre vin, scriitori și literatură
Marii câștigători ai premiilor BAFTA
Cultural luni, 17 februarie 2025, 10:36

Marii câștigători ai premiilor BAFTA

Filmele „Conclave” şi „The Brutalist” sunt marii câştigători ai premiilor BAFTA, ale industriei cinematografice...

Marii câștigători ai premiilor BAFTA
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu
Cultural duminică, 16 februarie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu

Duminică, 16 februarie, de la ora 20.03 vă invităm la teatru. Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic vă propun spre audiție piesa Glonţul...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu
Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei au revenit în țară
Cultural sâmbătă, 15 februarie 2025, 11:49

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei au revenit în țară

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei, care au făcut parte din expoziţia „Dacia – Regatul aurului şi argintului” de la...

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei au revenit în țară
Cultural sâmbătă, 15 februarie 2025, 00:00

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba şi incendierea, postate online de persoane care promovează...

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba
Cultural vineri, 14 februarie 2025, 10:48

Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul George Enescu

Biletele pentru Festivalul Internaţional George Enescu vor fi puse în vânzare de sâmbătă, 15 februarie.   Festivalul Enescu va avea loc...

Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul George Enescu
Cultural miercuri, 12 februarie 2025, 12:39

Imagini din China tradițională expuse la Galeria „Indoor Varadinum”

Pasionații de artă fotografică sunt invitați joi, 13 februarie, la ora 17:00, la Galeria Indoor Varadinum din cadrul Filarmonicii Oradea, la...

Imagini din China tradițională expuse la Galeria „Indoor Varadinum”
Cultural miercuri, 12 februarie 2025, 10:44

Ziua Națională a Lecturii, serbată în avanpremieră la BCU „Carol I”

Miercuri, pe 12 februarie 2025, de la ora 18:00, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Academia Română, Biblioteca...

Ziua Națională a Lecturii, serbată în avanpremieră la BCU „Carol I”