FRF nu susține aducerea arbitrilor străini la meciurile din România
Oficialul FRF a răspuns unor declarații apărute în spațiul public.
Articol editat de cristina.rusu, 2 octombrie 2024, 12:05
Federaţia Română de Fotbal nu va susţine niciodată aducerea unor arbitri străini la meciurile din România, a anunţat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Oficialul a răspuns astfel unor declaraţii ale finanţatorului FCSB, Gigi Becali, care a solicitat arbitri străini după meciul cu Sepsi OSK din Superligă.
Preşedintele forului național a menţionat că gestul antrenorului echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, care l-a agresat trăgându-l de tricou pe jucătorul său David Maftei, în meciul cu Dinamo va fi analizat de Comisia de Disciplină.
În acelaşi timp, agresiunea agentului de jucători Rareş Pop asupra unui jurnalist la meciul Rapid – Oţelul Galaţi, urmează să fie judecată fie de o comisie FIFA, fie la nivel naţional.
Ovidiu Tebu
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.