Filmul de weekend: The Platform sau egoismul ucigaș al speciei umane

Această alegorie socială plină de brutalitate răsucește cuțitul într-o rană pe care omenirea refuză să o vadă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 octombrie 2024, 00:00

Imaginați-vă următorul spațiu: o cameră decorată aproape ca celula unei închisori – o chiuvetă, o oglindă și-o toaletă plus două paturi așezate de-o parte și de alta a camerei. Pereți gri, lumină puțină și rece. Nu sunt ferestre, nu există nici o ușă.

Dar, fix în mijlocul încăperii, și în podea și în tavan e tăiată câte o gaură dreptunghiulară. Prin care se vede structura clădirii – un teanc de celule aparent nesfârșit,  puse una peste alta.  Prin gaura dreptunghiulară poți să-ți vezi vecinii de sus ori de jos, poți să și comunici cu ei.

Dar mai important e că, odată pe zi, pe-acolo vine mâncarea, de sus în jos. Platforma – plină până la refuz cu bunătăți decadent de frumos aranjate – poposește câteva minute la fiecare nivel. Timp suficient ca cei doi ocupanți ai etajului să se înfrupte în voie. Apoi platforma coboară un etaj mai jos, ceva mai săracă în alimente. Oamenii mănâncă din ce-a mai rămas de la cei de sus și în câteva minute platforma poposește la vecinii de dedesupt. Aranjamentul culinar s-a cam dus, meniul pare acum un amestec repulsiv de resturi. Dar foamea e mare, așa că forma de prezentare nu mai e demult o problemă.

Problema e că, la nivelurile inferioare nu mai ajunge nimic în afară de farfurii ciobite, tăvi goale și pahare răsturnate. Așa că jos e jale; de multe ori se și moare de inaniție.

Sistemul de automanagement vertical – așa se cheamă neobișnuita închisoare verticală – impune o singură regulă. Deținutul nu are voie să păstreze mâncare pentru mai târziu. Dacă nu respectă regula, încăperea devine aproape instantaneu un cuptor, în care se topesc ambii ei locatari.

În rest, nu există limite. Mâncarea servită pe platformă ar ajunge la toate cele 333 de nivele, dacă fiecare s-ar limita la porția proprie. Prizonierii mai știu un lucru – că în fiecare lună sunt mutați aleator la un alt nivel decât cel la care se află în prezent. Adică pot ajunge sus la belșug sau jos de tot, unde platforma vine goală.

Acestea fiind premisele, ce credeți că se întâmplă în filmul basc The Platform? Cum credeți că gestionează situația ocupanții sistemului de management vertical? Cât de mult credeți că le pasă celor de sus de cei aflați dedesuptul lor? Cum se pregătește grupul de viitor, pentru a supraviețui?

Dacă nu sunteți tocmai siguri de răspunsuri, dacă nu ați fost suficient de atenți la ce se întâmplă cu omenirea în afara cinema-ului, faceți efortul să urmăriți pe Netflix The Platform – o distopie întunecată din 2019.

Această alegorie socială plină de brutalitate răsucește cuțitul într-o rană pe care omenirea refuză să o vadă. În vorbele regizorului – din păcate, suntem cea mai mizerabilă specie care a pășit vreodată pe această planetă și nu cred că ne vom schimba. Suntem animale temătoare și, dacă îi dai putere cuiva care și-a trăit toată viața în frică, e foarte probabil să devină un nenorocit.

Lucrurile nu stau mai bine nici când apar legile făcute să asigure supraviețuirea tuturor. Platform 2 – de puțin timp disponibil pe același serviciu de streaming – spune o poveste și mai amară. Chiar și susținută de legi echitabile, comunitatea de 666 de ocupanți ai clădirii e incapabilă să-și asigure supraviețuirea. Jos de tot, în infern, povestea se termină într-un carnagiu sălbatic și nebun. Dacă furnicile ar fi reacționat așa la regulile comunității, habar n-am fi avut că au trăit vreodată aici.

Cum însă nu dăm doi bani pe furnici, e nevoie de filme tulburătoare precum acesta. Avem curaj să le înțelegem?

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.